„Dacă nu te iubești pe tine însuți, n-ai cum să iubești alți oameni.” Robert Heinlein

Pe data 25 mai  2017 are loc faza de Lună Nouă, la ora 22:44’, la 4ᵒ47’, în zodia Gemeni. Ascendentul momentului este în zodia Capricorn la 0ᵒ29’, cu Luna Nouă în casa a V-a, casa iubirii dăruite, a creativității, a copiilor, flirtului, hobby-ului, a vacanțelor, distracțiilor, jocului.

Luna Nouă este şi începutul Ciclului Lunar care se extinde pe durata a 28 de zile astfel că începe un nou Ciclu Lunar care se va încheia la următoarea Lună Nouă (în data de 24 iunie 2017). Momentul de Lună Nouă favorizează renunţarea la obiceiurile negative (vicii, automatisme), activități, întâlniri pe care vrem să le ținem în secret. Putem concepe un plan, o strategie de lucru, formulăm dorințele sau să le notăm într-o agendă. Este foarte important să acordăm atenție la ceea ce ne dorim şi gândim pentru că şansele de împlinire sunt mai mari decât în alte perioade. De evitat gândirea negativă, certurile, starea de pesimism, neîncrederea în propria persoană întrucât riscăm să atragem ghinionul și obstacolele în viața noastră. Este indicat să dăm acum startul unor acțiuni sau proiecte importante, să facem o schimbare de domiciliu, putem să cumpărăm obiecte de valoare, să începem o relație sau o afacere, odată ce Luna intră în faza de creștere, la cel puțin trei zile de la momentul maxim de Lună Nouă.

Luna Noua în zodia Gemeni (semn de aer, mobil, guvernat de Mercur) aduce în prim plan nevoia de comunicare, de a călători, studia, tendința către dualitate, minciună, curiozitate, instabilitate, superficialitate dar și capacitatea de a ne adapta mult mai ușor la situații noi de viață, de a ne înuși cu mai multă ușurință noi cunoștințe, de a socializa cu mai multă deschidere.  Luna Nouă în casa a V-a, a iubirii, jocului, copiilor și creativității favorizează începutul de noi relații de dragoste, a creativității, aflarea unui nou mod de a ne exprima sentimentele, iubirea, dorința de a fi mai mult în preajma copiilor, de a participa la jocul lor, de a da startul unui nou hobby fiind favorizate acțiunile ce au ca scop dezvoltarea unor aptitudini creative pe care, poate, că nu le conștientizam până acum. Putem vorbi despre o Lună Nouă în semnul Gemeni ce aduce în prim plan nevoia de iubire, joc, de distracție, dorința de a construi un nou edificiu în care să primeze dragostea, creativitatea, educația, nevoia de a redescoperi copilul din noi, bucuria de „a fi” prin iubire și pentru iubire.

Ascendentul în zodia Capricorn, la 0ᵒ29′, ne dă ambiție, perseverență în atingerea propriilor scopuri fiind gata să explorăm o nouă lume, să atingem cele mai înalte culmi depunând un efort constant pentru împlinirea unor obiective curajoase. Zodia Capricorn este guvernată de Saturn astfel că putem spune că avem spirit practic, diplomație, seriozitate, tenacitate și perseverență dar și încăpățânare, rigiditate, conservatorism venindu-ne foarte greu să luăm în considerare și opiniile celorlalți.

Mercur (guvernatorul zodiei Gemeni) se află în zodia Taur, în casa a IV-a (familia de origine, copilăria, trecutul, amintirile, locul natal, țara natală, casa începutului și a sfârșitului). Mercur se află în sextil cu Neptun astfel că este de așteptat să fim inspirați, să luăm decizii salvatoare în situații de criză, să fim spontani. Colaborăm mult mai eficient, atunci când vine vorba despre casă, familie, revenirea la locul natal, vânzare/cumpărare de case, schimb de locuințe. Suntem ajutați pentru a ne adapta mult mai ușor la schimbările care ne pot lua prin surprindere (Uranus în conjuncție cu Fundul Cerului trigon cu Nodul Nord Lunar și Saturn retrograd), este nevoia sufletului de a se elibera din limitări (auto)impuse, de a schimba un anumit loc, mediu, de a ne elibera de trecut, de amintirile dureroase. Se remarcă însă starea de entuziasm, încredere, optimism dar și de dezorientare în momentele critice.

