Berbec
Începi această săptămână plin de avânt și hotărâre pentru a finaliza anumite proiecte care țin de propiul copil sau de relația sentimentală. Va trebui să fii mult mai atent la ceea ce faci și spui, atunci când vine vorba despre relația cu colaboartorii, colegii de muncă fiind important să găsești resursele potrivite pentru a ajunge la un consens în relația cu ceilalți. Este posibil să te confrunți cu starea de confuzie, poți să rătăcești un document, pierzi informații importante, se strică computerul personal astfel că este necesar să îți controlezi atitutidinea. În partea secundă a perioadei ai ocazia să găsești soluții pentru rezolvarea eventualelor probleme de comunicare cu rudele apropiate sau te poți bucura de o reușită la un examen, interviu, cât timp vei ține cont și de intuiție. La sfârșitul acestei săptămâni te preocupi mai mult de obligațiile care țin de casă, gospodăria proprie.

Taur
Este posibil să nu reușești să te faci înțeles de persoana iubită iar aceasta ar putea să îți dea peste cap starea de liniște tocmai dobândită. Nu este exclus să reiei o conversație, să revină cineva din trecutul tău și astfel să fie nevoie de niște explicații din partea ta. Nu ești tocmai dispus să te justifici preferând să te retragi în mediul tău sigur și liniștit. Ești mult mai preocupat de casă și relația cu propriii părinți încercând să pui la punct anumite probleme care țin de familie. Este recomandat să eviți cheltuielile, mai ales în partea a doua a perioadei analizate sau încearcă să fii mult mai chibzuit, atunci când vine vorba despre cumpărături. La sfârșitul acestei săptămâni este bine să dai dovadă de prudență la drum, mai ales dacă este vorba despre o excursie. Nu este exclusă nici apariția unor probleme în relația cu rudele de sex feminin.

Gemeni
Ești plin de energie, dornic să te plimbi, să acționezi, să faci ceva, orice numai să nu stai locului. Simți nevoia să-ți exprimi propriile idei, să argumentezi numai că nu reușești să te faci cu adevărat înțeles de către cei din jur. Ai tendința de a exagera lucrurile și astfel să tragi concluzii greșite și să devii prea critic, eventual cicălitor. Chiar dacă există predispoziția de a te bucura acum de unele câștiguri există posibilitatea să fii nevoit să scoți ceva bani din buzunar pentru unele cheltuieli neașteptate sau, pur și simplu, pleci la un drum, într-o excursie. La sfârșitul perioadei analizate aici va trebui să dai dovadă de mai multă diplomație în relația cu prietenii apropiați și/sau în cadrul relației de dragoste.

Rac
Ai sentimentul că te tot învârți în cerc, atunci când vine vorba despre relația de cuplu sau în privința unui examen, a unui interviu. Oricât de mult și cu câtă atenție ți-ai organiza timpul și ideile proprii parcă nu reușești să răzbați și să duci la bun sfârșit ceea ce ți-ai propus, în plan relațional. Ți se cere acum să schimbi ceva în propria atitudine și chiar înfățișarea, poate chiar te vei iluziona, atunci când vine vorba despre un posibil parteneriat, o afacere personală. Va trebui să dai dovadă de mult mai multă prudență, atunci când este vorba despre semnarea unor acte, documente de orice fel. La sfârșitul perioadei în discuție este bine să te preocupi mai mult de propriul suflet, de necesitățile acestuia.

Leu
Putem să vorbim despre o perioadă de încredere, energie și nevoia de acțiune și expansiune. Călătorești mai mult acum, ești dornic să evoluezi, să progresezi pe un nou drum, o nouă direcție. Va trebui totuși să fii mult mai prudent, atunci când vine vorba despre o eventuală poveste secretă de dragoste întrucât există riscul de a fi dezvăluite adevăratele intenții legate de planul sentimental. Ești într-o perioadă de derută și nehotărâre. Ba vrei, ba nu vrei să pui capăt unei relații. La sfârșitul acestei perioade ai ocazia să intri în posesia unor informații importante, legate de relația ta sentimentală. Va trebui să fii mult mai prudent și la semnarea unui (nou) contract de muncă.

Fecioară
În perioada analizată aici se cer a fi rediscutate, reluate, reanalizate anumite aspecte care țin de mariajul propriu sau în cadrul unui parteneriat, o afacere personală. Poți fi pus în fața unor situații în care ai sentimentul că problemele nu se mai termină. Primești însă susținere din partea unor prieteni care nu fac, de fapt, decât să își urmărească împlinirea propriilor țeluri personale fiind alături de tine în această perioadă de incertitudine, de rătăcire. Nu este cazul să pui prea multă bază pe aceste relații de prietenie și ar trebui să fii foarte atent cu cine împărtășești din tainele tale. Este o perioadă favorabilă pentru rezolvarea unor aspecte care țin de planul profesional. La sfârșitul acestei săptămâni ai ocazia să observi care este adevărata față a unei relații de prietenie.

