„Cel care trăiește în armonie cu sine însuși, trăiește în armonie cu întreg Universul.” Marc Aureliu

Luna Nouă din zodia Balanță are loc în data de 19 octombrie, la ora 22:12’. Aspectul exact al conjuncției luminariilor se formează la 26˚35’, în zodia  Balanță, în casa a V-a. Ascendentul acestui moment are loc în zodia Rac.

Ceea ce gândim în această fază a Lunii are mari șanse să se concretizeze pe parcursul Ciclului Lunar. Primele 14 zile ale Ciclului Lunar indică perioada de manifestare a Lunii în creştere, care este și cea mai bună perioadă pentru a pune în practică proiectele, dorințele, gândurile noastre putând dezvolta acum acţiuni noi, importante și care presupun un grad mare de dificultate. Primele rezultate ale acestor acțiuni vor fi observate la Luna Plină în zodia Taur din data de 4 noiembrie 2017 dar și în preajma datei de 31 martie 2018, atunci când va avea loc Luna Plină în semnul Balanță și când se poate vorbi despre culegerea roadelor, a ceea ce am „sădit” în această perioadă de Lună Nouă în semnul Balanță.

Luna Nouă în zodia Balanță aduce în prim plan nevoia de echilibru, de găsire a unei armonii în relația cu celălalt, indiferent că este vorba de relația despre mariaj, prietenie, parteneriat sau colaborare. Balanța este o zodie a talentului artistic, a sociabilității, gustului pentru frumos, a romantismului, senzualității, iubirii și frumosului, ne aduce mai aproape de artă, de nevoia de a relaționa, de tot ceea ce-ar putea să ne înnobileze sufletul.

Luna Nouă se află în casa a V-a, casa dragostei și a copiilor dar și a jocului și creativității, a hobby-rilor.Aceasta ne dă, pe de o parte, dorința de a fi în centrul atenției dar, pe de altă parte, indică necesitatea adoptării unei atitudini calde și îngăduitoare, necesitatea exprimării creativității, a dorinței de a iubi și a fi iubit. Se remarcă încercarea de a găsi soluții creative pentru situațiile mai puțin plăcute cu care ne confruntăm. Este adusă în prim plan relația de iubire, ca test al  emoțiilor în raport cu celălalt, ca anticipare a jocului și bucuriei de viață.

Luna Nouă afectată de Uranus retrograd (în semnul Berbec) și Lilith care mediază această opoziție ne aduce în vedere necesitatea de a găsi o cale de mijloc pentru a ieși din situații compromițătoare, în încercarea de a ne racorda la un alt sistem de valori care nu corespunde însă principiilor morale și sociale actuale. Compromisul nu înseamnă un echilibru sănătos, ci doar unul de conjunctură iar Uranus retrograd știe cel mai bine să ne readucă la realitate, să dărâme barierele, limitările, să ne (re)aducă la realitate.Avem ocazia să ajungem la esența problemelor cu care ne confruntăm în plan sentimental. Nu va lipsi însă teama de schimbare, de acceptare că avem capacitatea de a ne ridica mai drepți, mai buni, mai umani și frumoși, în adevăratul sens al cuvântului. Dacă suntem atenți la ce anume avem nevoie, cu adevărat, vom putea conștientiza dependențele emoționale care ne domină, obsesiile, geloziile și posesivitățile. Mai mult, vom putea să vindecăm sursa suferințelor. Ceva se termină acum în plan sentimental iar timpul ne va demonstra cât de mult ne-a fost de folos această experiență, considerând că e momentul să ne detașăm de o anumită persoană sauun anumit grup de prieteni (Uranus retrograd în casa a XI-a) pentru a putea merge mai departe.Suntem invitați să facem pace în viața personală, să apelăm la liniștea interioară, la echilibru și împăcarea cu celălalt. Echilibrul mult dorit și de care avem nevoie acum nu se instalează lin, ba dimpotrivă, suntem răscoliți brusc și în profunzime simțindu-ne tensionați, hipersensibili, stresați, nemulțumiți.

