Influența lui Jupiter (10 oct.2017) pentru fiecare zodie

Jupiter intră în zodia Scorpion, în data de 10 octombrie 2017, la ora 16:20’, tranzitând acest semn până în data de 8 noiembrie 2018,atunci când va intra în zodia Săgetător având nevoie de 13 luni pentru a parcurge zodia Scorpion. Jupiter are nevoie de aproape 12 ani (mai exact, în medie 11,86 ani, adică 11 ani 10 luni şi 15 zile) ca să parcurgă întregul cerc zodiacal.

Jupiter în Scorpion este în trigonocrație, guvernator al semnului Săgetător și guvernator tradițional al zodiei Pești. El reprezintă expansiunea, optimismul, jovialitatea, ghidul spiritual, protecția fizică și spirituală, religia, învățământul universitar, medicina, spiritualitatea, șansa, evoluția, călătoriile, în special cele realizate în străinătate, comerțul exterior, turismul, vânătoarea, sportul, esoterismul, legile, justiția. Este considerat „marele benefic” al zodiacului. În astrologia mundană Jupiter guvernează onorurile și legalitatea, marile câștiguri, banca și bancherii, bogăția națiunii, sistemul justiției și judecătorii, anchetele naționale, preoții.Influența pozitiva a lui Jupiter se manifestă prin trăsături ca: sinceritate, generozitate și simțul justiției.

În antichitate Jupiter era conducatorul zeilor din Olimp, asemănat cu Zeus din mitologia greacă, protectorul Romei, Zeul Luminii și tatăl zeilor; are ca simboluri vulturul și fulgerul. Era considerat drept divinitate supremă, dătătoare de viața și lumină, este cel care cârmuia cerul și pământul, stăpânea tunetul și trăsnetul, dezlănțuia ploile și furtunile. Ca ocrotitor al romanilor și al Romei în special, Jupiter era cinstit cu precădere de consulii care intrau în funcție, de generalii care se întorceau victorioși, de învingătorii din întrecerile sportive sau de cei care împărțeau dreptatea.

Zodia Scorpion este un semn al moții și renașterii, al ocultismului, tabuuri-lor și sexului, al magiei, secretelor și a resurselor comune. Vorbim despre o zodie a inconștientului care ne pune față în față cu propriile traume, frici, propriile abisuri, obsesii, frustrări. Vulturul a fost simbolul inițial al acestei zodii, acesta semnificând aducerea mesajelor din lumea spiritelor. La greci se credea că aduce mesaje de la Zeus- Jupiter. Pentru cei care luptă pentru libertate, abilitatea vulturului de a zbura pe culmile munților este asociată cu spiritul liber, cu sentimentul de eliberare, de înălțare. În legende, vulturul reprezintă Zeul Soare care simbolizează lumina și puterea focului și a apei, ca elemente. Este și un simbol al puterii spiritualeși al curajului întrucât vulturul nu se teme de tunet și fulger astfel că zodia Scorpion este percepută ca o zodie a renașterii, regenerării, transformării, iluminării și înțelepciunii. Pe lângă simbolul șarpelui, a vulturului la zodia Scorpion, întâlnim și simbolul Păsării Phoenix asociate zodiei Scorpion. Este, de fapt, șansa de a renaște din propria cenușă, după ce ne-am confruntat cu căderea, coborârea în tenebre.Odată ce ne-am eliberat de balast, renunțând să rămânem atașați de planul material, avem șansa de a renaște fiind vorba de capacitatea de a ne transforma.

Întâlnim un simbol comun, atât la Jupiter cât și la zodia Scorpion șivorbim aici despre vultur.Vulturul este perceput ca o conexiune între cele două lumi, a vieții și a morții, rege al cerurilor. Vulturul este maiestuos și puternic având capacitatea de a se ridica deasupra lumii fizice ridicându-ne pe culmile spirituluireușind astfel să depășim dorințele noastre primare, după ce ne-am scufundat în infern.

