Poate fi comunicarea si o strategie de integrare?

Despre d-na X se spune ca este excesiv de vorbareata. Sotul sau se plange tuturor ca l-a adus in pragul depresiei. Colegele de la birou spun ca o identifica cu o moara stricata.
Zilele trecute am avut prilejul sa o cunosc personal si sa stam de vorba. Pe mine nu ma sperie asa ceva, s-ar putea spune ca sunt destul de “antrenata” pe acest segment. De multe ori ma si amuz amintindu-mi cata dreptate a avut William Shakespeare cand a afirmat “Pestii se prind cu undita, oamenii cu vorba”. Pe mine m-a “prins” pentru a-mi sugera sa abordez si problematica celor care vorbesc foarte mult. De ce? Pentru ca dansa constientizeaza, dar nu poate intelege de ce debitul sau verbal ii deranjeaza atat de tare pe cei din jurul sau.
Nu este deloc usor sa explici unei persoane de ce altii nu o plac. As fi dorit ca explicatia pe care i-am oferit-o sa ramana sub forma unei comunicari orale, insa a insistat sa o prezint sub forma unui articol pentru a putea fi citit si de alti posibili… interesati.
Despre persoanele care vorbesc excesiv de mult si fara oprire, se spune ca nu suporta linistea si nici singuratatea.Tocmai din acest motiv ei cauta in permanenta compania altor persoane. Au multe de spus, chiar daca abordeaza mereu aceleasi subiecte. Insista asupra problemelor lor cat si ale altora, divagheaza, apoi se fac ca incep cautarea unor solutii… pe care nu le gasesc niciodata. Daca au si ceva pe suflet, situatia e grava! Nu atat pentru ei, cat pentru ascultatorii lor… Marilor vorbareti le place enorm sa fie ascultati, nu doar auziti. Daca se mimeaza ascultarea si se raspunde, din cand in cand, cu cate un “Da, asa e” sau cu un “Da, e corect”, isi dau seama rapid. Atentie, abia atunci va incepe adevaratul lor “asalt”!

La final va veti simti obositi si zapaciti, desi nu ati spus mare lucru. Care ar fi explicatia? Ascultand, in mod repetitiv, aceleasi idei puteti avea impresia ca va invartiti intr-un cerc, chiar daca aceasta rotire nu a avut niciodata loc, in adevaratul sens al cuvantului.
Ar mai fi de adaugat ca toata “discutia” se poate desfasura fara nici un fel de pauza, ceea ce poate tensiona in mare masura pe cei aflati in rolul de ascultatori pasivi. Ceea ce le face persoane greu de suportat nu este neaparat debitul lor verbal, ci faptul ca nu asculta deloc, ca intrerup in permanenta si nici nu accepta micile completari din partea celorlalti. Considera ca sunt persoane informate care gandesc si se gandesc profund la ceea ce spun. Psihologii spun ca realitatea ar fi cu totul alta si ca ar gandi destul de putin, insa aceasta afirmatie poate fi greu acceptata. Un alt motiv de nemultumire ar fi acela ca un auditoriu neantrenat pentru asa ceva, isi asuma cu greu rolul de spectator-ascultator, in conditiile in care capacitatea sa de a reactiona nu este tocmai cea estimata.
Despre persoanele excesiv de vorbarete se mai spune ca ascund o mare neliniste. Daca atunci cand vorbesc mai si gesticuleaza, spectacolul este complet. Temperamentul persoanei este un factor de mare importanta. Asa se explica de ce un introvertit nu va fi niciodata un mare vorbaret.
Cu sute de ani in urma Pitagora a avertizat “Nu spune putin in vorbe multe, ci mult in vorbe putine”. Pesemne ca intalnise si el vreun mare vorbaret… si a vrut sa-I dea o lectie.
In ceea ce ma priveste, cu riscurile de rigoare, eu va marturisesc ca imi plac persoanele vorbarete. De cunoscut am cunoscut si persoane excesiv de vorbarete. Nu mi-au displacut si chiar m-au distrat. Cand nu am mai rezistat, am schimbat subiectul abordand ceva despre care nu aveau prea multe informatii si s-au… oprit. Asa am inteles ca acest gen de comunicare, foarte legat de temperamentul pe care-l au, face parte din strategia lor de a se integra in societate sau grup, mai ales atunci cand sesiseaza o anumita reticenta. Stilul lor este deranjant indeosebi pentru cei care iubesc tacerea, pentru ceilalti mai putin. Depinde atat de unii, cat si de ceilalti.
In ziua de azi despre cei care vorbesc foarte mult se afirma ca au un mare defect. Eu nu as fi atat de aspra si ori de cate ori sunt asaltata de o astfel de persoana, am in vedere ca o asemenea comunicare poate fi stimulenta pentru ideile mele de mai tarziu. Credeti ca este vorba de toleranta? Va garantez ca nu, este vorba doar de disponibilitatea mea de a-i intelege pe cei care par a fi de neinteles…

Mihaela-Theodora Popescu – Editor principal
Co-autor a Editei de colectie: “Intre psihologie si parapsihologie” – click aici