Nici nu ştim pe lângă cine trecem sau pe lângă cine stăm

Luat ca exerciţiu mental, jocul interogaţiilor referitoare la cei pe lângă care trecem întreţine activă o stare de spirit. Probabilitatea de a intui cu ce se ocupă omul care tocmai te-a depăşit este minimă, dar extrem de interesantă. Asociezi mersul ferm cu cel al unui funcţionar, cel rigid cu al unui director, mic sau mare. Stufoasele explicaţii referitoare la sănătate date de o doamnă o înregimentează în meseria de medic sau de asistentă medicală. (Excludem din discuţie teoria inteligenţelor multiple!). Dacă auzi despre meditaţii, evaluări, note, cancelarie – sigur domeniul de comentat este şcoala. Despre preţuri poate vorbi cu mare precizie o doamnă ce are un magazin, iar despre viaţa mereu scumpă se va plânge atât cel ce are, dar mai ales slujbaşul înrobit de taxe, chirii. Despre mofturi şi fiţe are discurs întotdeauna o femeie întreţinută de un bărbat cu multiple preocupări, ea fiind persoana cu o ocupaţie nesemnificativă din punctul ei de vedere, indiferent care ar fi aceasta, menajeră, secretară, administrator, profesoară.

La plajă e mai tentat jocul. Nu pentru că hainele date jos ar dezvălui adevărata fire umană, ci pentru că staticul predispune la vorbă. Afli de la vecinii tăi de sezlong că şi-au făcut o casă, dar n-au piscină, de-aia sunt la plajă. Că Andrei a plecat iarăşi în Italia la muncă, dar şi-a luat un apartament în oraş cu banii câştigaţi într-un an. Nu prea intuieşti profesiile, dar auzi poveşti pline de semnificaţii. Şi aşa jocul ia o altă întorsătură, îl transformi într-unul al alimentării curiozităţii personale.

Aşa am aflat că în oraşul meu există cineva care cu ceva ani în urmă a urcat pe Kilimanjaro, că s-a antrenat cu perseverenţă pentru temerara aventură. Că întotdeauna a vrut să fie taina familiei sale această expediţie şi de aceea a refuzat orice reportaj despre sine. Oamenii curajoşi sunt şi discreţi şi cu atât mai mult de preţuit! Cât de mult poţi învăţa din modestia acestora!

Aşa am aflat povestea impresionantă a doi oameni de succes. Orfani, nu-şi permiteau să-şi cumpere multe lucruri, mai ales cărţi. Pentru a le citi stăteau în picioare ore întregi într-o librărie, unde, cu acordul vânzătoarei, citeau şi reţineau ceea ce-i interesa. Reţineau pentru că nu puteau scrie! Astăzi conduc afaceri importante cu aceeaşi modestie şi blândeţe cu care-şi citeau cărţile formării lor.

Aşa am aflat de tatăl care-şi iubea fiica şi pentru a i-o demonstra i-a cumpărat câte o carte în fiecare zi, un an întreg! Fata o citea, făcând din acel timp un fundament al devenirii sale peste care s-au tot aşezat alte lecturi. Nu pomenea de recunoştinţă în mărturisirea ei, ci de ceva înalt nedefinit!

Şi tragicul intră printre pălăriile de soare, ochelari, apă sau creme. Plecarea copilului de acasă ca formă neînţeleasă de revoltă era durerea unui mătuşi. Sora ei îşi luase libertatea de a nu mai trăi pentru că fiul ei dispăruse în munţi, aşa dorise. Disperarea ei de mamă s-a convertit în refuzul de a mai fi. Astăzi băiatul de atunci e bărbatul mare, dar la fel de imprevizibil, cu o mare diferenţă (care pe mine m-ar defiinţa!) că nu se mai poate gândi la mamă. Suferinţa mătuşii era, de fapt, cea pe care şi-ar fi dorit s-o trăiască fiul surorii ei!

Încercaţi jocul interogaţiilor permanente pentru a afla, pentru a vedea nebănuitele dimensiuni sub care realitatea din jur acţionează.

Ana Koman – Editor online