Berbec
Te poți aștepta la vești bune, legate de finanțe. Muncești mult și ești conștiincios, dai dovadă de hotărârepentru a-ți îndeplini ambițiile care țin de planul financiar și profesional. Este timpul potrivit acum pentru a da startul unor proiecte ambițioase care țin de carieră, afacere. Acordă o atenție deosebită la posibilele probleme cate pot apărea în familie, în relația cu părinții. Spre sfârșitul perioadei este posibil să apară unele probleme în relația cu propriul copil sau cu persoana iubită, vis-a-vis de bani, cheltuieli. La finalul acestei săptămâni este un moment favorabil pentru a lansa noi strategii care vizează o colaborare, un proiect profesional. Atenție la prieteni, nu te poți baza pe promisiunile făcute de aceștia.

Taur
Pentru tine este foarte important acum să studiezi, să acumulezi noi cunoștințe, să participi la tot felul de întruniri, să apofundezi un domeniu de care ești atras, în mod deosebit. Tot ceea ce acumulezi, construiești, gândești acum are mari șanse de izbândă și succes pe termen îndelungat. Orice obstacol este, de fapt, șansa ta de a descoperi la ce anume mai ai de lucrat. Starea de solitudine, departe de invidioși, te poate ajuta în progresul spiritual. Spre sfârșitul perioadei supuse analizei aici te dedici mai mult casei, familiei, copilului; este posibil să ieși la o plimbare cu persoane dragi. În această săptămână trăiești viața cu o mai mare intensitate știind să privești oamenii cu mai multă îngăduință.

Gemeni
Urmează o perioadă în care poți da dovadă de mai multă discreție preferând să păstrezi în suflet ceea ce simți, gîndești. Este posibil să intri în posesia unor informații secrete, ți se pot dezvălui niște lucruri despre care doar intuiai că ar putea fi posibile. Te confrunți cu unele nemulțumiri, în plan financiar considerând că nimeni nu vrea să te creadă și înțeleagă. Ai ocazia să fii un bun confident pentru oamenii necăjiții simțindu-te util prin sprijinul moral pe care îl oferi acum. Este posibil ca mediul în care lucrezi să te împovăreze cu tot felul de probleme, fiecare venind cu necazurile proprii care parcă sunt menite să-ți răscolească sufletul. La sfârșitul săptămânii te simți foarte bine, alături de familie, acasă.

Rac
Este un moment prielnic pentru a te apropia mai mult de un grup de prieteni, o asociație, pentru a împărtăși cu aceștia ideile, strategiile proprii de dezvoltare, evoluție. Nu vei duce lipsă de ingeniozitate și spontaneitate, ești gata în orice moment să îți ajuți prietenii. Este o săptămână în care este recomandat să te preocupi mai mult de propria persoană, de sănătate și să o lași mai ușor cu ambițiile care țin de planul profesional. Spre sfârșitul perioadei analizate putem vorbi despre o frumoasă reîntâlnire cu rude, prieteni pe care nu i-ai mai văzut de ceva timp. Este posibil să reiei o conversație cu cineva care a jucat un rol major în viața ta. Sunt favorizate călătoriile, excursiile, spre finalul perioadei.

Leu
Putem vorbi despre o perioadă favorabilă în carieră. Ai ocazia să reușești într-un domeniu ales, datorită abilităților intelectuale, a spontaneității și a capacității de a te adapta „din mers” la schimbări, în ciuda adversităților, a competiției acerbe cu care te confrunți. Nu vei duce lipsă de idei originale, de creativitate și ambiție dar și de dinamism. Sunt favorizate acum interviurile, obținerea unui post mai bine plătit. Ceea ce lansezi acum în carieră te va ajuta pentru foarte mult timp. Este momentul potrivit pentru a te relansa, să îți iei un nou avânt pentru că astrele te susțin. La sfârșitul acestei săptămâni ai toate șansele să te bucuri de un câștig financiar.

Fecioară
Urmează o perioadă în care capacitatea de exprimare este la cotele cele mai înalte. Ești mult mai ferm și mai clar în cadrul conversațiilor știind cum să-ți exprimi deschis punctul de vedere. Este posibil să obții noi contracte de colaborare peste hotare sau cu o firmă străină. Cert este că relația cu persoanele aflate în străinătate este tot mai puternică. Acordă o atenție deosebită la posibilele probleme venite din partea unei asociații sau a unor „prieteni”, mai ales pe la mijlocul perioadei în discuție. La sfârșitul acestei săptămâni ai toate șansele de a te simți în plină formă, călătoriile fiind de bun augur.

