Nascut la 18 august 1952, in Houston, Texas, Patrick Swayze a fost actor, cantaret si dansator, a compus numeroase cantece, a jucat in teatru, in filme si in televiziune si a facut parte din companii de balet prestigioase. Daca aceasta succinta insiruire de activitati poate sa para a arata o ascensiune artistica de anvergura, realitatea nu a fost atat de lina pe cat pare. Nascut cu Soarele intr-unul din cele mai puternice semne ale zodiacului – Leul – si avand ascendentul intr-o zodie tot atat de puternica – Scorpionul – nativul nu a avut o viata usoara, desi auspiciile astrale au fost puternice, dar nu in cea mai mare masura si benefice; daca Soarele in Leu l-a facut pe nativ sa fie onest, deschis, loial, in mod special i-a dat puterea sa aspire catre un ideal, sa aiba un vis si sa-l implineasca; iar daca acest vis nu era viabil, el a primit puterea de a se indrepta curajos catre altul nou. A fost dotat in mod natural cu o multime de talente, astrele fiind – din acest punct de vede – foarte darnice; daca Neptun, in Balanta pe cerul sau natal, l-a facut sa iubeasca artele, muzica, poezia, dansul si sportul, tot Neptun i-a conferit emotiile si sentimentele elevate care i-au innobilat munca. Saturn in Balanta a venit la nasterea sa cu seriozitatea si constiinciozitatea care i-au fost recunoscute si pentru care era extrem de respectat. Gustul jocului il are de la Mercur, aflat si el in Leu; iar Luna si ea in Leu, i-a dat prestanta, perspicacitate, onestitate, putere de decizie si simtul organizarii. Prestanta si perspicacitatea mai vin si de la coeficientul sau bioenergetic de 9,8 extrem de mare,dar si de la o culoare bine determinata – rosu aprins – emblema cromatica pe aura.
Marte in Scorpion i-a conferit ardoarea pe care a pus-o in dans (sa ne amintim doar de superbul “Dirthy Dancing”, in care dansul sau senzual si impetuos atingea perfectiunea), dar si spiritul autodistructiv, caci Patrick Swayze, a carui cariera sportiva a fost brutal intrerupta de un accident grav suferit in teren, care i-a afectat pentru tot restul vietii genunchiul, a continuat sa danseze. S-a chinuit mult, fiind nevoit sa mearga aproape in fiecare zi la spital pentru a i se extrage lichidul din genunchi. Cati dintre noi stiau aceasta, atunci cand ii admiram performantele in filme si cati dintre cei care-l vedeau pe scena ar fi banuit efortul supraomenesc pe care interpretul il depunea spre a atinge perfectiunea, chiar cu pretul unei neomenesti suferinte. Toata puterea sa venea de la Pluton in Leu, care l-a menit sa fie astfel: puternic si plin de vointa. Chiar si Marte in casa I a contribuit la puterea sa: dinamic si temerar, Patrick Swayze, friza autodistrugerea; si cand isi invingea limitele suferintei, dansand cu un genunchi grav bolnav, si cand – la un moment dat al vietii sale – a intrecut masura cu bautura, chiar daca in ambele situatii motivatia era obiectiva. In primul caz era pasiunea sa pentru dans, in cel de al doilea pierderea tatalui, care a constituit pentru nativ un sprijin, un exemplu, o icoana. Aceasta tendinta de autodistrugere a fost recunoscuta de Patrick Swayze in cartea sa autobiografica „Povestea vietii mele”, scrisa in colaborare cu sotia sa Lisa Niemi, volum aparut la Editura SALCO, Brasov. De altfel, Marte nu s-a jucat cu predestinarile sale, facandu-l aplecat spre autodistrugere, iar careul Soare-Jupiter predestinandu-i excese in toate ocaziile vietii sale: la munca, la fumat, la baut, la cascadorii, la mansa avionului, pe terenul de sport. Din pacate, el nu a incercat sa preintampine niciuna dintre aceste predestinari, decat mult prea tarziu.