Pe parcursul tranzitului planetei Jupiter în zodia Scorpion avem șansa de a ne scufunda în propriul abis fiind ajutați să conștientizăm propriile traume, frici, obsesii, pasiuni greu de ținut în frâu. Este vorba și despre curajul de a a accepta cu mai multă ușurință tentațiile, jocul, de a explora propria senzualitate, de a da o cu totul altă conotație vieții și morții, ocultismului, sexualității, a banilor primiți din moșteniri sau prin intermediul celorlalți.Jupiter ne dă curajul, bucuria de viață, nevoia de a explora cu mai multă încredere ceea ce părea greu de accesat până acum. Poate fi „joaca cu focul” dar, în același timp, șansa de a ne testa propriile limite, granițe, la nivel material, fizic, emoțional, mental și spiritual. Mesajul Scorpionului este: „Iluzia nu mă poate ține prizonier. Sunt pasărea care zboară în deplină libertate.” Alice Bailey.

Jupiter- Zeus este forța supremă, autoritatea, el face dreptate,  ghidul spiritual, el caută adevărul, nu se teme de nimeni și nimic. Are deasemenea și rol de moderator, mediator și generator karmic. Reprezintă norocul, religia, spiritul elevat, etica și valorile morale, expansiunea și abundența la fel de bine ca și excesele. Vine în forță să ne aducă încrederea și ambiția necesară pentru a ne scufunda în infern conștientizând că numai în acest fel ne putem purifica, putem ajunge la starea de înțelepciune, de înălțare. Jupiter în zodia Scorpion ne învață că, după întuneric, vine și lumina, cât timp avem credință, iubire, compasiune, știm să iertăm și să ne iertăm.

Scorpion este o zodie guvernată de Marte, zeul războiului, în mitologie fiu al lui Jupiter și Junonei fiind considerat, la origine, zeu al renașterii devenind mai târziu zeu al războiului și al agriculturii. Al doilea guvernator al zodiei Scorpion este Pluton, o planetă a transformărilor, numit de romani Orcus, în credința populară, zeul morții, identificat mai târziu cu Hades. Pluton și Neptun, în mitologie sunt frați ai lui Jupiter, planete alături de care Jupiter va realiza aspecte benefice în acest an, ca și cum ni se dă șansa de a ne regenera, transforma prin iubire și credință, de a trece cu mai multă ușurință, cu înțelegere peste marile pierderi pe care le-am tot suferit de ceva ani de zile, în plan sentimental, relațional, material, profesional. Acum avem ocazia de a observa cum marile crize existențiale ne-au propulsat pe o nouă treaptă în plan spiritual. Fiecare dintre noi are șansa de a-și găsi calea, prin intermediul propriilor experiențe fiind o perioadă de căutare sau de exprimare a adevărului ce poate fi, de fapt, punctul de pornire într-o căutare mai profundă, mai bogată în resurse, oferită de științele metafizice sau de esoterism.

Jupiter este foarte bine susținut pe toată perioada a acestui tranzit în zodia Scorpion de planetele transpersonale Neptun (în semnul Pești) și Pluton (în semnul Capricorn) faptcare ne va aduce beneficii la nivel social, politic, financiar.Jupiter va avea mers retrograd în perioada 9 martie- 10 iulie 2018 fiind vorba despre o perioadă de reevaluare, reflecție și reorganizare a propriilor strategii de acțiune legate de legi, călătorii, studii superioare, spiritualitate. Jupiter retrograd  accentuează repararea nedreptăților, sancționarea acțiunilor ilegale, poate aduce corecția unor erori datorate unor estimari greșite, a unui avânt bine întreținut de energia lui Jupiter în mers direct.  Se poate vorbi despre necesitatea de a face anumite corecții legate de  taxe și impozite, un credit bancar sau în procese legate de o moștenire, un partaj.

Cu Jupiter în zodia Scorpion, suntem puși față în față cu inconștientul nostru și cu tot ce ascunde el, cu legile sale de manifestare și funcționare.Avem de traversat o perioadă plină de trăiri emoționale, de la nevoia de control până la cea de stare de încredere și siguranță, de la stări de neliniște până la starea de liniște și împăcare, de pace lăuntrică, de la agonie la extaz. Este un tranzit printr-o zodie de apă, o zodie a morții și renașterii, fiindu-ne înlesnită vindecarea emoțională a propriei ființe, prin recunoașterea propriilor traume și prin întărirea speranței și a credinței.

Domeniile patronate de Scorpion (armată, chirugie, farmacie, arheologie, spionaj, radiestezie, fizică nucleară, pornografie, ginecologie, psihologie, esoterism, ocultism,etc.)  vor cunoaște  o perioadă de real progres.

Cei mai avantajați în această perioadă de tranzit a lui Jupiter prin zodia Scorpion vor fi nativii din zodia Scorpion, Rac și Pești precum și zodiile Fecioară și Capricorn.

