Când oamenii se întreabă unde greşesc…

De obicei, atunci când intervin disfuncţionalităţi sunt învinovăţiţi alţii. Este mult mai uşor să se arunce vina pe oricine altcineva, decât să se facă o autoanaliză. Explicaţia ar fi următoarea: odată declanşată, autoanaliza poate duce la conştientizarea anumitor greşeli, lucru greu de suportat de către cei nepregătiţi să o facă. De câte ori nu aţi auzit afirmaţii de genul: „m-am implicat prea mult”, „am acordat prea multă atenţie unor persoane care nu meritau”, „am crezut că o/îl pot schimba”, „am luat decizii la nervi”, „am tolerat şi iertat prea mult”, „am fost încăpăţânat(ă)”, „am fost naiv(ă)”, „am investit prea multă încredere”, „am fost neatent(ă)” etc.?
Am observat că atunci când oamenii se întreabă, cu preocupare şi responsabilitate, unde au greşit, deja, ceva neplăcut se întâmplă în viaţa lor. Nu se caută doar explicaţii, ci şi ajutor, însă puţini dintre cei afectaţi ştiu să-l şi ceară.
Mai demult, un patron de firmă mi se plângea că este părăsit de toţi angajaţii şi că nu mai are cu cine să lucreze în firma pe care o conduce de mai mulţi ani. Nu înţelegea deloc cum poate fi refuzat ceva atât de preţios în ziua de azi, un loc de muncă!!! Considera că este foarte important să câştige bani, dar nu-şi punea deloc problema că ar putea conta extraordinar de mult şi felul în care se pot câştiga banii doriţi. Ascultându-l, mă tot gândeam ce aş putea să-i spun pentru a-i modifica atitudinea. Folosea deseori cuvântul “femei” şi uite aşa, am intuit ce l-ar putea interesa pentru a-mi „construi” o recomandare politicoasă şi la obiect.
La întrebarea „Unde greşesc de pleacă toţi angajaţii de la mine?”, i-am oferit următorul răspuns…
„Din punctul meu de vedere, fidelitatea angajaţilor nu se cumpără, se poate doar întreţine. Cei care pot fi cumpăraţi, vor cere din ce în ce mai mult, iar când veţi ajunge la nivelul pe care nu vi-l mai puteţi permite, vor pleca în secunda doi, fără nici cel mai mic regret. Fidelitatea angajaţilor ar putea fi comparată cu o femeie foarte frumoasă nativ, care poate deveni şi mai frumoasă, dacă se întreţine. Cu ce? Nu neapărat cu bani, pot fi la fel de binevenite: o apreciere bine plasată, cu un mic ajutor financiar când este în dificultate, cu o urare însoţită de o felicitare atunci când se desfăşoară un eveniment fericit. De câte ori le-aţi spus un „La mulţi ani!”? Au fost 1 Martie, 8 Martie, 1 Mai 2015… aţi dăruit vreun mărţişor, vreo floare, vreun liber vreunui angajat de-al dumneavoastră? Aţi oferit vreodată vreun micuţ cadou cuiva care şi-a serbat ziua de naştere sau ieşirea la pensie? Aţi felicitat vreodată pe cineva pentru eforturile depuse ca firma dumneavoastră să funcţioneze şi să fie profitabilă? Puteţi răspunde afirmativ, măcar la una, dintre aceste întrebări?”
M-a privit enervat şi a început să-şi caute nervos pachetul de ţigări şi bricheta. I-am atras atenţia că la mine nu se fumează. M-a privit foarte surprins, doar pentru o secundă, uitase unde se află… Ignorând cele observate, am continuat, nestingherită, ceea ce mai aveam de spus…
Greşelile nu se iartă, se repară” spunea marele nostru savant Nicolae Iorga. Vă recomand să vă gândiţi foarte serios la aceste lucruri. Încercaţi să acceptaţi ideea că oamenii pleacă de la firma dumneavoastră pentru că dumneavoastră aţi greşit continuu. Încercaţi să reparaţi, ceea ce se mai poate repara. Schimbaţi-vă atitudinea de „stăpân”, mai ales felul în care vă obţineţi banii şi averea la care este evident că ţineţi foarte mult! Într-adevăr, lumea este plină de inegalităţi, încercaţi să nu mai aveţi şi dumneavoastră o contribuţie la ceea ce se cunoaşte atât de bine. Dacă nu ştiţi cum să procedaţi, vă rog să începeţi prin a viziona filmul „Lista lui Schindler” (în limba engleză „Schindler’s List”) regizat de inegalabilul regizor Steven Spielberg şi distins cu 7 premii Oscar. Este povestea cutremurătoare a felului în care un om, Oskar Schindler, a reuşit să salveze vieţile a peste 1000 de evrei în timpul Holocaustului, pretinzând că are nevoie de toţi pentru a fi muncitori în fabricile sale, salvându-i de la moartea iminentă prin gazare sau muncă silnică în lagărele naziste. Recunoştinţa celor salvaţi atunci, se manifestă şi azi!”
„– Dacă toţi patronii am face asta, ce s-ar întâmpla? Unde ar mai fi diferenţa de clasă, de statut social?” a replicat cu o nebănuită agresivitate.
Nu m-am lăsat deloc şi m-am străduit să am ultimul cuvânt, adăugând:
„– „Nu întrerupe niciodată un duşman atunci când face o greşeală” a spus Napoleon Bonaparte, care nu era patron de firma, ci împărat. Ca să fiţi ajutat, apreciat, respectat, poate că şi mult mai bogat, nu mai procedaţi ca cei pe care i-aţi ales drept exemplu; prietenii dumneavoastră de azi pot fi duşmanii/rivalii de mâine…”
Se pare că nu a înţeles nimic din cele discutate. De săptămâni întregi persistă în ziar anunţul că la firma X se fac angajări. Domnul respectiv a înţeles doar un singur lucru şi anume că, la mine în casă nu se fumează…

Mihaela-Theodora Popescu – Editor principal
Co-autor a Editei de colectie: “Intre psihologie si parapsihologie” – click aici