În data de 11 februarie 2017 are loc fenomenul astrologic de Lună Plină în semnul Leu, la ora 2:33’ și o Eclipsă de Lună prin penumbră (Nodul Nord Lunar se află la 4˚03’), la ora 2:43’ România (vizibilă din America, Europa, Africa, Asia). Opoziția Lună-Soare, pe axa Leu-Vărsător, la 22˚28’, activează casele astrologice III și IX. Ascendentul momentului se află în zodia Săgetător.

Luna Plină are loc pe axa afectivă Leu – Vărsător(casele III-IX), iubirea primită și cea dăruită, ambiţie, curaj, hotărâre şi perseverenţă, nevoia de comunicare și asimilare de informații, de curiozitate și dedicare împlinirii unui ideal. Reușim să realizăm conexiuni interesante între cunoașterea materială și cea subtilă (cosmică). Se pune accentulacum pe dialog, informare, studii, cercetare, călătorii și schimburi comerciale, nevoia de exprimare a propriilor dorințe, așteptări, de manifestare a credinței, spiritualității, a unei noi filozofii de viață.

Luna Plină ce se produce pe această axa Leu- Vărsător (casele III și IX) ne ajută să facem lumină în ceea ce privește propria atitudine legată de iubire, de credință, spiritualitate, creativitate, de dăruire și împărășire cu ceilalți a propriilor valori, cunoștințe, informații acumulate de-a lungul timpului. Este și un moment de revoltă, de descătușare a trăirilor, eliberare dintr-un mediu viciat. Este o energie care amplifică dorința de dreptate și adevăr, de legalitate dar și aventura intelectuală, înțelepciune, clarvedere. Putem primi informații importanteși care vizează legislația, învățământul superior, religia, esoterismul sau relația cu străinătatea.

Cu o eclipsă de Lună prin penumbră aflată în semnul Leu și Nodul Nord în casa a IX-a, a momentului de Lună Plină, se pare că lucrurile vor căpăta o nouă direcție, fie că ne place sau nu, în ceea ce privește spiritualitatea, călătoriile, relația cu străinătatea, religia, legislația internațională, ministerul de externe. Nodul Nord în careu la Ascendentul momentului de Lună Plină în semnul Leu, ne anunță că evenimentele nu se vor desfășura întocmai cum ne place dar,cât timp lăsăm deoparte ambițiile prostești, ego-ul exacerbat, avem șansa să ne regăsim pe o cale care să corespundă propriilor aspirații. Este momentul de „ardere”, de  eliberare dar, mai ales, de conștientizare că timpul petrecut aici și acum este deosebit de prețios.

Este vorba despre o Eclipsă de Lună ce amplifică emoțiile, fricile, starea de nehotărâre, de anxietate, frustrările, impulsivitatea, problemele cardiace, depresia, insomniile, migrenele. Putem vorbi despre o perioadă trăită cu intensitate, în funcție de astrograma natală (unde este localizată această Lună Plină și Eclipsă deLună prin penumbră, casele care sunt tranzitate de Nodul Sud, Soare, Nodul Nord și de Lună). Este operioadă în care ne putem confrunta cu rezultatele acțiunilor demarate încă de la începutul lunii august 2016, mai exact de la Luna Nouă în zodia Leu din data de 2 august 2016. Eclipsele de Lună amplifică capacitatea de a vedea cu mai multă claritate oamenii din jurul nostru, de a percepe dincolo de aparențe anumite evenimente, relații. Sunt demascate minciuni, acțiuni obscure, tertipuri fiind adus la suprafață tot ce este iluzoriu, ascuns.

Ascendentul în semnul Săgetător, guvernat de Jupiter aflat în zodia Balanță, ne spune despre necesitatea evoluției prin credință,optimism, spiritualitate, nevoia de a călători și de a ne redescoperi mai liberi șimai generoși. Suntem ajutați să privim dincolo de propriile convingeri, să descoperim ghidul, mentorul, să ne regăsim pacea interioară prin accesarea unor informații aflate dincolo de planul fizic, material.