Guvernatorul Lunii noi, Venus,se află în domiciliu (în semnul Balanță), în casa a IV-a, a familiei, copilăria, căminul părintesc, familia de origine, patrimoniul familial, amintirile,emoțiile inconștiente, imaginea despre noi înșine, sentimentele și reacțiile la nivel emoțional. Este o casă astrologică a începutului și sfârșitului. Cu Venus în careu cu Ascendentul, ne este destul de greu săacceptăm pierderilede natură sentimentală, materială sau financiară. Micul Benefic potențează energiile vindecătoare aducând la lumină experiențele trecutului, ceea ce ne-a provocat multă suferință, chiar și în trecutul îndepărtat,având legătură cu părinții, locul natal sau o iubire din adolescență. Rezolvând acele aspecte din trecutul nostru, legate de spațiul vital fizic dar și sentimental, relațional, de buna administrare a resurselor materiale, ne putem ancora întreaga ființă cu mai multă încredere în prezent.

Ascendentul momentului de Lună Nouă se află în zodia Rac și aduce în prim plan emoțiile, sensibilitatea,  relația cu familia,mama, locul natal, țara, atașamentul față de trecut, patriotismul, amintirile. Din punct de vedere esoteric Racul reprezintă poarta de intrare a sufletului în lumea manifestă. Crabul este un simbol de prindere puternic și de forță. Conform filozofiei Chaldaeene și Platoniste, Cancerul este considerat „Poarta oamenilor” prin care sufletele coboară din cer în corpuri umane sau în creație.Luna simbolizează, ca și guvernator al Racului, hrana esențială. Este vorba despre o energie cosmică, profund benefică și hrănitoare pe multiple planuri de vibrație. Zodia Racului, sugerând cleștii unui crab, semiluna sufletului și a cercului spiritual, se unesc într-un tot unitar. Energia predominanată este Ying (feminină) ceea ce semnifică, de fapt, sensibilitatea, emoțiile puternice, nevoia de ocrotire, protecția de care este capabilă o mamă.  Cu Luna aflată în casa a V-a se poate vorbi despre nevoia de face pace cu trecutul, de a ne regăsi liniștea prin iubire și creativitate, prin dragostea față de copil, simțim nevoia de a împărtăși cu oameni dragi cele mai profunde emoții, dorințe, idealuri ajungând ca astfel să ne simțim întregi.

Mercur în zodia Scorpion ne îndeamnă către căutarea și găsirea sensului anumitor evenimente; scormonim lucrurile în profunzime fiind atrași de informațiile secrete. Mercur în zodia Scorpion este un adevărat detectiv, știe unde și ce să caute, ne aduce mai aproape de adevăr.Recepția mutuală dintre Mercur (în zodia Scorpion) și Marte(în semnul Fecioară), semnificatorul inițiativei și competitivității transmite, de fapt, mesaje de suflet despre importanța purificarii interioare.

Aceasta Lună Nouă în semnul Balanță realizează o simbioză între verbele „a echilibra” și „a simți”. Ne aduce în vedere propriile emoții, trăirile, așteptările pe care le avem în relația cu propriul copil, o relație de dragoste sau o muncă de creație, de parteneriat. Este momentul de echilibru și de suspans, de armonizare cu propria ființă și implicit cu ceilalți oameni.

Mesajul acestei Luni Noi în semnul Balanță este: „Îmi deschid inima, detașându-mă de trecutul meu, învățând astfel să îmi exprim sentimentele cu siguranță deplină.”

Îndemnul Lunii Noi din data de 19 octombrie 2017 se adresează, în primul rând, nativilor semnelor cardinale: Berbec, Rac, Balanță și Capricorn, îndeosebi a celor născuţi în apropierea datei de 19 (± 3 zile) dar şi celor ale căror planete personale (Soare, Luna, Mercur, Venus, Marte și axe principale) se află în apropiere de 27ᵒ, în semne cardinale (± 3 grade).

Influența Lunii Noi în zodia Balanță la nivel individual, în funcție de zodie

Berbec este o perioadă în care vei pune mai mult accent pe asocieri, relația de cuplu, afaceri, cooperare. Este necesar să fii mai deschis către celălalt, să pui munca de echipă pe primul plan. Putem să vorbim și despre probleme în relația de parteneriat. Este posibil să renunți la o afacere, o colaborare importantă. Cert este că te gândești foarte serios să dai startul unor noi asocieri, nu înainte de a te elibera din anumite relații toxice. Ai șansa de a interacționa cu oameninoi, de a ieși mai mult în societate. Mergi mai frecvent la petreceri, la spectacole, participi la concerte, expoziții.

