Închipuiţi-vă vreo 20 – 30 de oameni împreună izbucnind în râs fără niciun motiv. O scenă de film neorealist. 20 – 30 de feluri de a râde fie zgomotos, optimist, grohăitor, fie subţire, discret, ironic… Cred că imaginea aceasta s-ar suprapune perfect realităţii căreia, aproape eminescian, îi cauti un sens. Viaţa e un şir de fericiri împărtăşite, dar şi de nefericiri trăite de cele mai multe ori în singurătate.
Am obosit auzind că ceea ce ni se întâmplă bine sau rău este o lecţie, “o mare lecţie de pedagogie”, utilizatorii structurii neresimţind deloc formula ca fiind anacronică, tocită. Refuz acest cod de percepere a lumii.
Cum poţi spune că o mare lecţie este faptul că o familie se destramă fără nicio raţiune, numai din demonismul uneia/unuia aflat/ă în vecinătate sau numai pentru a câştiga pariul cu sine şi cu lumea obscură şi vulgară în care vieţuieşte?
Cum poţi califica drama unor copii care-şi pierd mama foarte devreme şi sunt forţaţi să-şi configureze un alt univers, în care să numească luminamamă, numai pentru a refuza absenţa maternă, încercând într-un firesc nebănuit să păstreze în tăcere totul şi la întrebarea “Ce e mama ta?” să răspundă ca şi cum mama mai este, “Învăţătoare!” E şi acesta o lecţie de pedagogie?
Ce lecţie de viaţa are o tânără căreia copilul născut sănătos, zdravăn se îmbolnăveşte în spital fără vreo şansă de a se face bine vreodată? Să înveţe tânăra lecţia umilinţei, răbdării? Era nevoie de o asemenea situaţie pentru a o învăţa?
Ce lecţie are de luat tatăl rămas singur la bătrâneţe când e nevoit să-şi întreţină fiul suferind la o vârstă când rolurile ar fi fost de fapt altele? E vreo lecţie pe care nu şi-a plătit-o, veţi spune!
Mă întreb ce lecţie trebuie să învăţăm când vedem că aproapele nostru nu are scrupule, când minte, când fură, când e ipocrit, când profită de bunătatea şi respectul celorlalţi? Când uită, odată ajuns în punctul visat, că l-ai ajutat, că i-ai întins mâna pe care nu mai spera s-o vadă, că i-ai oferit poate mai mult decât familiei tale. Ce lecţie învăţăm? Să nu mai faci aşa! Nu e un răspuns acesta, e un enunţ sentenţios şi atât. Oamenii structuraţi spre bine, frumos, curat vor face întotdeauna aşa!
Cel aruncat în stradă pentru că a fost credul, pentru că nu a plătit taxe, credite, la ce şcoală va mai merge? Mai are unde învăţa o altă lecţie?
Desigur tipologia evenimenţială de mai sus este un segment din ceea ce înconjoară, dar e suficient spre a ne face să medităm la ce lecţii asistăm, la cât de alterată este pentru unii imaginea lumii, ce confuzi sunt cei care ieri ne erau prieteni, soţi sau fraţi. Doar aici se recomandă o lecţie: cea a ignorării!

Ana Koman – Editor online