Balanță
În această săptămână ai ocazia să abordezi evenimentele cu care te confrunți într-un mod mult mai rațional dând dovadă de obiectivitate. Încearcă să nu te lași copleșit de vorbe frumoase venite din partea unor persoane care nu știu sau nu pot să te aprecieze, la adevărata valoare. Pe la jumătatea perioadei analizate este posibil să te confrunți cu unele probleme care vizează familia și relația de cuplu fiind nevoie de mai multă înțelegere din partea ta. La sfârșitul acestei săptămâni ai ocazia să participi la un seminar, la un curs care te poate ajuta în aprofundarea unui domeniu care ține de ocultism, ezoterism.

Scorpion
Putem să vorbim despre o perioadă în care vei pune un mai mare accent pe comunicare, în relația de cuplu și nu numai. Ești plin de dinamism, dornic să te implici în tot felul de activități, care de care mai interesante și mai incitante. Ești mai tot timpul pe drumuri, socializezi, ineracționezi cu oameni din multe domenii. Este o perioadă de expansiune, de progres în afaceri. Atenție la posibilele probleme care pot să apară, vis-a-vis de studii sau o călătorie, în preajma datei de 4 aprilie. Spre sfârșitul perioadei ai șansa de a petrece frumos, alături de prieteni și partenerul de viață.

Săgetător
Ești solicitat din toate direcțiile, la locul de muncă. Sunt foarte multe treburi de făcut, abia dacă mai ai timp să te gândești dacă este bună direcția către care te îndrepți, din punct de vedere profesional. Dai dovadă de conștiinciozitate și dedicare investind cu succes energie fizică și mentală pentru rezolvarea sarcinilor de serviciu. Reușești să faci față cu brio stresului, ba chiar ajuți colegii cu sfaturi înțelepte. Acordă, totuși, o atenție specială la posibilele cheltuieli neașteptate, în preajma datei de 4 și 5 aprilie. Spre sfârșitul perioadei în discuție sunt favorizate discuțiile pe teme profesionale având ocazia să dai startul unor proiecte ambițioase.

Capricorn
Se întâmplă lucruri interesante și intense, în plan sentimental. Este posibil să te reîntâlnești cu o iubire din trecut sau poți lua decizia fermă de a te implica mai mult într-o relație sentimentală. Este șansa ta de a te redescoperi prin iubire, creativitate sau un hobby. Este vremea să înveți, să acumulezi informații noi, interesante, să socializezi și să interacționezi cu oameni noi, care te vor ajuta să progresezi, atât în plan intelctual cât și material. Atenție la jumătatea perioadei la relația cu partenerul de viață pentru că este posibil să apară unele confruntări pe tema carierei proprii sau în privința casei, a patrimoniului. La sfârșitul săptămânii poți afla informații importante legate de străinătate sau persoane aflate pe alte meleaguri.

Vărsător
Ai ocazia să reiei conversațiile cu o persoană dragă, aflată la distanță. Lucrurile încep să se deruleze în favoarea ta, atunci când vorbim despre planul financiar. Ești tot mai preocupat de casă, de propriul cămin, familie simțindu-te mult mai atașat de locul natal. Muncești mult fizic, în propria gospodărie, fapt care te face să te simți împlinit. Este o perioadă în care trăirile tale sunt intense, profunde, îți revin în minte amintiri puternice, legate de o ființă dragă, care și-a luat rămas bun de mult timp. Cert este că, spre sfârșitul acestei săptămâni, ești mult mai sensibil la mediul în care te afli. Reușești să privești evenimentele și oamenii în profunzime, dincolo de aparențe.

Pești
Este o săptămână în care te remarci prin curiozitate, nevoia de a studia, de a te informa. Ești mult mai dornic să spui ceea ce simți și gândești. Putem remarca o mai bună conexiune în relația cu rudele apropiate. Ai acum o mai mare putere de convingere, entuziasm dar și capacitatea de a te mobiliza, fizic și metal, în momentele critice. Spre sfârșitul acestei perioade ești foarte preocupat de munca ta. Este recomandat să te preocupi mai mult de propria sănătate. La sfârșitul acestei săptămâni este timpul să petreci mai mult, alături de partenerul de viață și/sau rude, vecini.

Gabriela Cernat – astrolog
» Editor Online

www.astroella.com