Jupiter retrograd în semnul Balanță(în casa a X-a, în opoziție cu Uranus dar în aspecte benefice cu Luna Plină din semnul Leu) amplifică dorința de schimbare, de reajustare a unor evenimente demarate într-un moment de derută. Suntem puși acum în situația de a face corecțiile necesare, vis-a-vis de o relație, carieră, casă, familie, credință, spiritualitate,călătorii îndepărtate, un proiect important, un parteneriat, un proces. Jupiter retrograd mediază opoziția dintre Soare și Lună și este un aspect care poate fi asociat cu protecția divină în situațiile dificile, în activitățile de grupdeterminând o perioadă de cercetare, de căutare și aflare a unui ideal, de  întorcere către Dumnezeu, către spiritualitate în momentele de cumpănă dar și de singurătate.

În acest moment de Lună Plină în semnul Leu se formează Configurația Astrală Dreptunghiul Mistic (Luna sextil Jupiter retrograd trigon Soare sextil Uranus) purtătoare de tensiuni, ajutându-ne însă să folosim propriile idei, proiecte în sensul progresului, apelând la originalitate, spontaneitate, curaj și dorința de a merge pe un drum în care să ne regăsim împliniți. Se poate vorbi acum despre posibilitatea unei evoluții în plan personal și spiritual, cât timp nu cădem pradă disperării, legându-ne în continuare de trecut, atitudini contradictorii, nehotărâre, pesimism, neîncredere în propriile aspirații. Dreptunghiul Mistic aduce oportunități de a transpune în practică ideile și proiectele și de aici mulți oameni pot dobândi o energie specială pentru a se lansa în acțiuni inovatoare sau pentru a schimba situațiile tensionate implicându-se cu mai mult curaj în proiecte originale, progresiste.Această configurație ne vorbește despre echilibrarea principiului feminin, pe de o parte prin conștientizarea propriilor emoții, sensibilitate și empatie, pe de altă parte prin revizuirea concepțiilor despre muncă, spiritualitate, studii, călătorii, reușită socială, familie, locul natal, țara natală. Punctul vulnerabil al acestei configurații „Dreptunghiul Mistic” vine prin tendința de a ne „învârti în cerc” pierzând astfel din vedere oportunitățile de progres apărute în calea noastră.

Mercur în semnul Vărsător ne dă imboldul de a studia lucruri inedite, originale. Nu ne scapă nimic, știm să profităm cât mai mult și cât mai bine de oportunitățile care pot veni acum spre noi. Mercur tinde să ne stârnească gustul pentru comunicare, pentru acumularea și schimbul de informații, Venus (în zodia Berbec) ne ghidează către exprimarea sentimentelor în mod deschis, direct, fără prejudecăți. Cu Venus aflată în casa a IV-a, susținută de Mercur din semnul Vărsător, este de așteptat să fim insiprați, să luăm decizii salvatoare în situații de criză, să fim spontani, să colaborăm mult mai eficient, atunci când vine vorba despre casă, familie,patrie.Suntem ajutați să ne adaptăm mult mai ușor la schimbările care ne pot lua prin surprindere. Gândurile și sentimentele tind să vibreze pe aceeași frecvență dorindu-ne să fim împreună, uniți, luptând pentru un ideal comun. Evenimentele tind să se deruleze pe o direcție în care să căutăm armonia, liniștea, pacea care vine prin dăruire și iubire.

Prezența lui Marte și  Uranus, alături de Venus înzodia Berbec, în casa a IV-a, a familiei, sufletului nu putem decât să ne așteptăm la mult dinamism, nevoia de a schimba direcția, transformări bruște dar și puterea de a ne detașa mult mai repede de trecut, de anumite atitudini, concepții învechite.

Simbolul Sabian pentru gradul la care se află Luna Plină în semnul Leu este:„La circ, un călăreț fără șa etalându-și abilitatea periculoasă.” Este un simbol ce semnifică curajul și perseverența necesară de a ne pune în valoare propriile abilități, darurile de care dispunem. Nu există stagnare, totul trece printr-o continuă transformare, nevoie de a crește, de a evolua dar toate acestea se produc prin acțiuni riscante care ne ajută să aducem la suprafață adevărata personalitate. Fără exprimare, deschidere, dorința de a împărtăși cu ceilalți din propria cunoaștere, nu vom reuși să progresăm.