Balanță
În această săptămânăai ocazia să intri în posesia unor informații secrete iar acest fapt te va ajuta să lămurești unele aspecte care țin de relația cu colegii de muncă sau un parteneriat care este foarte important pentru tine. Este necesar să încerci găsirea unui echilibru între viața de familie și obligațiile de la locul de muncă și să observi la ce anume ar trebui să renunți, ce mai ai încă de învățat de pe urma unui eșec. La sfârșitul perioadei în discuție aici ești mult mai preocupat de găsirea unor strategii care te pot ajuta să progresezi, în plan profesional.

Scorpion
Urmează o perioadă favorabilă pentru expansiune în carieră reușind astfel să găsești noi modalități de a face un pas important înainte, în plan profesional. Ești susținut acum de către superiori pentru a reuși să îți împlinești un țel ambițios. Este posibil să revină în viața ta niște prieteni din trecut sau poți reveni asupra unor aspecte care țin de relația cu un grup, o asociație, lucruri care au rămas neterminate și care se cer lămurite urgent. Spre sfârșitul perioadei analizate ești predispus la probleme în călătorii, tot felul de neplăceri, nemulțumiri, cheltuieli care îți pot da planurile peste cap.

Săgetător
Activitățile care țin de o asociație, un grup de prieteni sunt tot mai promițătoare având ocazia să te bucuri de susținerea acestora, chiar și în momentele mai puțin favorabile. În prima parte a acestei săptămâni te poți bucura de o mai bună capacitate de mobilizare, de putința de a concretiza o idee, un proiect care ține de relația cu colegii de la serviciu sau un (nou) job. Totul este să fii mult mai atent la condițiile din contractul de colaborare pe care îl semnezi acum. Data de 16 august poate fi una destul de tensionată la capitolul relație de cuplu fiind nevoit să dai unele explicații legate de propriile acțiuni, demersuri care vizează cariera. La sfârșitul perioadei analizate va trebui să acorzi atenție la predispoziția pentru amenzi sau eventualele probleme legate de o moștenire, un partaj.

Capricorn
Începi această săptămână preocupat de acțiunile care țin de casă, familie sau relația cu propriul copil încercând să găsești cele mai bune soluții pentru a ajunge la o stare de echilibru cu cei dragi. Este nevoie de multă răbdare din partea ta. Totul este să nu te agiți și să cauți soluția optimă retrăgându-te din cotidian, din agitația zilnică și stând „de vorbă” cu propriul suflet. Este posibil să reiei acum o relație de colaborare cu cineva aflat la distanță, poți relua unele conversații, vrei să te întorci la un curs pe care l-ai tot amânat. Nu este exclus să te întorci în unele locuri pe unde nu ai mai fost de ani buni. La sfârșitul acestei săptămâni ai ocazia să lămurești unele aspecte care țin de relația de mariaj sau cea cu partenerul de viață.

Vărsător
În perioada supusă analizei aici ești oarecum îngrijorat de anumite aspecte care vizează propria casă, familia. Este foarte posibil să iei acum decizia bruscă de a mai face unele reparații prin gospodăria proprie. Problema este că nu prea știi cum să mai împarți banii de care dispui în încercarea de a îmbina utilul cu plăcutul; vrei să aduci unele îmbunătățiri prin casă dar dorești și să te plimbi mai mult, să te distrezi alături de cei dragi sufletului tău. Va trebui să dai dovadă de mult mai multă discreție, atunci când vine vorba despre implicarea într-o relație de amor cu un coleg de la locul de muncă. Este posibil să te deranjeze unele bârfe care îți ajung la urechi și care vizează viața ta intimă.

Pești
Ceva neclar se poate întâmpla în cadrul relației de cuplu și chiar nu reușești să-i dai de capăt. Te simți destul de obosit și nu aichef deloc să tot dai explicații, să încerci permanent să aduci argumente pentru ceea ce faci sau intenționezi să construiești acum. Cert este că destul de multe lucruri se vor lămuri în această perioadă, în ceea ce privește relația de mariaj sau problemele care țin de propria familie. Pe de o parte ești destul de mulțumit de realizările propriului copil iar, pe de altă parte, parcă ai vrea mai mult de la acesta. Ceva te nemulțumește dar nu reușești să localizezi ce anume. La sfârșitul perioadei în discuție aici este posibil totuși să te lămurești ce vrei, de fapt, de la tine dar și de la cei din jur.

Gabriela Cernat – astrolog
» Editor Online

www.astroella.com