„Iartă-i pe cei care ţi-au greşit, nu pentru că ar merita iertarea, ci pentru că tu meriţi liniştea.”

Berbec
Sunt destul de multe aspecte neplăcute de rezolvat, vis-a-vis de casă, gospodărie, relația cu proprii părinți dar și în privința obligațiilor profesionale. Cu cât vei acționa mai prudent și vei avea mai multă răbdare, cu atât mai bine va fi. Reușești să te mobilizezi găsind resursele necesare, inspirația și intuiția pentru a putea ieși din situațiile de criză. Nu vei duce lipsă de creativitate, capacitatea de a da tot ceea ce ai mai bun în tine, îndeosebi dacă ai de susținut examene, interviuri. Spre sfârșitul acestei săptămâni ești într-o formă fizică foarte bună, numai că starea de exuberanță ar putea să strice armonia din relația cu familia proprie. Este totuși o perioadă favorabilă în relația cu copiii sau cu persoana iubită.

Taur
Ești nemulțumit acum, în ceea ce privește examenele sau unele documente, contracte pe care ar trebui să le semnezi. Va trebui să dai dovadă de prudență în relația cu rudele apropiate. În schimb, te poți bucura acum de câștiguri venite din muncă proprie și de susținere din partea familiei. Sunt favorizate investițiile legate de casă, domeniul imobiliar.Te gândești foarte serios să investești timp și energie în ceva care să-ți aducă câștiguri financiare importante. Reușești să te bucuri de succese la locul de muncă, se cere însă mai multă discreție, atunci când vine vorba despre propriile idei, proiecte. La sfârșitul perioadei analizate îți priește starea de solitudine.

Gemeni
Poți trece prin transformări profunde, în ceea ce privește viața sentimentală. Este o perioadă de reconfigurare, renunțare dar și de așezare pe o nouă direcție. Ai avut nevoie de ceva mai mult timp pentru a te gândi și răzgândi dar niciodată nu este prea târziu să spui: punct! Și să o iei de la capăt. Stai destul de bine la capitolul comunicare, în scris sau vorbit în public.Ai inițiativa dar tot ai sentimentul că fără bani nu se poate face mai nimic. Niciodată nu ai parte de finanțarea de care ai nevoie, aproape permanent ai ceva de comentat despre acest aspect. Zilele de 11 și 12 iulie sunt favorabile pentru călătorii, studiu sau pentru reluarea unei relații cu o persoană de departe. La sfârșitul acestei săptămâni va trebui să dai dovadă de mai multă prudență în relația cu prietenii apropiați.

Rac
Ești destul de prins între obligațiile care țin de casă, familie sau relația de mariaj fiind de-a dreptul tensionat, nervos că problemele parcă nu mai vor să se termine. Te afli într-o stare de transformare continuă, fie că vorbim despre propria atitudine, fie ești nevoit să faci tot felul de schimbări prin casă sau la serviciu. Cert este că nu ai parte de suficientă liniște. Este o perioadă favorabilă pentru (re)negocierea unui contract având astfel posibilitatea de a câștiga mai mulți bani. Spre sfârșitul perioadei în discuție aici este binevenită o plimbare departe de casă. Acordă atenție la eventualele probleme de sănătate. În ultima zi a săptămânii te gândești la noi strategii, legate de carieră. Se cere mai multă prudență în relația cu superiorii sau colaboratorii tăi.

Leu
În prima parte a acestei săptămâni putem vorbi despre o stare de agitație, legată de zona profesională, relația cu colegii și/sau superiorii, colaboratorii apropiați. Acordă o atenție deosebită la acțiunile venite din partea dușmanilor ascunși. În partea secundă a săptămânii se mai liniștesc lucrurile și începi să profiți de pe urma unei munci susținute. Te integrezi mult mai ușor în cadrul unui grup. Relaționezi mai eficient cu prietenii punând la cale tot felul de proiecte care implică creativitate, inițiativă și inspirație. Te descurci foarte bine la capitolul examene, interviuri. La sfârșitul acestei perioade te gândești la un drum lung însă ești ținut în loc de anumite obligații care țin de planul socio-profesional.

Fecioară
Sunt destul de multe semne de întrebare, legate de relația cu propriul copil. Te poți aștepta la unele conflicte în relația cu acesta. Va trebui să fii mult mai atent, atunci când vine vorba despre prieteni, conversațiile pe care le ai cu aceștia. Poți să ajungi în situații neplăcute având astfel ocazia să constați că a fi sincer nu este întotdeauna benefic. Ai ocazia să intri în posesia unor informații, documente care te vor ajuta foarte mult în carieră. Stai destul de bine la capitolul imagine publică. Știi cum să îți faci publicitate, te remarci în cadrul grupului din care faci parte. La sfârșitul săptămânii analizate este timpul pentru o mică revizie asupra fondurilor comune cu partenerul de viață sau cu cel de afaceri. Se recomandă mai multă prudență în privința resurselor materiale.