Aspectele interplanetare au avut o influenta puternica asupra formarii caracterului si predispozitiilor nativului Swayze; astfel, conjunctia Soare-Pluton din tema sa natala este un aspect favorabil, care arata ca a fost dotat cu forta de a se ridica dupa orice esec. Si au fost destule! Mai intai, i-a fost intrerupta cariera sportiva si el s-a indreptat spre dans; apoi, cariera de dansator n-a mai fost posibila din cauza afectarii genunchiului si el s-a indreptat spre actorie. Dar cel mai pregnant s-a manifestat aceasta forta, in lupta sa cu boala canceroasa care i-a macinat sanatatea si care, pana la urma, i-a cauzat moartea la numai 57 de ani. Departe de a se lasa deprimat si descurajat de aceasta perspectiva sumbra, Patrick Swayze a luptat pana in ultima clipa si chiar a avut momente in care parea a iesi invingator. In toata aceasta lupta, in care el era generalul, a avut alaturi o “armata” devotata – pe sotia sa, Lisa Niemi. Cu Jupiter in casa VII a casatoriei, el a avut parte de o dragoste si o casnicie fericita, alaturi de cea care i-a fost alaturi in toata cariera lui prestigioasa; caci Lisa era si ea dansatoare. De altfel, Venus in casa X spune ca amorul ajuta profesia, iar ei au tradus aceasta nu numai prin dragostea care i-a unit, ci si prin stransa colaborare pe care au avut-o de-a lungul celor 34 de ani de convietuire. Un alt aspect favorabil, conjunctia Saturn-Neptun, arata ca proiectele lor erau indeplinite intr-o maniera metodica, iar aceasta se obtinea prin lungi consultari reciproce asupra unui scenariu, a unei miscari de dans, unui rol sau altul. Este interesanta de remarcat influenta lui Venus in Fecioara: in general aceasta predispune la o oarecare tendinta de a nu se crede iubit; in orice caz nu atat de mult pe cat iubeste el. Chiar dupa casatorie, o buna bucata de timp, el nu era incredintat ca este atat de iubit de sotia sa pe cat ar dori. Mai tarziu a realizat ca se insela, caci dragostea, devotamentul, lipsa geloziei si invidiei pe care Lisa Niemi i le-a aratat, l-au convins ca ea este femeia vietii sale, asa cum prezisese la nasterea lui, Marele Benefic – Jupiter, aflat in casa VII. Vor fi existat multe momente grele in viata celor doi: un accident de avion al nativului, cateva accidentari la cascadoriile calare si celelalte despre care am pomenit mai sus. Dar cel mai grav moment al vietii sale a fost iminenta despartire de sotia sa, cauzata de excesele bahice ale actorului-dansator. Este foarte interesant faptul ca acest moment dificil a fost depasit cu ajutorul parapsihologiei, in cel mai reusit mod, pe care nativul il descrie in volumul de care vorbeam mai sus. Nu numai ca relatia s-a consolidat, dar nativul a scapat de toate excesele sale. Si toate acestea au fost scrise in stele…

Schita karmica

In tema natala a lui Patrick Swayze, Lilith se afla in Leu, ceea ce indica transformarea instinctului erotic in forta artistica, nativul avand o mare vointa, pe care si-o manifesta cu putere, dar si un talent artistic iesit din comun. A fost ceea ce numim un talent nativ, iar forta sa artistica lui Lilith i se datoreaza. Dar nativul n-a invatat lectia karmica a vietilor anterioare, din care n-au lipsit excese de orice natura, care l-au secatuit fizic si sufleteste. Cu Nodul lunar Nord in Varsator, provocarea si riscul erau trasaturi dominante ale vietii sale. In actuala existenta a fost inca destul de atras de trecut si, in mod clar, nu a stapanit parghiile necesare pentru a se rupe de trecutul sau, de vietile anterioare, el continuand sa faca abuzuri frustrante. Nativul avea in tema sa natala pe Mercur in mers aparent retrograd. Mercur-retrograd in Leu este o pozitie favorabila, care iii-a conferit capacitatea de a vedea lucrurile in toata complexitatea lor; chiar daca pare ca nativul nu poseda simtul normalului, el ofera puncte de vedere originale si, mai ales, curajoase. Tendinta sa de a risca poate sa fi venit si din aceasta pozitie a lui Mercur-retrograd. In acelasi timp, exista teama de a nu fi inselat, prost inteles sau neiubit, cum probabil s-a intamplat in vietile anterioare si, am vazut mai sus, ca el se indoia la inceputul casniciei de dragostea sotiei sale. In timpul vietii, toate acestea au fost trecute cu vederea, datorita imensului sau talent, kharismei sale si capacitatii de daruire pentru arta sa.

Radu Botez – parapsiholog
www.parapsiholog.ro
www.radubotez.ro
www.psychic-parapsychologist.com