Ascendentul în zodia Capricorn, în conjuncție cu Saturn retrograd la 25ᵒ58’ în zodia Săgetător (în casa a XII-a  opoziție Marte) aduce probleme de relaţionare, de percepţie a realităţii, manifestări personale surprinzătoare, atitudini îndărătnice, refractare sau dominatoare, intrigi, atacuri, acuzaţii, subminări, înscenări, comploturi, jocuri de culise. Se remarcă o stare de agitatie interioară, nevoia de a găsi răspunsuri la întrebări de genul: „Oare merit toate acestea?”, „Cum pot face ca să ajung la ce mi-am propus?”, „Voi găsi sprijinul de care am nevoie?”. Este vorba de aspecte astrale care ne îndeamnă la toleranţă și fermitate, determinare dar și flexibilitate, capacitatea de a găsi resurse interioare utile în demersurile de adaptare la noi situații de viață.

Venus ne vorbeste despre relații, este forța iubirii, ea ne îndeamnă să ne urmăm pasiunea sufletului. Venus ne spune că nu exista nici o soluție în a ne echilibra și armoniza cu universul, dacă frumusețea și iubirea nu sunt prezente în viața noastră. Venus poate fi mărul discordiei sau al împăcării, al inițierii asupra binelui și răului dar și mărul inițiatic care deschide poarta științei, a cunoașterii. Pluton retrograd în careu cu Venus este un aspect suficient de puternic astfel încât să poată provoca adevărate „furtuni” în plan sentimental, relațional putând fi vorba despre transformări care vizează o relație de dragoste în care primează egoismul, posesivitatea, materialismul. Este vorba și despre ispită, implicarea într-o relație de iubire ce poate provoca probleme de natură emoțională, trădare, dezamăgire greu de suportat, discuții menite să ne conducă către luarea unor decizii ferme de schimbare în plan sentimental, relațional.

Simbolul sabian pentru gradul la care se află Luna Nouă în semnul Gemeni este: „Un manifest revoluționar cerând acțiune.” Mesajul este, de fapt, tendința de a exprima, în mod spontan, exploziv, sentimentele și emoțiile reprimate. Indiferent dacă acțiunea revoluționată este violentă sau pașnică plină de resentimente sau plină de iubire, dorința este de a ajunge dincolo de formele stabilite de societate.

Este vorba despre o Lună Nouă în zodia Gemeni care aduce în prim plan nevoia de cunoaște, de a afla noi informații, de a ne descurca într-o lume aflată în continuă schimbare având ocazia să apelăm  la noi învățături. Nu e suficient doar să ne gândim („a gândi”- semnul Gemeni) la ce vrem („a voi” – zodia Leu), să schimbăm în propria existență, ci trebuie să folosim („a folosi – zodia Capricorn) în mod adecvat experiența de viață, modul în care relaționăm, în care ne integrăm într-un anumit mediu de viață. Este timpul să dăm un nou start sentimentelor, relației de iubire, dorinței de mai bine și frumos aliniindu-ne la voința Divină, privind dincolo de aparențe, de lucrurile mărunte ale vieții. Este momentul să pătrundem într-o lume magică, în care poate că nu am avut curaj să pătrundem decât în copilărie. Iubirea este în fiecare din noi și nu o vom aduce la suprafață manifestând-o sincer, deschis decât atunci când vom învăța să ne privim cu adevărat, să ne iertăm și să ne iubim! Mesajul acestei Luni Noi în semnul Gemeni este: „Mă individualizez și găsesc sursa iubirii în mine. Devin conștient că sunt un creator.”