Este vorba despre o Lună Plină în zodia Leu și o Eclipsă de Lună prin penumbră, menite să facă lumină în propria viață, aducând din trecut anumite acțiuni, relații, evenimente, care nu s-au derulat tocmai în conformitate cu propria menire. Este momentul de ardere, de eliberare de ceea ce ne blochează propriile aspirații. Suntem ajutați să „vedem” ceea ce ne dorim („a vrea” zodia Leu) cu adevărat  pentru „a cunoaște” (zodia Vărsător) adevăratele taine care ne vor conduce către înțelegerea („a înțelege”- ascendent în zodia Săgetător) supremă a rostului pe care îl avem în această lume.

Luna Plină în semnul Leu are o influenţă semnificativă asupra nativilor semnelor fixe: Taur, Leu, Scorpion și Vărsător, în special asupra celor care sunt născuți în preajma datei de 11 februarie şi pentru cei care au axele principale: Ascendentul, Descendentul, Mijlocul Cerului sau orice planetă personală (Soare, Lună, Mercur, Venus, Marte) aproape de 23°.

 

Mesajul transmis de Eclipsa de Lună prin penumbră în semnul Leu pentru fiecare semn zodiacal

„Orice om care refuză să experimenteze viața, nu face altceva decât să își sufoce dorința de a trăi.”
Stephen Arroyo

Berbec – este momentul să culegi roadele unei munci de creație, rezultatele deosebite venite din partea propriului copil sau pur și simplu te implici într-o nouă poveste de amor, de natură karmică. Este timpul să culegi roadele unei munci susținute încă din vara anului trecut, în ceea ce privește o muncă de creație, un hobby, realizări importante care vizează relația cu copiii sau din investiții sau activități sportive.

Taur – ai ocazia acum să pui capăt unor probleme ce vizează o casă, proprietate, să finalizezi unele acțiuni care au legătură cu părinții, casa natală, bunuri imobiliare, locul natal. Poate îți vine cheful brusc să schimbi domiciliul sau să renovezi prin casă. Nu este exclus să te întorci în locul natal și să te reîntâlnești cu prieteni dragi cu care nu te-ai mai văzut de foarte mulți ani. Este timpul să culegi roadele unei munci, a unor proiecte demarate la Luna Nouă în semnul Leu din 2 august 2016.

Gemeni – primești vești importante legate de examene, studii, studii, activități comerciale, de relația cu rudele apropiate. Cert este că acum ai ocazia să te reîntâlnești cu persoane cu care nu te-ai mai văzut de ceva timp. Vei relaționa mai mult cu rudele, vecinii, vei face mai multe călătorii sau chiar te vei implica într-un proiect ce necesită mult studiu, informare, călătorii.

Rac – este timpul să culegi roadele unei munci susținute, încă de la începutul lunii august 2016 când ți s-a dat șansa să lansezi niște idei, proiecte ce vizau valorificarea propriilor, abilități, talente. Iată că acumai șansa să primești o mărire de salariu, o primă. Nu este exclus să iei decizia bruscă de a renunța la un job care nu te mai satisface, din punct de vedre financiar fiind timpul să schimbi direcția. Este recomandat să nu iei decizii pripite. Cert e că ai ocazia să îți valorifici anumite talente dând dovadă de creativitate, inspirație, capacitate de a negocia, talente de care dispui pentru a reuși să aduci mult mai mulți bani în propriul cont.

Leu – pot avea loc acum evenimente menită să te aducă în prim plan, să culegi roadele propriilor ambiții, fie că e vorba despre relația cu ceilalți sau carieră. Ai ocazia să îți schimbi felul în care arăți, te comporți în societate. Vei pune mai mult accent pe felul în care te percep ceilalți dar te poți aștepta și la dezamăgiri, renunțări la anumite parteneriate, colaborări care nu te mai avantajează, provocându-ți tot felul de probleme.

