Cand nu poarta la gat, pe un lantisor, o cruciulita, multi oameni, femei si barbati, poarta o alta „cruce”, sub forma de T cu un oval deasupra barei orizontale; ei nu-i cunosc nici denumirea, nici originea, nici simbolistica; o poarta doar ca amuleta sau podoaba, pur si simplu. Dar aceasta este crucea egipteana, numita „ankh”. Cuvantul „cruce” provine din latinescul „crux”, „crucis” si corespunde grecescului „strautos”. Crucea, asa cum o cunoastem astazi, nu este o „inventie” a crestinismului, ea fiind cunoscuta din vremuri stravechi, dinainte de era crestina, in epoca de piatra fiind scrijelita sau pictata pe peretii pesterilor preistorice. Plautus a pomenit crucea in sensul de „chin moral”. Venind mai incoace in timp, toiagul lui Aaron si stalpul cu sarpele lui Moise din Vechiul Testament, simbolizau si ele crucea. Si mai tarziu, in Biblie, Marcu 8:34, se arata ca Iisus a spus oamenilor „sa-si ia crucea” in sensul spiritual de ispasire.
Vechii zei egipteni Ra, Osiris, Isis, Hator, Anubis si multi altii erau reprezentati cu crucea egipteana, ca simbol al imortalitatii lor. Pe sarcofagele faraonilor era, de asemenea, o cruce in dreptul pieptului, ca simbol al rasuflarii vietii eterne. Ankh-ul, crucea egipteana simboliza unirea principiilor Masculin-Feminin, Cer-Pamant, Ordine si Perfectiune, Univers-Apa datatoare de viata. In Egipt gasim cele mai sacre hieroglife, intre care crucea cu diverse forme; dar cea cunoscuta in mod deosebit este „crucea Tau”, larg folosita si venerata de popoarele antice din cele doua emisfere. Adesea, „crucea Tau” avea un cerc sau un oval deasupra ei si era numita „crucea egipteana”, „ankh” fiind folosita pentru protectie impotriva spiritelor rele; forma sa ca o cheie a generat credinta ca poate deschide portile mortii.

De-a lungul timpului, in diverse perioade, crucea a fost cunoscuta, avand diferite forme si denumiri, din care amintim doar cateva: crux decussata a Sfantului Andrei, crucea celtica in forma de soare, svastica sau crux dissimulata, crucea lorena, crucea ierusalimeteana – simbolul cruciatilor, crucea cu carje sau merovingiana, crucea cu trifoi - irlandeza sau a Sfantului Patriciu, crucea malteza sau a sfantului Ioan, crucea Templierilor, crucea hughenota si, mai nou, Crucea Rosie – simbol al caritatii, ankh-ul – crucea egipteana crestina (copta) fiind doar una dintre multele astfel de cruci. I se spune „crestina” deoarece in vremurile evanghelizarii de catre apostoli a altor neamuri decat evreii, acele neamuri erau lasate sa-si foloseasca simbolurile traditionale, accentul punandu-se in crestinismul timpuriu, pe fond mai mult decat pe forma. De altfel, Biserica, asa cum o lasase Iisus Christos apostolilor si ucenicilor sai, s-a scindat si din cauza accentului prea mare pus pe forma, mai mult decat pe fondul credintei.

Originea crucii crestine

Cum am spus, crucea a fost un simbol sacru, inainte de era crestina, avandu-si originea printre babilonienii din Caldeea antica si Egipt. Crucea era simbolul zeului Tamuz, avand forma misticului Tau. Aceasta cruce Tau, cu bara orizontala pusa mai jos, a fost adoptata sa reprezinte crucea lui Christos. Dar acest lucru nu s-a facut in mod spontan; integrarea acestui simbol in crestinism fiind facilitata de rastignirea pe cruce a lui Iisus – crucificarea. Ca o curiozitate, se pare ca introducerea acestei pedepse a fost facuta de o femeie, regina Semiramida. Oricum, se stie fara putinta de tagada ca Iisus a fost rastignit si si-a gasit sfarsitul pe cruce, asa cum o stim astazi, spre deosebire de, mai tarziu, apostolul Andrei care a fost rastignit pe o cruce in forma de X; altii au fost rastigniti pe cruci in forma de Y, de unde si numeroasele forme ale crucilor. Noii convertiti ai crestinismului timpuriu se fereau sa foloseasca semnul crucii, din cauza prigoanei la care erau supusi, folosind alte semne: un peste, mielul si altele. Abia mult mai tarziu, dupa ce imparatul Constantin a legalizat religia crestina (dupa visul sau, in care-i aparuse o cruce si cuvintele „sub acest semn vei invinge”) , in anul 431, s-a introdus crucea crestina in biserici; pe turlele acestora au fost puse abia in anul 586 si abia in secolul al VI-lea imaginea crucifixului a fost autorizata de biserica de la Roma. Vom mai aminti ca, la egipteni, crucea sau nodul lui Isis cel viu, Nem Anh, citite de la dreapta la stanga in scrierea de atunci dadeau cuvantul „amen”, simbol al afirmarii si confirmarii si ca acest cuvant este des folosit in Biblie – in Apocalipsa 3:14 Iisus este numit Amin, nu pare de mirare ca si astazi in biserica este folosit cuvantul „amin”. Se spune, de asemenea, ca lemnul din care a fost facuta crucea Rastignirii lui Iisus provine dintr-un copac rasarit din semintele pe care Set le-a sadit pe mormantul lui Adam si ca aceasta cruce se va ivi la Judecata de Apoi, alaturi de Iisus Christos.
Acum stiti ce purtati la gat ?…

Olivia Vâtcă » Consilier Online – Trustul de Presa OnLine • A.A.P.E.S.
&
Radu Botez – parapsiholog
www.parapsiholog.ro
www.radubotez.ro
www.psychic-parapsychologist.com