In dictionarul explicativ atitudinea este definita ca o tendinta de a oferi un raspuns favorabil sau nefavorabil fata de o anumita situatie.
In literatura de specialitate, atitudinea este considerata o maniera relationala, o reactie comportamentala, o modalitate interna de raportare la diverse laturi ale vietii sociale, la sine, la altii, la un fapt anume. Se mai spune ca atitudinea ar fi un vector major al personalitatii si ca ar sta in puterea noastra. Se poate baza pe experienta directa si/sau indirecta, in esenta, fiind un rezultat al invatarii.
Sa fie lucrurile chiar atat de simple? Nu cred si din acest motiv am abordat o astfel de tema desi, la un moment dat, ma gandisem sa adopt o pozitie no comment.
Fiind o tema mai putin obisnuita, am ales si cateva exemplificari. Una dintre ele ar fi spusele boxerului american Muhammad Ali (nascut sub numele de Cassius Clay) care, in urma cu multi ani, declara „am urat fiecare minut de antrenament, dar mi-am spus: nu renunta, sufera acum si traieste restul vietii ca un campion”. Declaratia a uimit numerosi admiratori. Se credea ca antrenamentul si lupta in ring sunt modalitatea sa preferata de comportament, nicidecum finalitatea despre care vorbea. Ce ar mai fi de observat in afirmatia marelui campion? Ca la originea unei anumite atitudini nu se afla doar experienta, ci si anumite convingeri, formate de-a lungul timpului, actualizate in raport cu realitatea in care se traieste.
Wolfgang Amadeus Mozart a scris „nu acord nici un fel de importanta lucrurilor pe care altii le ridica in slavi sau le condamna. Eu pur si simplu imi urmez instinctul”. In zilele noastre se mai poate urma doar instinctul ? Inclin sa cred ca nu, lumea a evoluat, iar atitudinea in societatea contemporana este mai mult decat o tendinta.
Psihologii considera atitudinea o structura psihica multidimensionala avand
urmatoarele componente: cognitiva, afectiv-motivationala si volitiva (intentionala).
Componenta cognitiva include toata gama de reprezentari, cunostinte, concepte, convingeri, pe care o persoana le are in raport cu obiectul atitudinii. Aceasta componenta ii confera atitudinii orientare si reprezinta latura constienta a atitudinii.
Componenta afectiv-motivationala indica gradul de acceptare sau neacceptare a obiectului atitudinii. Este reprezentata de emotii, sentimente, senzatii si poate functiona frenator sau dinamizator.
Componenta volitiva (sau intentionala) desemneaza sensul in care se intreprinde actiunea.
Ponderea celor trei componente in structura atitudinii poate fi variabila, conducand la diverse tipologii caracteriale. Ce legatura exista intre caracter si atitudini? Atitudinile fac parte din structura caracterului. Ceea ce conteaza nu sunt atitudinile circumstantiale si variabile, ci atitudinile stabile si definitorii intemeiate pe convingeri puternice si stabile.
Se poate vorbi despre nevoia de atitudine cand ti se repeta continuu “taci si lasa-te condus(a)?” sau cand posibilitatea de a alege ceva care sa te reprezinte cu adevarat iti este anulata fara nici un drept? Da, pentru ca intre atitudini pot exista relatii de ierahizare. Sunt atitudini dominante, altele subordonate si astfel apare relatia atitudine fata de atitudine. Cum se poate gestiona cu succes o situatie atat de neplacuta? Evitand cu diplomatie starile conflictuale, alegand cu suficienta hotarare propriul drum si demonstrand celui care-ti impune ceva ca acea „conducere” chiar iti apartine…
Atitudinea are doua componente foarte importante: convingerea si opinia.
Convingerea nu implica etichetari de genul bine sau rau. Este ceva personal si se pot gasi destui care incearca (sau vor incerca) sa o influenteze, sa o manipuleze in functie de propriile lor interese.
Opinia este componenta exprimata a atitudinii, insa modalitatile pot fi diverse: verbal, in scris, prin gesturi sau expresie faciala. Felul in care poate fi exprimata poate atrage, poate incomoda, poate deranja… ideal este de a ramane nealterata si de a nu rani sufleteste.
Referitor la propria-mi atitudine, eu am in vedere spusele Mayei Angelou: „Daca nu-ti place un lucru schimba-l. Daca nu-l poti schimba, schimba-ti atitudinea.
De-a lungul anilor, aceasta idee m-a ajutat sa trec peste multe lucruri deranjante, sa fac o selectie serioasa la tot ce ma inconjoara, sa accept realitatea ca, daca anumite lucruri nu le pot schimba, pot schimba altceva in legatura ce acestea, rezultatul final dovedindu-se cel putin multumitor. Greu mi-a fost nu sa schimb, ci sa gasesc puterea necesara de a pune odata punct (nu virgula, nici punct si virgula) si de a-mi schimba total atitudinea. Asta i-a socat pe toti cei care ma credeau usor de invins (si de pacalit), iar convingerea ca pot reusi in ciuda tuturor dificultatilor, m-a ajutat sa construiesc ceva nou, in concordanta doar cu doleantele mele.
Albert Einstein, fizicianul german, creatorul teoriei relativitatii, a atentionat candva „daca dorim sa continuam a trai pe aceasta planeta, este nevoie de o schimbare de atitudine”. Avand in vedere cu ce se confrunta intreaga omenire, o asemenea atentionare se dovedeste cat se poate de potrivita, aspectele sugerate fiind mai de actualitate decat s-ar fi banuit.
Este posibil ca in viitor, manifestarea unor atitudini sa se relativizeze, cauza fiind si riscul de a fi percepute eronat, eventual de a se denatura adevarul, confundandu-se atitudinea doar cu o forma de protest sau ca o reactie prost inteleasa. Ce va mai fi, ramane de vazut, posibil si de analizat de catre oricine isi va dori sa o faca. Eu ma opresc aici.

Mihaela-Theodora Popescu – Editor principal
Co-autor a Editei de colectie: “Intre psihologie si parapsihologie” – click aici