Ceea ce gândim în această fază a Lunii are mari șanse să se concretizeze pe parcursul Ciclului Lunar. Primele 14 zile ale Ciclului Lunar indică perioada de manifestare a Lunii în creştere, care este cea mai bună perioadă pentru a pune în practică proiectele, dorințele, gândurile noastre putând dezvolta acum acţiuni noi, importante și care presupun un grad mare de dificultate. Primele rezultate ale acestor acțiuni vor fi observate la Luna Plină în zodia Săgetător din data de  9 iunie 2017 dar și în  preajma datei de 3 decembrie 2017, atunci când va avea loc Luna Plină în semnul Gemeni și când se poate vorbi despre realizări, culegerea roadelor, a ceea ce am „sădit” în această perioadă de Lună Nouă în semnul Gemeni.

Îndemnul Lunii Noi din data de 25 mai 2017 se adresează, în primul rând, nativilor semnelor mobile: Gemeni, Fecioară, Săgetător, Pești, îndeosebi a celor născuţi în apropierea datei de 25 (± 3 zile) dar şi celor ale căror planete personale (Soare, Luna, Mercur, Venus, Marte și axe principale) se află în apropiere de 5ᵒ, în semne cardinale (± 3 grade).

Mesajul transmis de Luna Nouă în semnul Gemeni pentru fiecare semn zodiacal

Berbec – urmează o perioadă în care vei pune mai mult accent pe cunoaștere, studiu, călătorii, comerț, nevoia de a relaționa fiind favorizate corespondența, acumularea de informații, dorința de a te implica în studiul unui nou domeniu. Ai ocazia să faci mai multe excursii, să relaționezi cu rudele apropiate sau chiar să te implici într-o afacere care ține de comerț, editură, mass-media. Ești dornic de schimbări simțind nevoia de a interacționa cu oameni interesanți, de la care să ai ceva de învățat.

Taur – este momentul pentru cîștiguri din muncă proprie, valorificare a talentelor și abilităților de care dispui. Poate fi un moment al recompenselor sau al pierderilor de natură financiară. Ai ocazia să dai startul unor activități care îți vor aduce câștiguri pe termen lung. Ai ocazia să cumperi sau să vinzi obiecte, să faci achiziții care vor căpăta valoare în timp. Este o perioadă favorabilă pentru a te gândi la noi strategii de acțiune legate de semnarea unui (nou) contract de muncă, o negociere importantă în relația cu clienții.

Gemeni – urmează o perioadă favorabilă dezvoltării, a progresului în plan personal. Ești mult mai preocupat de felul în care te percepe lumea, de propria garderobă simțind nevoia de a-ți îmbunătăți look-ul propriu. Se poate vorbi despre șansa unui nou început, de relansare, urmarea unei noi direcții în plan personal. Atenție la eventuale probleme ce pot apărea în relația cu partenerul de viață.

Rac – este o perioadă critică, marcată de posibile probleme de sănătate, datorită unor frustrări, tensiuni interiore, tot felul de frici. Se poate vorbi despre o perioadă în care preferi starea de solitudine, departe de problemele cotidiene, îndeosebi în urma aflării unor secrete, dezvăluirea unor adevăruri dureroase. Este însă și o perioadă favorabilă odihnei, relaxării, meditației, relației cu Divinitatea, un timp bun pentru primirea de mesaje importante pe cale onirică. Sunt accentuate capacitățile extrasenzoriale.

Leu – este timpul să acționezi cu mai multă încredere, să lansezi noi idei, proiecte în cadrul unui grup fiind momentul potrivit să demarezi contracte, parteneriate pe termen lung. Această perioadă pune accentul pe grupul de prieteni, idealuri, relația cu societatea, distracții, originalitate, dorința de independență și de socializare. Atenție la relațiile de prietenie!