Motto-ul tranzitului lui Jupiter prin zodia Scorpion este: „Mă deschid și mă transform cu credință și iubire descoperindu-mi și vindecând cele mai profunde traume, ca să pot primi lumina eliberării.”

 
Influența lui Jupiter pentru fiecare zodie

Berbec – urmează o perioadă de transformare personală. Prezența lui Jupiter în zodia Scorpion poate indica, pentru tine, protecție providențială, șansa de a ieși din cele mai mari încurcături, ocazia de a scăpa de o problemă de sănătate, accident, colaps. Accentul cade pe dinamizarea vieții sexuale și intime.Te implici în relații menite să te ajute să te trasformi, să progresezi. Poate fi vorba de o perioadă favorabilă pentru a rezolva probleme de natură emoțională, poți vindeca unele traume, răni sufletești. Va fi mult mai ușor să obții anumite beneficii de natură materială: credite, împrumuturi, susținere financiară din partea partenerului de viață, primirea unei moșteniri, creșteri ale venitului partenerului, primirea de cadouri, recompense financiare.Un proiect care părea blocat în anii precedenți are ocazia să cunoască acum o revigorare, poate reveni la normal. Poate fi un moment bun pentru a obține câștiguri din acțiuni de natură juridicăavând acum șansa să culegi roadele de pe urma unui proces dobândind astfel și beneficii financiare.

Taur – putem să vorbim despre o perioadă de expansiune în plan relațional, al alianțelor, parteneriatelor. Cresc oportunitățile de afirmare în plan social fiind o perioadă favorabilă pentru asocierile de orice fel. Ai la dispoziție un an de zile pentru a-ți pune la punct relația de cuplu, de a echilibra eventualele neînțelegeri din cadrul relației de mariaj sau afacere. Se poate vorbi și despre șansa de a atrage și mai mulți clienți, în situația în care lucrezi cu publicul. Ai acum ocazia de a negocia în favoarea ta, în cadrul unui proces, moștenire. Te implici în  asocieri, colaborări ce se vor dovedi profitabile. Relația de mariaj are șansa să devină mult mai echilibrată, acordând o atenție mai specială în intervalul 9 martie- 10 iulie 2018, atunci când Jupiter va intra în mers retrogradiar aceasta te poate face să te simți nu tocmai confortabil în cadrul relației. Poate fi vorba de plecarea pe alte meleaguri, datorită unei căsătorii cu o persoană aflată în străinătate. Este un an în care socializezi mai mult, participi mai des la evenimente mondene, te implici în mai multe activități care implică o viață socială bogată. Acorzi mai multă atenție aspectului fizic investind mai mult în propria imagine, schimbi look-ul, garderoba știind cum să atragi admirația celorlalți. Cresc șansele de căsătorie, dacă ești singur.

Gemeni – avem de-a face cu un an în care se va observa o mai mare preocupare pentru sănătate și locul de muncă. Atenție la eventualele excese alimentare pentru că Jupiter îți poate aduce creștere în greutate. Se pune un mai mare accent pe muncă fiind o perioadă favorabilă schimbărilor importante în plan profesional: o avansare la locul de muncă, schimbarea jobului actual sau obținerea unui contract de muncă mult mai avantajos. Pot apărea oportunități de a găsi un loc de muncă în străinătate.Ai o relație mult mai eficientă cu colegii, colaboratorii, subalternii, ești mult productiv în lucrul cu clienții. Jupiter în semnul Scorpion îți poate aduce mai mult dinamism, posibilitatea vindecării sau măcar ameliorarea unor probleme de sănătate, găsirea unui leac.

Rac – sunt favorizate proiectele creative, copiii, relația de dragoste, hobby-urile, distracțiile și petrecerea timpului liber. Vorbim despre an în care ai parte de noroc în dragoste. Ești mult mai creativ în activitățile profesionale. Ai ocazia să trăiești relații sentimentale cu o mao mare intensitate, relații reușite. Nu este neapărat o perioadă favorabilă pentru a începe o relație de mariaj (depinde și de alte aspecte din tema natală). Poate fi un an favorabil pentru a deveni părinte. Este un an bun pentru conceperea unui copil.Te poți bucura acum de realizări deosebite venite prin intermediul copilului. Poate fi o perioadă de realizări deosebite, dacă ai preocupări de natură artistică. Este posibil să pleci într-o vacanță pe care o așteptai de ceva timp reușind astfel să ajungi prin locuri unde nu ai fost niciodată. Sunt favorizate vacanțele, sporturile, petrecerile. Poți avea parte de cîștiguri financiare prin intermediul jocurilor de noroc, a investițiilor. Este foarte probabil să îți găsești starea de împlinire dedicându-te unor activități educative.

