Am primit zilele trecute un mesaj din care am aflat că soţul unei colege murise, trecerea dincolo fiind catalogată de expeditor ca un eveniment neplăcut. M-am întrebat imediat oare ce semnificaţie a acordat acesta structurii eveniment neplăcut. Neplăcut de cineva? Neplăcut cuiva? Deranjant? Nu optez pentru nici una dintre variante.

Citind anunţul mi-am dat seama că sensul cu care învestim cuvintele pentru un receptor mai atent decât ceilalţi constituie un real moment de reflecţie.

Moartea pentru mine depăşeşte cadrul unui eveniment. Nu voi încerca să schiţez aici vreo pagină de filosofie despre moarte, dar a califica dispariţia unei persoane doar ca un simplu eveniment echivalează cu trecerea într-un registru al banalului. Desigur, moartea este o condiţie a existenţei umane, singura certitudine, de altfel, e un eveniment, o mare şi grea întâmplare a fiinţei (stănescian spus), cu conotaţii devastatoare pentru cei rămaşi, indiferent de relaţia dintre ei şi cel ce a plecat. Poate de aceea limba noastră îndulceşte sentimentul dramatic, socotind moartea o plecare, o părăsire, o dispariţie, o trecere dincolo, o ducere pe lumea cealaltă, o răpire, o pierdere etc. adăugându-i şi câte un atribut, fulgerătoare dispariţie, tragică, prea repede, nedreaptă, nedorită, dureroasă etc. Omul rămas aici resimte profund momentul, iar trăirile lui capătă valoare eternă, de aceea îşi pomeneşte mereu strămoşii, iar fiinţelor dragi care au murit le refuză verbul a fost, agăţându-ne de prezentul este.

Sunt sigură de faptul că adjectivul neplăcut nu înseamnă pentru expeditorul mesajului amintit dramatic, tragic. A fost pus pur şi simplu formal. Este atât de golit de sens! Vecinătatea în care a fost plasat, moartea, îl desfiinţează. Nu comunică nimic. În descalifică pe vorbitor. Poate vremea să fie neplăcută, poate gustul să fie neplăcut, poate că un material să fie neplăcut, viaţa într-un anumit sens să fie neplăcută, reacţiile unuia sau ale altuia să fie neplăcute, dar nu moartea! Neplăcutul poate fi revocabil! Moartea, nu! Poţi să anulezi ceva neplăcut, se intervine pentru a înlătura neplăcutul, pentru a echilibra plăcutul cu partea lui mai puţin acceptată. E o mare doză de subiectivitate în abordarea oricărui reper al vieţii noastre. Percepem ceva ca neplăcut în măsura în care nu convine dispoziţiei de moment. Moartea e mai mult decât atât! E suferinţa continuă a celuilat, pentru care lacrima nu se usucă niciodată, pentru care gândul e răvăşit mereu, pentru care lumânarea se aprinde doar atunci când crezi că ai pierdut tot.

Nu am nimic cu nevinovatele cuvinte, dar când determină fatalitatea existenţei noastre, moartea, aproape că nu-şi au rostul prin preajmă-i! Ce omeneşte ar fi fost dacă în loc de eufemismul eveniment neplăcut ar fi fost scris substantivul moarte

Ana Koman – Editor online