Reîncar­narea presupune existenţa unei „memorii a sufletului”

Mitul reîncarnării poate fi regăsit la numeroase popoare. Şi totuşi, de unde vine el? Ştim doar că în anul 553 d.Chr. cel de-al V-lea Conciliu Ecumenic de la Constantinopol a anatemizat reîncarnarea, susţinând că avem o singură viaţă pentru a ne „curăţa” şi a reveni la sta­rea de dinaintea păcatului originar, scoţând din textul Bi­bliei tot ceea ce amintea de reîncarnare. Asta n-a ajutat la nimic, deoarece oamenii s-au grăbit să-şi trăiască din plin, după bunul lor plac, această unică viaţă. Cu toată cenzura impusă textelor originale de către Conciliul Ecumenic, pe alocuri s-au mai păstrat referiri ale lui Iisus Christos privind reîncarnarea, cea mai cunoscută fiind cea a profetului Ilie, care s-a reîncarnat în persoana lui Ioan Botezătorul (Biblia, Ioan 3:1-8; Matei 11:14; Ioan 9:1-3).
De-a lungul timpului, numeroase curente vorbesc despre reîncarnare: gândirea greacă promova orfismul, care asocia nemurirea sufletului cu ciclurile de reîncarnări; hinduismul vorbeşte în Upanişade despre reîncarnare, despre sufletul nemuritor şi despre principiul care dirijea­ză călătoria Sinelui dintr-un corp în altul, care este legea karmei. Salvarea însemna oprirea revenirii pe Pământ și nu înmulţirea numărului de reîncarnări. În Upanişade se spune că Sinele (atman) se identifică cu Absolutul (brahman) numai dacă Sinele se rupe de ciclul existenţei (sam­sara), adică de şirul de reîncarnări succesive şi că omul nu se poate elibera singur din acest ciclu. În budism se spune că omul se poate elibera şi poate accede în Nirvana. Gnos­ticismul, ipoteza iudeo-creştină atribuie lui Iisus Christos teoria reîncarnării profetului Ilie în Ioan Botezătorul; Cab­bala ebraică vorbeşte şi ea despre reîncarnare, precum şi filosofii moderni.
Considerată ca fiind învăţătură spirituală, reîncar­narea presupune existenţa unei „memorii a sufletului” în care sunt incluse lecţii pe care le avem de învăţat în fieca­re viaţă, cu scopul de a evolua. Un mijloc de a pătrunde în memoria abisală este regresia hipnotică, prin care putem accede conţinutul vieţilor anterioare.
O dovadă de necontestat a existenţei reîncarnării poate fi xenoglosia – vorbirea într-o limbă străină necu­noscută subiectului; se cunosc numeroase cazuri în care subiecţii, sub hipnoză, vorbesc şi chiar conversează în limbi străine, unii dintre ei având, în stare naturală, mari carenţe de cultură ce fac imposibilă cunoaşterea unei limbi străine pe care, însă, în regresia hipnotică, o cunosc la perfecţie. Indubitabil, xenoglosia este legată de aminti­rile dintr-o viaţă anterioară, tot astfel este starea de „déjà vu”, cât şi unele „amintiri” spontane dintr-o viață anterioa­ră ale copiilor mici.
Reîncarnarea ne face să ne punem întrebări iar una dintre ele ar fi „de ce să cunoaştem vieţile anterioare?” Este simplu: pentru a face o psihosinteză a personalităţi­lor anterioare, conştientizând unde am greşit şi ce trebuie să corectăm pentru a ajunge în starea pură de dinaintea păcatului originar.
Astăzi, puţini cred în memoria sufletului şi este de mirare că se admite moştenirea genetică a trăsăturilor fi­zice şi de caracter, dar se refuză recunoaşterea moştenirii karmice: ADN-ul nostru spiritual!

Fragment din cartea „Află ce ai fost într-o viaţă anterioară”
autor: Radu Botez – parapsiholog

disponibilă la Libraria Antiq

www.libraria-antiq.ro