Taur – în următorul interval vei pune mai mult accent pe muncă, responsabilitate, pe relația cu colegii de muncă dar și pe sănătate, alimentație, igienă, obligațiile de servici, îngrijirea plantelor, animalelor. Este posibil să renunți acum la un loc de muncă sau să te confrunți cu probleme de sănătatecare necesită o intervenție promptă. Sunt șanse mari să îți găsești un nou loc de muncă sau un al doilea job putându-te reorienta profesional sau vei obține un post mult mai avantajos asumându-ți noi responsabilități. Solicitările venite din partea superiorilor sau a colegilor pot deveni stresante. Devii un om de bază la locul de muncă fiind preocupat de binele colectivului din care faci parte.

Gemeni – este momentul prielnic pentru a valorifica din plin creativitatea, inspirația și de a obține recunoaștere și succes datorită abilităților și talentelor de care dispui. Se anunță o perioadă de pasiune, trăită alături de persoana iubită. Ești mult mai preocupat de un hobby și/sau de relația cu propriul copil.Se anunță schimbări importante în plan sentimental putând fi vorba despre întâlniri de destin sau ruperea unei relații de dragoste. Activitatea artistică este amplificată. Este o perioadă în care ești mai apropiat de propriul copil, te distrezi mai mult, ieși în lume, faci mai multă mișcare în aer liber, ești mai atent la aspectul fizic. Preferi să petreci mai mult timp alături de prieteni sau să te bucuri de plin de momentele romantice, alături de persoana iubită.

Rac putem să vorbim despreo perioadă în care vei pune mai mult accent pe viața personală, de familie, pe relația cu părinții, trecutul, te întorci la locul natal, este posibil să te întorci în țară pentru a vizita locuri și oameni dragi. Te simți mai bine acasă preocupându-te de treburile gospodărești. Este o perioadă destul de agitată în ceea ce privește relația cu părinții. Va trebui să te preocupi mai mult de sufletul tău, să vezi ce anume îți face bine, de ce ai nevoie pentru a reuși să ajungi la starea de echilibru. Poate fi vorba și despre mobilizarea în vederea renovării locuinței, achiziții pentru o casă, afaceri imobiliare, mutarea într-o nouă locuință. Putem vorbi despre schimbări care vizează familia, casa, domiciliul, răsturnări de situație ce vizează o proprietate.

Leu – urmează o perioadă de studiu și acumulare de noi informații, de comunicare, scris, relații interumane. Se poate amplifica relația cu rudele apropiate, preocupările de natură comercială, călătoriile de scurtă durată. Va trebui să acorzio mai mare atenție la eventualele probleme care țin de plămâni, căile respiratorii sau brațe. Te poți aștepta la suprize neplăcute în călătorii sau în ceea ce privește urmarea unui curs.Se intensifică planul relațional și intelectual fiind necesar să te preocupi mai mult de proiectele care au nevoie de flexibilitate și adaptare la noi situații, la cerințele actualei societăți.

Fecioară în perioada analizată te vei axa mai mult pe câștigurile financiare, pe confort și valori personale, securitatea materială, atașament. Este o perioadă favorabilă pentru a te gândi la noi strategii de acțiune legate de semnarea unui (nou) contract de muncă, o negociere importantă în relația cu clienții. Trebuie să fii atent la condițiile și prevederile legale, în caz contrar munca și efortul depus nu vor fi răsplătite pe măsură. Va trebui să acorzi atenție și la cei cu care alegi să te asociezi dar și la modul în care valorifici propriile abilități, talentele de care dispui, în sensul progresului în plan financiar.Este o perioadă de lansare de noi strategii pentru valorificarea propriilor abilități și talente.