Fecioară – beneficiezi acum de energii care te obligă să schimbi direcția, să-ți manifești cu adevărat talentele de care beneficiezi fiind momentul potrivit pentru un nou start în carieră. Pot apărea noi oportunități de avansare, asumare de noi responsabilități în colectivul de muncă sau în viața publică. Te poți aștepta însă și la probleme de relaționare în relația cu șefii. Va trebui să dai dovadă de prudență, în zona profesională și imagine publică.

Balanță – este posibil să te îndrepți către un nou domeniu de studiu, să te înscrii la un curs de perfecționare sau poți urma cursuri postuniversitare, eventual faci planuri de călătorie. Comunici mai mult cu persoane aflate în străinătate. Îți faci planuri pentru deplasări în interes de servici sau ai ocazia să găsești soluții avantajoase pentru a petrece o vacanță pe alte meleaguri. Urmează o perioadă în care vei avea multă deschidere către spiritualitate.

Scorpion – urmează o perioadă în care ești atras de ocultism, mister, aflarea secretelor, implicarea în relații de natură karmică sau sexuală. Există riscul unor incidente neplăcute, divorț sau poți afla despre un deces printre cunoscuți. Este o lunație care deschide noi posibilități de transformare, un profund proces introspectiv având ocazia să descoperi ce anume îți blochează, de fapt, propria evoluție.

Săgetător – această Lună Nouă poate aduce conştientizări legate de căsătorie, parteneriatele pe termen lung. Ai ocazia să te implici în noi asocieri, negocieri și/sau semnarea de noi contracte. Poți începe o relaţie sau poți să reformulezi principiile după care să funcţioneze actuala relaţie. Vei resimți o mai mare nevoie de independență fapt care te-ar putea aduce în confict cu ceilalți. Va trebui să dai dovadă de înțelegere și să încerci să te armoniezezi cu mediul în care te găsești.

Capricorn – Luna Nouă se formează în casa muncii şi a sănătăţii, a colectivului şi a activităţilor de rutină. Este posibil să afli secrete legate de colegii de birou sau te poți afla în mijlocul unor bârfe, eventual poți fi acuzat pe nedrept. Poate fi vorba și despre găsirea unor soluții pentru a rezolva anumite stări de tensiune de la locul de muncă. Este important ca, în perioada următoare, să mergi la medic, în scop preventiv.

Vărsător – te simți mult mai inspirat, creativ iar acest lucru te va ajuta să-ți pui în practică abilitățile remarcându-te în grupul din care faci parte. Planul sentimental este și el amplificat bucurându-te de atenția venită din partea sexului opus. Apar schimbări importante care țin de planul sentimental. Este posibil să iei decizia de a concepe un copil sau chiar înfiezi unul. Urmează o perioadă dedicată iubirii, romantismului, creației, artei, creativității, educației, relației cu copiii, afirmării sociale, jocului, teatrului, hobby-ului.

Pești – în următoarea perioadă vei resimți o mai mare nevoie de a relaționa cu familia, de a te preocupa mai mult de casă, părinți, renovare, curățenie, schimbări ce vizează o casă, un domiciliu. Sufletul tău este pe primul plan acum așa că ai mai multă grijă de tine, privește-te cu sinceritate și observă ce anume ai nevoie cu adevărat pentru a reuși să ajungi la starea de împlinire. Dacă ești în străinătate atunci ți se face dor de casă, de părinți și locurile natale. Atenție la eventuale probleme care țin de stomac, digestie sau psihic.

Trebuie însă să ținem cont de faptul că: “Astrele predispun, dar nu dispun”… Influenţele bune sau rele ale planetelor asupra fiinţe umane nu depind exclusiv de semnul şi de casa în care ele se află, nici de aspectele care există între ele, ci după gradul de evoluţie al persoanei.

Gabriela Cernat – astrolog
» Editor Online

www.astroella.com