In urma cu cateva saptamani, la un pahar de limonada, mi s-a adresat intrebarea “De ce extremele se atrag?”. Pana aici nimic neobisnuit, dar daca va spun si de la cine am primit o astfel de intrebare, exista posibilitatea sa va intereseze mai mult…
Intrebarea mi-a fost adresata de o viitoare soacra, uimita de alegerea unicului sau fiu.
“- Pentru a va putea oferi o explicatie, m-ar ajuta sa detaliati…”
“- Extremele” sunt fiul meu si viitoarea nora. Se grabesc cu o decizie in mod nejustificat, sunt atat de diferiti si deja au facut o alegere atat de importanta, incat imi este tare frica!”
“- Frica de ce, frica de cine?” prefacandu-ma ca nu inteleg la ce se refera.
“- Fiul meu este un cultivat, un curajos, un adevarat initiator in tot ce face, un justitiar. Cand nu suporta ceva pedepseste, dar nu cu fapta, ci cu vorba. Asta a preluat-o de la noi parintii si recunosc, cu mana pe inima, ca este cam certaret, insa a preluat-o genetic… Viitoarea mea nora este la polul opus. Este tacuta, mult prea rezervata si se pare ca nu stie deloc sa se certe. Parca e de la ONU, Departamentul de mentinere a pacii, si tare ma tem ca fiul meu se va lua dupa ea si isi va pierde initiativa, de care eu sunt atat de mandra! El este un nonconformist, mai ales in domeniul vestimentar. Poarta de toate: tenisi, tricouri, costum, cravata, pantofi, rucsac, dar si diplomat atunci cand este cazul. Ea este o intruchipare a simplitatii, se imbraca doar in culori pastelate, bleu, gri, alb, bej, nimic spectaculos. N-am vazut-o niciodata cu rosu, verde, mov, grena, fond de ten, rimel si alte “artificii” feminine… e un fel de Cenusareasa de la oras. Din punct de vedere al profesiei, baiatul meu a stiut sa se faca remarcat, ea nu, desi are ceva scoala si nu inteleg de ce adopta atitudinea strutului. Noi vorbim tot timpul despre planurile noastre de viitor, ea tace. Intr-adevar, ne asculta cu atentie si politete, dar nu gesticuleaza si nici nu se ambaleaza. Intregul ei comportament poate fi catalogat drept “cealalta extrema” si nu doresc asa ceva pentru fiul meu”.
“- De fapt, va doriti ce?”
“- O nora vorbareata, plina de initiativa, bataioasa, care sa stie sa certe si sa se certe. Imi doresc o nora care sa poarte palarie asortata cu pantofii si cu poseta, care sa straluceasca prin felul direct de a spune lucrurilor pe nume, indiferent de interlocutor…”
“- Chiar si cu dumneavoastra? Ati spus “indiferent de interlocutor”?
“- Deocamdata as dori o explicatie si apoi mai discutam…”
I-am oferit cam ce si-a dorit, incepand cu o poveste cu subinteles si terminand cu niste recomandari.
Se spune ca un filosof si-a intrebat prietenul necasatorit si cam tomnatic:
“- Cand te casatoresti?”
“- Imi doresc cat mai repede!”
“- Si ce mai astepti?”
“- Am cautat fata ideala.”
“- Ai gasit-o?”
“- Da.”
“- Si?”
“- Ea isi cauta baiatul ideal.”

Recomandarile de atunci au fost ceva de genul:
“Oamenii nu sunt si nici n-au fost vreodata niste piese standard. Din punct de vedere biologic sunt cam la fel, dar din punct de vedere temperamental, atitudinal si psihologic sunt foarte diferiti. Chiar daca par mult mai evidente deosebirile, este imposibil ca cei doi tineri sa nu aiba ceva in comun, ceva special care i-a unit si care i-a facut sa se hotarasca a ramane impreuna. Spuneti ca el este vorbaret, entuziast si justitiar, iar ea mult prea tacuta si rezervata. Nu observati ca se completeaza? Daca si ea ar fi ca el, orice discutie ar fi o veritabila competitie pentru inscriere la cuvant. Si ce este rau in a fi o “intruchipare a simplitatii” vestimentare? Asta denota o prezenta a bunului-simt, poate si a bunului gust, dobandit prin instruire sau educatie… Pentru tinerii din ziua de azi, palaria, pantofii si o poseta asortata, nu mai reprezinta, strict, o exemplificare a elegantei… Baiatul a ales simplitatea pentru ca isi doreste sa fie auzit si sa se auda atunci cand vorbeste, poate si pentru ca este prea satul de o lume (pretinsa) complexa prin pretentii si nu prin intentii.
Recomandarea ar fi sa-i adresati lui aceeasi intrebare, negeneralizand, ci personalizand toate aspectele care va nelinistesc. Avand in vedere calitatile despre care mi-ati vorbit, sunt sigura ca un fiu atat de deosebit, va putea explica alegerea, mult mai bine decat o pot face eu, fiind, totusi, o alegere bazata pe sentimente si nu pe deosebiri”.

Nu am nici o idee privind discutiile care au urmat, insa decizia finala a fost luata si chiar astazi, am primit invitatia la nunta.

Mihaela-Theodora Popescu – Editor principal
Co-autor a Editei de colectie: “Intre psihologie si parapsihologie” – click aici