Balanță – te preocupi acum mai mult de propria persoană, de felul în care te percepe lumea, de modul în care îți impui propriul punct de vedere. Beneficiezi de ambiție, curaj precum și de dorința de a te afirma în societate. Ești mult mai dornic să schimbi propriul look, vestimentația, mediul având loc un fel de mică revoluție la nivel personal. Este vorba despre o nouă perioadă de transformare în plan personal, de inițiere a unor proiecte importante ce implică și schimbări legate de profesie sau reședință. Pentru unii nativi această Lună Nouă poate provoca un nou salt de conștiință, o trezire la realitate, aflarea propriului drum, schimbări de atitudine și de imagine.

Scorpion – vei pune mai mult accent pe spiritualitate, relația cu Dumnezeu, viața intimă, secrete, presimțiri, datorii karmice, temeri personale. Este posibil să te preocupi mai mult de propriul suflet alocând timp relaxării și practicilor spirituale. Este o perioadă în care preferi starea de solitudine, departe de problemele cotidiene, îndeosebi în urma aflării unor secrete, dezvăluirea unor adevăruri dureroase. Poți fi supus unor încercări venite din partea unor rude, colegi, acțiuni puse la cale de dușmanii ascunși, probleme datorate unor secrete sau promisiuni care nu sunt respectate. Sunt accentuate capacitățile extrasenzoriale.

Săgetător – această perioadă pune accentul pe grupul de prieteni, socializare, idealuri, relația cu societatea, distracții, originalitate, dorința de independență. Poți beneficia acum de susținerea venită din partea unui mentor, ghid sau îndrumător reușind să stabilești relații importante, utile pentru propria evoluție. Este timpul să acționezi cu mai multă încredere, să lansezi noi idei, proiecte în cadrul unui grup fiind momentul potrivit să demarezi contracte, parteneriate pe termen lung. Nu este exclus să apară schimbări neașteptate în relația cu prietenii sau un grup, o asociație din care faci parte.

Capricorn – urmează o perioadă în care te vei preocupa mai mult de carieră, realizarea socio-profesională, afirmare, asumarea de noi responsabilități. Este posibil să vorbim și despre răsturnări de situație ce vizează cariera și imaginea în plan public. Starea de nemulțumire te va obliga oarecum să schimbi direcția în plan profesional. Îți asumi noi responsabilități în colectivul de muncă sau în viața publică. Te poți aștepta însă și la probleme de relaționare în raporturile cu șefii. Beneficiezi de energii care te obligă să schimbi direcția în plan profesional, să-ți manifești cu adevărat talentele de care beneficiezi.

Vărsător – în perioada în discuție aici în care vei pune mai mult accent pe călătorii, studii, relația cu persoane aflate în străinătate, pe spiritualitate, religie, împlinirea unui ideal. Poate fi vorba și despre deplasări în interes de studiu sau de natură spirituală fiind vorba depelerinaje la mânăstiri. Ai șansa să primești sprijin venit din partea mentorilor, a ghizilor, profesori, eventual persoane de altă naționalitate. Este posibil să te îndrepți către un nou domeniu de studiu, să te înscrii la un curs de perfecționare sau poți urma cursuri postuniversitare, eventual faci planuri de călătorie în străinătate. Comunici mai mult cu persoane aflate în străinătate.Putem vorbi despre renunțarea bruscă la o călătorie sau la un anumit curs, pentru a te înscrie la un alt curs care te avantajează în plan profesional.

Pești – este o Lună Nouă carepoate deschide un proces de transformareprofund având ocazia să descoperi ce anume îți blochează propria evoluție. În perioada următoare ești atras de ocultism, mister, aflarea secretelor, implicarea în relații de natură karmică sau sexuală. Viața intimă și sexualitatea pot cunoaște un nou impuls fiind mult mai preocupat de aceste aspecte. Se pot reformula acum contracte și acorduri care au legătură cu moștenirile, pensiile, impozite, credite, investiții, partaj. Există riscul unor incidente neplăcute, divorț sau poți afla despre un deces printre cunoscuți.

Trebuie să ținem cont de faptul că: „Astrele predispun, dar nu dispun”. Influenţele, bune sau rele, ale planetelor asupra fiinţei umane nu depind exclusiv de semnul şi de casa în care ele se află, nici de aspectele care există între ele, ci și în funcție de gradul de evoluţie al fiecărei persoane.

Gabriela Cernat – astrolog
» Editor Online

www.astroella.com