Flashbackul este un termen mai putin obisnuit care se refera la reamintirea unei experiente din trecutul subiectului, insotita si de o puternica senzatie ca se retraieste acel eveniment. Despre acest termen se spune ca ar fi fost preluat din cinematografie, insa parerile sunt impartite. Nu este cazul sa despicam firul in patru, important este a se intelege la ce se refera psihiatrii si psihologii atunci cand utilizeaza acest de termen.
Prima persoana care m-a rugat sa discutam despre flashbackuri s-a exprimat cam asa: “Doresc sa discutam despre flashbackuri pentru ca am capul calendar, ma simt epuizat, sunt tulburat. Cand retraiesc asa ceva, pierd contactul cu realitatea, apoi retraiesc tot ce s-a intamplat atunci. Senzatia este paralizanta, nu ma mai pot controla si nimeni nu ma intelege”.
Citisem destul de mult despre flashbackuri, insa cand cineva iti povesteste amanuntit toate senzatiile, emotiile, precum si suferinta care le insoteste, este foarte impresionant. Cei care nu cred ca exista si o astfel de suferinta, o fac din doua posibile motive. Primul ar fi ca nu au cunostintele necesare si al doilea ar fi rautatea.
Nu sunt bune decat amintirile care te ajuta sa traiesti in prezent” a spus Octavian Paler. De acord, dar cum sa-i spui asta unui om care iti cere ajutorul si care este chinuit de ani de zile de niste secvente retrospective ale unui episod dureros?
Reactia celor care se confrunta cu asa ceva, poate fi defensiva, dar si agresiva. De ce? Pentru ca flashbackurile sunt marcajul unei traume grave, imprimata in memoria persoanei respective. Sa va explic cum. O persoana care in copilarie a fost frecvent certata, retraieste aceeasi teroare cand cineva tipa la el/ea. Un fost militar, la auzirea unor zgomote produse de anumite arme, va putea avea senzatia ca este atacat si poate retrai amintiri (crezute uitate) din luptele la care a participat. Ce au in comun cele doua exemple? Observatia ca flashbackul poate fi declansat de ceva asemanator elementului care a produs marcajul.
Flashbackul nu este o minciuna si nicio exagerare din partea celor care il traiesc. Este rezultatul unui grav marcaj emotional, precum si a felului in care au fost stocate anumite amintiri, legate intotdeauna de o situatie dificila.

Multi dintre soldati pot vorbi cu detasare despre strategii de atac sau de aparare in situatii limita, dar pot avea reactii necontrolate la auzirea unui anumit zgomot, perceperea unui miros, a unei culori sau lumini, etc.
Studiile efectuate de–a lungul anilor, atat in spitale cat si in afara lor, au evidentiat realitatea ca, flashbackurile pot fi un simptom al tulburarii de stres posttraumatic. Majoritatea persoanelor care retraiesc acest gen de secvente, pana la urma, recunosc ca au suferit o trauma care le-a marcat existenta. Surprinderea dansilor consta in faptul ca amintirile in loc sa se estompeze, revin, facandu-i sa retraiasca in mod dramatic ceea ce s-a intamplat… candva.
Exista vreo posibilitate de a scapa de asa ceva? Specialistii considera ca da. Terapia cognitiv-comportamentala poate fi un ajutor nepretuit, deoarece ajuta la identificarea elementului care declanseaza flashbackurile, dar si la controlarea reactiilor negative. Antidepresivele pot constitui o solutie de scurta durata, rolul acestora fiind mai mult de a reduce frecventa. Dozele de administrare se vor stabili numai de catre un medic specialist, in functie de gravitatea manifestarilor, precum si a istoricului medical a celui ce trebuie tratat.
Ar mai fi de adaugat ca flashbackul nu este o halucinatie, desi se aseamana destul de mult. Cei care au halucinatii nu constientizeaza ca acestea sunt un simptom al unei tulburari, pe cand cei care au flashbackuri, constientizeaza ca ele provin de la niste amintiri.
Cu un tratament adecvat, flashbackurile se pot estompa pana la eliminare. Necesita un timp mai indelungat, dar multi oameni isi pierd rabdarea si renunta deznadajduiti.
Trecutul e noaptea, iar amintirile, candele care cu vremea se sting” a spus Octavian Goga. Cand aveti timp, sa va ganditi si la asta. Poate fi punctul de plecare intr-o cursa infernala, la care, mai intai, va trebui sa participati si abia apoi s-o castigati.

Mihaela-Theodora Popescu – Editor principal
Co-autor a Editei de colectie: “Intre psihologie si parapsihologie” – click aici