Titlul acestui articol este întrebarea cu care m-am confruntat  săptămâna trecută. Nu mi-am adresat-o eu, nu este cazul, dar mi-au adresat-o alţii, atât femei cât şi bărbaţi, de vârste şi profesii diferite. M-au surprins. Nimeni dintre cei/cele cu care am discutat nu şi-a mai pus o altă întrebare: nici dacă e sănătos, nici dacă i se va mări pensia sau salariul, nici dacă va avea bani (sau nu) pentru vacanţă.

Analiza situaţiilor cu care se confruntau, m-a ajutat să observ că pe oameni îi motivează doar lucrurile pe care şi le doresc. Când doresc un lucru, fac tot posibilul (şi imposibilul) să-l achiziţioneze. Doresc o persoană, se fac luntre şi punte până o cuceresc. Există şi situaţii când, odată cucerită, persoana devine brusc neinteresantă şi este părăsită. Regretabil, însă foarte adevărat, nu?

D-na O: „După o relaţie suficient de lungă pentru a ne obişnui unul cu celălalt, partenerul meu de viaţă m-a părăsit fără nici o explicaţie. Nici măcar nu ne-am certat. Semnale vagi am primit, însă nu le-am luat în seamă. Am făcut sacrificii, am renunţat la hobby-uri, am trăit doar clipa şi nu m-am gândit niciodată la viitor. Am renunţat la oraşul în care m-am născut şi crescut, m-am îndepărtat de părinţi, fraţi, prieteni, am renunţat la slujba bună pe care o aveam şi m-am dus după el. La început a fost bine. Atenţie, comunicare, pasiune au fost, doar cu banii stăteam prost. Nu m-am gândit că dragostea trece şi prin stomac, credeam că doar mâncarea! Într-o seară mi-a reproşat că am devenit total neinteresantă şi că-mi lipseşte capacitatea de a-i crea o atmosferă caldă şi primitoare „de acasă”. Am plâns, dar nu i-am dat replica pe care ar fi meritat-o, de teamă că mă va considera mahalagioaica. Sunt disperată! Ce se face când cineva părăseşte pe altcineva, fără motiv?”

D-nul P: „Cu ani în urmă, am fost părăsit de nevastă. Supărat nu prea am fost, pentru că nu eram compatibili decât în intimitate. Nu a fost suficient, deşi pentru alţii ar fi. Ea avea aşteptări prea mari, eu dezamăgiri şi mai mari. Avea mare grijă de ea, cheltuia mulţi bani pe rochii, pantofi, coafor şi cosmetice. Când a înţeles că eu nu-i pot asigura fondurile necesare, a plecat fără nici o explicaţie. Mi-am refăcut viaţa, am găsit repede pe altcineva. Ce credeţi că îl face pe un bărbat să rămână lângă o femeie? Răspunsul meu este: dragostea necondiţionată şi manifestată, aprecierea şi devotamentul. Dragostea ei nu mi-a ajuns, aprecierea nu şi-o manifesta în niciun fel, doar cu devotamentul mergea mai bine. De data asta am părăsit eu… fără nicio explicaţie. Ciudat este că nu-mi găsesc liniştea. De ce? Pentru că nu pot identifica toate motivele care m-au determinat s-o fac.”

Dacă cineva m-ar fi întrebat, înainte de a deveni psiholog, „De ce m-a părăsit?” i-aş fi răspuns simplu „pentru că nu te-a iubit” şi nu aş mai fi continuat cu nicio analiză. Instruirea pe care o am, dar şi vârsta, nu-mi mai permit un astfel de răspuns. Pe lângă faptul că sunt foarte atentă la cuvintele pe care le utilizez, analizez, concluzionez, după care îmi prezint punctul de vedere în cel mai direct mod cu putinţă.

Eu am observat că oamenii îşi părăsesc partenerii când:
– nu există compatibilitate;
– se impun anumite obligaţii, reguli cu forţa sau prin manipulare;
– dezamăgirea sau frica faţă de partener atinge un nivel peste care nu se mai poate trece;
– se conştientizează că aşteptările au fost prea mari;
– găsesc tot ceea ce îşi doresc în altă parte;
– găsesc pe cineva care-i fac să se simtă nu numai bine, dar şi apreciaţi, valorizaţi, protejaţi, ajutaţi;
– pesimismul şi negativismul domnesc în respectiva relaţie.
 