Leu – Jupiter îți aduce starea de împlinire și de satisfacții în planul vieții private. Apar noi oportunități de îmbunătățire a propriei locuințe, achiziționarea unei locuințe, proprietate, o chirie mai avantajoasă, mutarea într-un nou oraș, altă țară.Sunt avantajate afacerile imobiliare. Este o perioadă de relații armonioase în relația cu părinții, cu familia, te bucuri de susținere din partea părinților. În cazul unor probleme, certuri cu părinții în trecut, în următorul an ai șansa de a ajunge la sentimente mai bune reușind să te împaci cu aceștia. Există risc de îngrășare fiind necesar să acorzi mai multă atenție alimentației, evită excesele de lichide și alcool.Poate apărea șansa de a locui în străinătate sau de a te instala definitiv într-o altă țară.

Fecioară – este o perioadă favorabilă pentru studii, comunicare, relații, deplasări. Ai la dispoziție un an de zile pentru a te perfecționa, poți urma cursuri de specializare, participi la concursuri, competiții intelectuale în care succesuleste garantat. Se lărgește cercul de cunoștințe având șansa de a întâlni oameni noi, interesanți, de la care ai de învățat lucruri utile pentru propria evoluție. Relația cu anturajul se va îmbunătăți considerabil. Urmează o  perioadă în care ai șansa să achiziționezi un automobil, computer, orice te ajută să te deplasezi, să înveți, să te perfecționezi. Sunt favorizate turismul, studiul limbilor străine, deplasările pe distanțe scurte sau lungi, literatura, mass-media, relația cu rudele apropiate. Nu este exclus să dai startul unui mariaj avantajos, prin intervenția rudelor sau a unor cunoștințe apropiate.Poate fi vorba și despre șansa de a susține conferințe, seminarii, cursuri având parte de succes în aceste activități. Dacă ai preocupări ce țin de scris, publicat cărți, produse mediatice, activități desfășurate în mass-media, următorul an îți poate aduce realizări deosebite.

Balanță – urmează o perioadă în care ai șansa de a folosi în mod eficient resursele și abilitățile de care dispui devenind mult mai conștient de potențialul tău. Este o perioadă de îmbunătățire a resurselor financiare, de confort și securitate materială. Poate fi vorba și despre găsirea unui loc de muncă mai bine plătit, afacerile prosperă banii venind mai ușor, cu mai puțin efort. Acum este o perioadă favorbailă pentru a investi într-o casă, teren sau să achiziționezi bunuri de uz îndelungat. Nu sunt recomandate jocurile de noroc. Există riscul de a crește excesele, cheltuind mai mult (în funcție de aspecte astrale din tema natală).

Scorpion – „Marele benefic” își face intrarea în zodia ta iaraceasta îți va aduce posibilitatea de expansiune, dezvoltare în plan personal, spiritual, abundență. Urmează o perioadă de expansiune, noroc, rezolvare a unor probleme mai vechi. Poate exista însă predispoziția către îngrășare, excese alimentare. Treci printr-o perioadă dinamică, de schimbări de amploare fiind vorba despre un nou început, pe toate planurile. Vei simți nevoia să îți schimbi felul de a fi, acționa, îți modifici look-ul, garderoba, mergi mai frecvent la sala de sport. Are loc o nouă etapă de evoluție prin care ai ocazia să atingi șansa de împlinire și satisfacție. Dorești să modifici viața în direcția pe care ți-ai dorit-o de mult timp. Poate fi vorba și despre ocazia de a-ți schimba mediul, norocul este de partea ta și poți întâlni oamenii care te vor ajuta să progresezi. Este un moment prielnic de evoluție în plan spiritual. Ești atras și de distracții, petreceri fiind vorba aici despre șansa de a da startul unui mariaj. Sunt favorizate călătoriile peste hotare.

