În 2019  veţi întâlni oameni  fascinanţi, din medii diferite, cu idei şi opinii la fel de fascinante, oameni care vă vor încânta, căci sunteţi nişte originali. Chiar de la începutul anului vă veţi simţi diferit, cât de diferiţi depinde de deciziile, bune sau rele,  pe care le-aţi luat în ultimii doi ani. S-ar putea ca prietenii sau colegii dvs. să vă înveţe ceva semnificativ în acest an, cel puţin unul dintre aceştia dovedindu-se a fi un adevărat înţelept. Veţi beneficia de surse suplimentare de energie, care vor alimenta dorinţa de dezvoltare spirituală şi de a începe ceva nou.

În dragoste, anul este destul de prielnic pentru diversele relaţii de cuplu. Multe prietenii pot să devină acum adevărate relaţii de dragoste, iar cei care s-au cunoscut într-un grup oarecare,  pot încheia acum căsătorii reuşite. Există totuşi o perioadă în care cuplurile pot să aibă unele greutăţi, şi anume, partenerii nu se pot pune de accord şi este vizată perioada de la sfârşitul sezonului estival. În unele cupluri de familişti domneşte rutina şi va trebui să faceţi ceva pentru a o îndepărta.

În plan profesional, se pot produce unele schimbări. Unii dintre dvs. îşi vor deschide propria afacere, alţii vor deveni colaboratori la afacerea unui amic sau a mai multora. Alţii se gândesc la schimbarea locului de muncă, deoarece acesta nu le mai satisface nici dorinţele, nici nevoile. Şi în acest domeniu, grupul de prieteni prinde bine, căci vă pot ajuta să găsiţi exact ceea ce vă doriţi.

În plan financiar, situaţia este destul de… confuză. În acest an trebuie să chibzuiţi foarte serios la planificarea bugetului dvs. Nu luaţi şi nu daţi bani cu împrumut şi nu vă bazaţi pe vreo schemă de îmbogăţire rapidă, despre care cineva încearcă să vă convingă  că ar fi minunată. Feriţi-vă de afaceri speculative, de pierderi şi datorii, căci câştigurile sunt foarte fluctuante. Nu cheltuiţi mai mult decât câştigaţi, mai puţin – da!

Vitalitatea. Sunteţi în formă şi trebuie să rămâneţi aşa. Fiţi optimişti şi respectaţi o dietă rezonabilă. Gândiţi  pozitiv şi feriţi-vă de situaţii stresante şi de efort prelungit.  Singurele probleme de sănătate pot fi cauzate de alergii sau boli de sezon.

Provocările anului 2019 pentru Vărsător. În acest an ele vin dinspre sectorul financiar. Pierderea simţului realităţii, modul rapid de a risipi banii şi nepăsarea sunt motive pentru fluctuaţia de numerar din buzunarul dvs. Mai citiţi odată capitolul finanţe.

Oportunităţile anului 2019 pentru Vărsător. Vor fi ocazii bune pentru cuplurile de îndrăgostiţi, dar şi pentru familişti să aibă armonie; posibilităţi de îmbunătăţire a situaţiei profesionale şi beneficii în urma călătoriilor.  Pentru cei interesaţi de activităţi artistice, muzicale sau chiar de esoterism, anul 2019 va fi promiţător.

Mesajul Tarotului în 2019 pentru Vărsător

Tragerea pentru dvs. a scos Arcana Minoră  XVII-Steaua care este cartea speranţei, înţelepciunii şi înţelegerii. Ea arată că în 2019 plănuiţi sau începeţi anumite lucruri care vă vor duce departe în viitor şi în a căror evoluţie pozitivă clădiţi speranţe întemeiate. XVII-Steaua arată că vă plănuiţi viitorul (sperăm că şi bugetul). Ea semnalează, de asemenea, întâlniri cu semnificaţie profundă şi legături promiţătoare de viitor. Relaţiile de parteneriat se găsesc sub semnul unei stele norocoase.

Cuvintele magice în 2019: prudenţă şi chibzuială.

Drepturile de autor ale acestui articol aparţin Asociaţiei de Astrologie şi Parapsihologie ElyStar® (www.aapes.ro)