Mai puţin se ştie că fiecare zodie poate avea propriile sale motive pentru care nu se poate continua o relaţie. Ceea ce urmează este valabil atât pentru femei cât şi pentru bărbaţi.

Nativul Berbec pleacă din relaţie când: este obligat să ia decizii cu care nu este de acord, când este făcut gelos, când partenerul este pesimist, depresiv, bănuitor, fricos, lipsit de orice iniţiativa de a schimba ceva, dacă nu are parte de pasiune şi de o viaţă sexuală activă (este foarte pasional).

Nativul Taur pleacă atunci când: respingeţi bunătatea şi afectivitatea de care dă dovadă, oferiţi ocazii de a fi gelos, respingeţi dorinţa sa de a avea proprietăţi şi acumulări materiale, dacă sunteţi neglijent şi neîngrijit, igiena personală ocupând un loc foarte important în existenţa sa. Iubeşte frumosul, arta, curăţenia şi face cu plăcere tot ce-i place. Este gelos şi face prăpăd în jurul său dacă îl provocaţi. Generozitatea poate fi punctul său forte.

Nativul Gemeni nu suportă posesivitatea, tonul ridicat, ordinele şi se plictiseşte foarte repede, mai ales atunci când nu-i este stimulată inteligenţa. Bărbatul Gemeni poate deveni foarte periculos sub influenţa alcoolului. Pleacă întotdeauna când este îngrădit şi se înţelege bine doar cu persoanele tolerante şi calme.

Nativul Rac deşi se spune că este familistul Zodiacului, părăseşte când este lipsit de confortul material la care a sperat, când nu se simte iubit de cel/cea pe care îl iubeşte. Nu suporta agresivitatea… de niciun fel. Îşi doreşte neapărat câţiva urmaşi, de apariţia cărora depinde foarte mult stabilitatea cuplului. Este puţin gourmand şi urăşte limitările când este vorba de mâncare.

Nativului Leu nu-i place să fie eclipsat, are mare nevoie să fie admirat şi lăudat, mai ales când merită. Se simte bine numai în poziţia de lider. Preferă partenerii de tip TROFEU, la fel de strălucitori ca şi ei… frumoşi, deştepţi, descurcăreţi. Când este gelos devine foarte agresiv verbal, ceea ce nu-l caracterizează. Nu-i acceptă pe cei care-l critică, pe cei nesociabili, pe cei sub nivelul său intelectual. Este foarte pretenţios şi cere mult de la cel/cea care are curajul să intre într-o relaţie cu el. Este generos cu cei care îl fac să se simtă bine şi care îl ajuta în vreun fel. Poate ierta, depinde doar de ce şi cât primeşte în schimb.

Nativul Fecioară nu suporta risipa, adoră investitorii şi iniţiatorii de a construi ceva durabil. Au mare grijă ca tot ce achiziţionează să fie  folositor. La gelozie nu se manifestă violent, pentru că nu prea au prilejul. Sunt atât de atenţi când îşi aleg partenerul încât este o raritate să greşească. Sunt analitici şi sancţionează drastic pe cei care-i supăra în vreun fel.

Nativul Balanţă cauta armonie, echilibru, iubire în orice relaţie pe care o construieşte. Adoră să fie îngrijit, sfătuit, neapărat cu blândeţe. Preferă pe cei care au aceleaşi principii şi valori. Insatisfacţiile de orice fel îl fac să părăsească relaţia fără niciun regret.

Nativul Scorpion pleacă dacă încercaţi să-l dominaţi şi să-l controlaţi. Este un mare senzual şi cere foarte mult pe acest segment. Inteligenţa sa este practică şi foarte ascuţită. Gelos este un mare pericol deoarece se răzbună pe toţi cei care au trădat. Apreciază familia şi valorile ei, îşi divinezeaza copiii, nepoţii şi îşi respectă partenerul, mai ales dacă acesta se lăsă condus de el.

Nativul Săgetător este un avangardist, dar pleacă rapid atunci când nu-i este acceptat nonconformismul. Nu suportă să comentaţi la adresa lui, va riposta fără întârziere. Când este supărat, face excese de tot felul. Dacă-l aduceţi în situaţia de a vă dispreţui, s-a terminat.