Săgetător – avem de-a face cu o perioadă favorabilă pentru a te împăca cu trecutul reușind astfel să vindeci răni mai vechi, să te eliberzi de anumite obsesii, frici, ai șansa de a face pace cu dușmanii. Pui mai mult accent pe credință, spiritualitate, compasiune.Urmează o perioadă benefică pentru introspecție reușind să aprofundezi problemele emoționale conștientizând mult mai ușor sensul producerii anumitor evenimente.Ești capabil de mai multă înțelegere, compasiune, de a iertași a te dedica oamenilor nevoiași implicându-te în activități de voluntariat. Este posibil să ai încă sentimentul că nu a sosit timpul să ieși la rampă, în lumină preferând să depui o muncă de culise. Ești mult mai preocupat să citești preferând starea de solitudine. Nu este indicat să iei noi inițiative (căsătorie, afacere, naștere copil). Este vorba despre aproximativ un an de zile în care ești predispusla confruntarea cu tot felul de angoase, te lupți cu propriile frici și astfel vei da înapoi din fața unor realizări importante. Poți avea parte de succes în domenii care țin de  spitale, aziluri, cercetări științifice, practici spirituale, psihoterapie, științe esoterice, cercetări științifice. Poți să dezlegi acum unele secrete, ai stări premonitorii, poți afla adevăruri surprinzătoare. Trebuie să te eliberezi de ceea ce nu este constructiv pentru propria persoană, de relațiile toxice, să lași deoparte durerile, traumele pentru a porni o nouă etapă, odată cu intrarea lui Jupiter în zodia ta, în toamna lui 2018.

Capricorn – viața socială este în continuă expansiune. Odată cu intrarea lui Jupiter în zodia Scorpion vei pune mai mult accent pe relația cu grupul de prieteni, asociații, te preocupi mai mult de planurile de viitor, proiecte pe care le-ai tot amânat și pentru care le găsești acum un sens, ai ceva important de transmis lumii. Există șansa de a lega relații benefice la nivel internațional, poți să cunoști noi culturi sau înveți limbi străine, relaționezi mai frecvent cu persoane aflate la mare distanță. Este posibil să te alături unui grup de interese (partid politic, asociație, fundație) fiind o persoană plină de idei, cu mai multă încredere în viitor. Putem să vorbim despre un an de zile în care ai șansa să întâlnești oamenii potriviți, la momentul potrivit, creezi noi alianțe benefice, întâlnești protectori, sponsori care te pot ajuta să îți împlinești anumite proiecte. Te manifești mult mai liber, independent, încrezător în propriile acțiuni.

Vărsător – urmează o perioadă de apogeu, de expansiune în carieră și viața publică. Este momentul să te bucuri de succes, poți să obții recunoaștere, beneficii, succes, poziție socială, îți sunt recunoscute meritele, în plan profesional și social. Estemomentul să vrei mai mult, să înveți, să țintești tot mai sus în carieră șansa fiind de partea ta reușind astfel să îți împlinești ambiții importante. Un rol major îl vor juca și relațiile de colaborare, schimb de experiență la nivel profesional, derularea unor proiecte la nivel internațional, cursuri de perfecționare, călătorii în interes profesional. Ai ocazia să înaintezi mult mai ușor în carieră, să primești susținere pentru a-ți împlini anumite dorințe, ambiții în plan social, poți atinge un statut important, datorită unor oportunități pe care nu trebuie să le ratezi. Se poate vorbi și despre sprijin primitpentruobținerea unui job, a unui post de răspundere mai bine plătit, venit din partea unor persoane influente.

Pești – Jupiter în zodia Scorpion favorizează, pentru tine,studiile superioare, esoterismul, călătoriile în străinătate, spiritualitatea, procesele, legea, șansa de a adopta o nouă filosofie de viață. Ai ocazia să întâlnești o persoană importantă și care poate juca rolul de ghid, guru, mentor pentrua te ajuta să progresezi, în plan spiritual. Este posibil să te căsătorești cu cineva aflat în străinătate. Crește șansa găsirii unui loc de muncă peste hotare sau ai ocazia să emigrezi. Ai șansa de a te integra în noi medii socialeunde ai ocazia să acumulezi noi informații, poți avea legături mai frecvente cu instituțiile de învățământ, cultură, biserica. Acumulezi cu mai multă ușurință informații în plan intelectual având o mai mare deschidere către noi orizonturi ale cunoașterii. Te simți protejat de Divinitate, în momentele de derută.

Gabriela Cernat – astrolog
» Editor Online

www.astroella.com