„Deja-vu” este acel sentiment de intensa familiaritate cu o imprejurare, peisaj, persoana sau loc, pe care nu le-am mai vazut nicicand inainte. Acest sentiment – aparent bizar – ne provoaca trairea profunda ca suntem protagonistii unei scene ce s-a mai derulat, aievea, nu stim cand, nu stim unde. Sentimentul, desi dureaza putin, cateva zeci de secunde, e puternic, simtim acut faptul ca „am mai fost candva pe aici” sau ca „am mai trait asta candva”. Daca este vorba de o persoana pe care o „recunoastem”, avem dorinta irepresibila de a-i spune: „Parca te cunosc de o viata, din alta viata…”.
Expresia in sine este varianta franceza pentru „deja vazut”, fiind inventata de Emile Boirac in 1876. Termenul de deja-vu are si cateva variante: deja-vecu (deja trait), deja-senti (deja simtit), deja-visite (deja vizitat). Deja-vu-ul este o experienta larg raspandita. Conform unei statistici din 1986, 67% dintre americani traisera fenomenul. Se pare ca deja-vu-ul se intampla mai des femeilor decat barbatilor, mai curand persoanelor tinere decat celor varstnice. Cei ce au experimentat deja-vu-ul sunt intuitivi, cu o imaginatie bogata, fiind sensibili la perceptiile extrasenzoriale. La copii putem vorbi de sentimentul real de deja-vu, fiindca acestia nu au experienta de viata sau lecturi care sa le influenteze perceptia. Aici putem aminti de acei numerosi copii ce au identificat locuri necunoscute care le erau familiare, in care se pare ca traisera intr-o alta viata. Exista o bogata literatura de specialitate in acest sens…
Deja-vu-ul este un fenomen firesc, insa greu de studiat intrucat apare spontan si dureaza foarte putin, fiind declansat de o imagine, un sunet, un miros si aparand in stari extreme, fie de relaxare, fie de extenuare.

Mai multe teorii incearca sa explice acest fenomen. Unii cercetatori sustin ca o emisfera a creierului inregistreaza informatiile putin mai devreme decat cealalta , neuropsihologii sustinand ca deja-vu-ul este produs de un scurt-circuit, in cazul pacientilor ce au leziuni pe creier, sau ca anunta o criza in cazul bolnavilor de epilepsie. Insa aceste explicatii nu se potrivesc in cazul oamenilor sanatosi. Astfel ca s-au cautat si alte explicatii. Sigmund Freud, cu a sa teorie a paramneziei, sustinea ca deja- vu-ul ar fi consecinta unei dorinte sau amintiri legate de un eveniment traumatic, pe care mintea umana le-a reprimat. El afirma ca deja-vu-ul, ca si visul, trimite la dorintele noastre cele mai secrete, nefiind uneori decat amintirea unui vis uitat. Freud asimila deja-vu-ul cu deja-reve (deja visat), considerand ca e deja reaparitia unei amintiri, perceptii, dar perceptia unei fantasme (sau reverii diurne) inconstiente.

O alta explicatie se refera la inconstientul colectiv. Fiecare persoana se afla in legatura cu experienta universala a rasei umane, afirma Carl Gustav Jung. Cand cineva activeaza o amintire, primeste o informatie din memoria colectiva, ceea ce ar explica deja-vu-ul.
Cercetarile in domeniul fizicii cuantice vorbesc despre existenta unor universuri paralele cu care interactionam pe rand sau simultan. Astfel, deja- vu-ul ar fi datorat fluxurilor informationale la care avem acces in diverse momente. Din perspectiva parapsihologica, deja-vu-ul provine dintr-o perceptie extrasenzoriala a unor niveluri mai profunde. Poate fi o repetitie a unor intamplari din alta viata… De altfel, in astrologia karmica, se vorbeste mult despre intalnirile karmice, acel „deja-vu”, despre care puteti citi in „Dragostea si intalnirile karmice” (click aici).

Deja-vu-ul se poate manifesta si pe plan oniric, nu numai in cel real. S-a facut o apropiere intre sentimentul de deja-vu si visele premonitorii. Un om de stiinta, Arthur Funkhouser, considera ca visele ar fi cauza „amintirilor din viitor”. Facand o serie de teste pe studentii de la Oxford, a concluzionat ca 13% dintre acestia au avut vise premonitorii. Un studiu american din 1988 a confirmat aceasta ipoteza. Deja-vu-ul ar fi o forma a experientei psihice inrudita cu anumite experiente de vis. Astfel, noile, dar asemanatoarele locuri pe care le intalnim pot fi locuri pe care le-am fi vizitat in timpul experientelor de decorporalizare, in timp ce dormeam… Atatea ipoteze, dar in domeniul imprecis, fluid, al interioritatii, ce este sigur?… Totusi, visele pot fi precognitive si experimentate ca deja-vu atunci cand ceea ce era prevazut se implineste…

In vorbirea curenta s-a impamantenit expresia „senzatia de deja-vu”, ori senzatia se refera la simturi: pipait, auz etc., pe cand sentimentul este o traire si exact acesta este cazul cu „sentimentul de deja-vu”, expresie mult mai aproape de adevar. Noi traim sentimentul, nu il pipaim sau auzim. Deci: sentimentul de deja-vu.


Radu Botez – parapsiholog – Senior Editor
Co-autor a Editei de colectie: “Intre psihologie si parapsihologie” – click aici
www.parapsiholog.ro