Nativul Capricorn este sobru, meticulos, consecvent şi perseverent. Pleacă dacă încercaţi să-i cheltuiţi banii, îndeosebi rezervele la care nu renunţa nici în ruptul capului. Detesta vulgaritatea, neseriozitatea, risipa, face sacrificii inimaginabile pentru cei pe care-I iubeşte. Este corect, direct şi cere acelaşi lucru de la partener. Când este jignit sau înşelat, nu mai există cale de împăcare. Are o mare problemă cu iertarea.

Nativul Vărsător pleacă imediat când îi este îngrădită libertatea şi când consideră că este reţinut sau oprit din drumul pe care şi l-a ales. Nu tolerează nedreptatea, nu suportă să fie limitat. Preferă să aleagă, nu să se aleagă pentru el, are valori spirituale şi se distanţează de toţi cei care nu le împărtăşesc. Ştie să spună te iubesc, dar prefera manifestările care o demonstrează şi mai puţin vorbele. Pleacă când nu-i respectaţi dorinţa de a-şi ajuta prietenii. Nu întâmplător se spune că nimic nu se compară cu un prieten Vărsător! Pot deveni geloşi, însă maschează cu multă pricepere acesta slăbiciune. Nu trebuie provocaţi pentru că se enervează rar, dar se manifestă zgomotos. Au o intuiţie fantastică, când simt că i-aţi păcălit urmează un „La revedere”… fără nicio vedere.

Nativul Peşte pleacă când se simte criticat, contrazis, neînţeles. Pentru a convieţui în pace cu el trebuie acceptat cu toată dualitatea pe care o are. Fidelitatea sa lasă de dorit, pentru că îi place să testeze şi să experimenteze cam tot ce este… disponibil.

Gelozia îl destabilizează total, predispunându-i la depresie sau la anumite excese, de care scapă greu. Sunt sensibili şi cred sincer în Divinitate, lăsând uşa deschisă tuturor celor care-şi doresc să intre în viaţa lor.

 
În concluzie, cel/cea care vă părăseşte o face întotdeauna cu un motiv, e clar că vrea altceva. Ca să vă protejaţi, nu trebuie decât să nu aşteptaţi nimic de la nimeni, necesitând pentru asta un antrenament îndelungat şi dur.

Celor care au fost părăsiţi, le-am explicat că este imposibil să placă tuturor. Pentru unii puteţi fi greu de suportat, invizibil, neînsemnat, iar pentru alţii puteţi fi de o inestimabilă valoare.

„De ce sunt singură?” m-a întrebat o femeie incredibil de frumoasă şi de cultivată. I-am răspuns „Sunt sigură că visele şi cariera pe care le aveţi sunt mult mai importante pentru dumneavoastră decât o relaţie” şi i-a plăcut tare mult. Altcineva îi răspunsese „Eşti prea  pretenţioasă pentru vârsta pe care o ai!” şi o rănise profund, diminuându-i dramatic stima de sine.

Celor distruşi sufleteşte că au fost părăsiţi pentru că nu au vrut să joace după cum le-a cântat partenerul, le-am spus că ar trebui să lase modestia la o parte şi să înveţe a se pune în valoare, dovedind ce pot  şi cine sunt cu adevărat.

Celor care se temeau să-şi mai dăruiască sentimentele, le-am reamintit ceea ce a scris Antoine de Saint Exupéry: „Dacă ceea ce primeşti poate fi furat, cine are puterea să-ţi fure ceea ce dai?” (cred că excepţie ar face doar plagiatorii). Ideea le-a plăcut şi au hotărât să  încerce doar atunci când durerea se va mai estompă.

Celor  afectaţi (numai emoţional) de faptul că au fost părăsiţi le-am spus „Dacă cineva nu a apreciat prezenţa ta, fă-l să simtă absenţa ta”. Ce au hotărât nu ştiu, de comentat nu s-a comentat nimic.

În ciuda dificultăţii ei, toată analiza făcută în căutarea unor răspunsuri la întrebarea „De ce m-a părăsit?” m-a ajutat să înţeleg că lucruri bune vin dacă aştepţi, dar lucruri şi mai bune pot veni dacă te străduieşti pentru ele.

Mihaela-Theodora Popescu – Editor principal
Co-autor a Ediţiei de colecţie: “Între psihologie şi parapsihologie” – click aici