Balanță
În perioada analizată aici starea de tensiune din planul profesional se menține la cote înalte. Nici acasă lucrurile nu stau prea grozav fiind nevoie de mai multă mobilizare din partea ta, pentru a putea să pui lucrurile la punct. Stai destul de bine la capitolul relație sentimentală dar parcă ceva din trecut a rămas nerezolvat. Reușești să te mobilizezi mult mai eficient, în partea secundă a perioadei, în relația cu superiorii. Poți să dai acum startul unor noi activități, parteneriate care îți pot aduce câștiguri consistente. Totul va depinde de hotărârea ta, de capacitatea și dorința de a te desprinde dintr-un mediu care nu te mai împlinește. Sunt favorizate negocierile, interviurile, tratativele care implică străinătatea.

Scorpion
Prima parte a săptămânii supuse analizei aici se poate dovedi a fi destul de neplăcută, la capitolul călătorii, studii superioare sau relația cu străinătatea. Ai o dorință de a călători care te macină dar se pare că planurile îți vor fi date peste cap. Se recomandă să dai dovadă de mai multă răbdare. Acum este momentul să te mobilizezi în zona carierei, de aici putândsă vină realizări destul de importante. Primești susținerea de care ai atât de multă nevoie. La sfârșitul acestei săptămâni este indicat să dai dovadă de mai multă deschidere și sinceritate în cadrul relației sentimentale. Este posibil să reiei acum conversațiile cu o persoană aflată departe, eventual peste hotare. Poți chiar să iei decizia bruscă de a plecaîn străinătate, în interes de serviciu.

Săgetător
Va trebui să dai dovadă de mai multă prudență, atunci când vine vorba despre cheltuieli, unele achiziții care ți se par necesare sau chiar la capitolul sănătate personală. Ești predispus la apariția unor probleme în relația cu prietenii apropiați având ca subiect principal banii, finanțarea unor proiecte comune. Zilele de 11 și 12 iulie pot fi favorabile pentru studiu, scris sau implicarea în cadrul unui grup, a unei asociații. Te poți gândi acum și să dai startul unor activități sau poți juca rolul de lider în cadrul unui grup. La sfârșitul acestei perioade te preocupi mai mult de propria sănătate. Ceva nu mai funcționează așa cum ar trebui astfel că va trebui să acorzi o mai mare atenție la alimentație, schimbările care se produc acum în propriul organism.

Capricorn
Putem să vorbim despre tensiune acumulată în cadrul relației de mariaj. Sunt aspecte pentru care simți că nu mai ai suficientă răbdare să le suporți în continuare, să rezolvi și să mergi mai departe lăsând impresia că nu ai observat nimic. Dacă ești implicat într-o relația de afaceri, parteneriat există riscul de a renunța la ele, de a lăsa totul în urmă. Zilele de 11 și 12 iulie sunt favorabile pentru negocieri, decizii legate de noi contracte. La locul de muncă te poți bucura de idei salvatoare precum și de susținere venită din partea colaboratorilor. Starea de nemulțumire de acasă, din familie poate duce la apariția unor probleme serioase, disconfort psihic și emoțional, există și predisopziția la depresie. La sfârșitul perioadei te gândești serios la unele schimbări prin casă sau în relația cu părinții.

Vărsător
Se pot acutiza acum problemele legate de serviciu, relația cu colegii sau colaboratorii apropiați. Ceva care a tot fost amânat, în plan profesional, se cere rezolvat cât mai urgent cu putință. Există acum riscul de a ajunge la discuții serioase, chiar certuri în relația cu colegii și colaboratorii. Zilele de 11 și 12 iulie sunt favorabile, din punct de vedere sentimental. Este o perioadă deosebit de favorabilă în care ai acoazia să te bucuri de momente de romantism, pasiune, o mai bună comunicare în relația de iubire. Nu este exclus să te gândești la următorul pas în cadrul relației punând acum bazele unei relații de lungă durată. La sfârșitul acestei săptămâni pot avea loc unele discuții, punerea la punct a unor idei, strategii legate de locul de muncă.

Pești
În perioada supusă analizei aici poți să primești semnale destul de serioase și neplăcute, legate de relația cu propriul copil. Este posibil să faci unele cheltuieli neprevăzute sau poți pleca la drum pentru a rezolva o problemă care care legătură cu copilul. Cert este că se recomandă mai multă precauție, prudență. Pot să apară și unele semne bune, legate de casă, domiciliu și/sau actualul loc de muncă. Ai șansa de a te bucura acum de cadouri, ai noroc de bani, poți primi susținere venită din partea partenerului de viață. La sfârșitul perioadei analizate aici este momentul să valorifici abilitățile de care dispui.

Gabriela Cernat – astrolog
» Editor Online

www.astroella.com