Fecioară – este timpul să te ocupi mai mult de propria sănătate. Putem vorbi acum despre rezultatul unor acțiuni din trecutreușind să culegi roadele propriei atitudini, a naivității de care ai dat dovadă în trecut punând prea mult accent pe materialitate. Iată că a venit timpul să te preocupi mai mult de latura spirituală a vieții, să te dedici unor acțiuni caritabile. Este recomandat să-ți asculți intuiția, în ceea ce privește rezolvarea anumitor probleme din această perioadă. Pot fi aduse la lumină acum secrete ale unor dușmani ascunși și care au legătură cu discuțiile, proiectele lansate încă de la începutul lunii august a anului trecut. Este posibil să intri în posesia unui secret care ți-a creat tot felul de probleme într-o relație, un parteneriat sau afacere.

Balanță – ai șanse acum să reîntâlnești prieteni din trecut, cu care nu te-ai mai văzut de ceva timp. Trebuie să fii atent la relația cu un grup de prieteni, la mesajele pe care le primești acum de la aceștia. Ai ocazia să vezi cu cine merită să te asociezi, în cine e bine să ai încredere. Tot acum este posibil să iei decizia fermă de a te despărți de un prieten, tocmai pentru a lăsa loc unei noi relații, mult mai promițătoare. Este rezultatul acțiunilor care au avut loc încă de la începutul lunii august 2016.

Scorpion – este momentul să faci ordine în carieră, să profiți de oportunitățile care vin acum spre tine, în plan profesional. Este timpul să faci ordine în carieră, să ceri o mărire de salariu sau să ocupi un post care să te avantajeze, din punct de vedere financiar. Acum este șansa de a-țifi recunoscute roadele muncii tale susținute, ceea ce ai demarat încă din vara anului trecut, în plan profesional.

Săgetător – este timpul să te preocupi mai mult de studii, de relația cu persoane aflate în străinătate sau poțilua decizia bruscă de a pleca departe de casă. Poate fi vorba și despre implicarea într-un parteneriat, o afacere în străinătate sau poți să planifici acum o călătorie, excursie în străinătate. Tot acum e posibil să iei decizia bruscăde a te înscrie la niște cursuri universitare sau postuniversitare care te vor ajuta pe viitor în plan profesional. Este momentul să acorzi o atenție specială spiritualității, esoterismului, studiului. E timpul să culegi roadele semințelor plantate la începutul lunii august 2016 și care vizează munca în străinătate, relația cu străinătatea, studiile, spiritualitatea.

Capricorn – este acum momentul ideal pentru a face curățenie în tot ceea ce ține de afaceri, investiții, împrumuturi, să lămurești anumite aspecte care sunt legate de un proces, o moștenire, partaj, taxe și impozite, o relație intimă. Este posibil să revină în viața ta o persoană de care te leagă o relație de natură karmică. Cert este că poți traversa o perioadă de transformări profunde fiind absoluit necesar să acorzi o atenție specială, atunci când vine vorba despre împrumuturi, relații intimesau tranzacții imobiliare.

Vărsător – acum se decide dacă merită să mai rămâi într-o relație de cuplu, mariaj. Ești pregătit să îți schimbi atitudinea sau să accepți că nimeni nu e perfect? Cert e că a venit timpul să te hotorăști către ce direcție o apuci, vis-à-vis de o relație. Tot acum ai toate șansele să întâlnești o persoană de sex opus interesantă. Este momentul de luare a unor decizii ce vizează un parteneriat, o afacere. Tot acum se arată dușmanii pe față, vezi cu cine trebuie să rămâi într-o asociere. Poți culege roadele unor proiecte, a unor discuții care au avut loc la Luna Nouă în zodia Leu din 2 august 2016.

Pești – este momentul potrivit să te preocupi mai mult de sănătatea proprie dar și de relația cu colegii de muncă. Ai ocazia să observi acum rezultatele primite în urma unor acțiuni lansate la începutul lunii august 2016, legate de serviciu,sănătate, un proiectlegat de locul de muncă. Este recomandat să începi acum o dietă, să te preocupi mai mult de propria sănătate, să îți organizezi mult mai eficient timpul respectând și orele de relaxare, de odihnă fiind necesare mai multe plimbări în natură. Ai ocazia să vezi colegii de serviciu în care merită să ai încredere, să descoperi de unde vin, de fapt, anumite probleme la locul de muncă. Este posibil să primești o mărire de salariu sau vei găsi un job mult mai promițător.

Gabriela Cernat – astrolog
» Editor Online

www.astroella.com