Torţa unei lumini, într-un gri întuneric al lumii materiale, Osho lasă omenirii visul lui nescris, presărat cu zeci de chei la vedere, pe care le sapă în minţile-mâini-priviri ale oamenilor care vor să „intre” în interior.

Meditaţia, cunoaşterea, adevărul, logica, raţiunea, inteligenţa sunt elemente cu care Osho jonglează, le aruncă în aerul realităţii lui şi le prinde rând pe rând într-o expunere, care ar trebui cântărită pe un cântar al unei realităţi colective. Lumea nu a inventat încă un „cântar” autentic, care să poată preciza real cât de greu sau uşor „atârnă” visul lui.

Nu scrie cărţi, le „respiră”, încărcându-le de o vibraţie fantastică şi te lasă pe tine să surprinzi diferit fiecare frază a lui, găsind alt şi alt înţeles de fiecare dată. Pe Osho nu ai „voie” să îl comentezi, îl poţi doar „mirosi”, poţi lăsa energia cuvântului să intre în „eu”pentru ca mai apoi să poţi pluti în paşi de înţelepciune spre uşile care stau larg deschise spre labirintul esenţei pure, a existenţei.

În volumul „Intuiţia – cunoaşterea dincolo de logică” poţi să culegi de fiecare dată flori de înţeles din fiecare pagină, poţi să închizi ochii şi să înţelegi neînţelesul încă permis deloc al oamenilor. Omul este închis încă în cufărul existenţei şi încearcă să iasă, să spargă toate barierele posibile ca să ajungă la esenţă. „Încuiat în cufăr, băiatul era supărat, îngrozit şi se întreba cum să iasă.” Omul este mereu într-o luptă continuă, el aparţine unui context, are un trecut, un prezent şi un viitor. El este fie bărbat, fie femeie… el are realităţi diferite. El este precum tânărul hoţ care vrea să înveţe meseria tatălui său şi nu ştie cum. Cum? Are nevoie să sfideze… are nevoie să fie spărgător. „Nu există cale de a ajunge la Dumnezeu prin raţiune sau prin logică. Poţi să ajungi la Dumnezeu numai dacă eşti spărgător, artist la furatul focului, la furatul comorii.”

Fiecare dintre noi trebuie să aibă propria înţelepciune, claritate şi să poată vedea cu ochii lui, pentru că altfel nu poate înţelege misterul existenţei. Când s-a iluminat Buddha, acesta stătea sub un copac şi se odihnea. Osho nu spune decât „destinde- te!”, „fii fericit!”, rămâi inocent, fără să judeci, fără să proiectezi – „Numai copiii vor putea intra în împărăţia cerului.” – Iisus – pentru că ei au calitatea necunoaşterii, a inocenţei. Omul tinde mereu să se separe de întreg,  deşi întregul nu poate fi divizat… el iese din intuiţie, uitând să fie pur şi nealterat. Permite într-un mod conştient societăţii în care trăieşte să îi altereze „simţurile”  sufletului, să rămână fără vocea inimii folosind mereu raţiunea, intelectul – care nu este altceva decât un element din mintea conştientă. Uită să îşi „hrănească” instinctul, pentru ca mai apoi să îşi creeze realităţi false ieşind complet din adevăr.

Osho arată concretul limitat şi îl suprapune peste toată existenţa omului, surprinzând doar realitatea prozaică a lui, un om care omite să trăiască în poezie. Politica, imaginaţia, intelectul, cunoaşterea sunt bariere ce „scot” omul din întreg. În cartea lui Nietsche „Voinţa de putere”, Osho surprinde voinţa de a stăpâni exprimată în foarte multe feluri – politica. „Lumea politicii este fundamental la nivel instictiv.” făcându-l pe cel interesat de poltică doar un mediocru.

De exemplu abordarea „politică” a bărbatului faţă de femeie de-a lungul timpului prin care acesta consideră că femeia îi este inferioară, dar femeia nu este nici superioară, nici inferioară bărbatului – ei nu se pot compara. Femeia a fost condiţionată să creadă că este inferioară – are mai puţină forţă musculară, înalţime mai mică, nu a dat naştere nici unei filosofii, nu a fondat nici o religie… ar avea doar preocupări limitate. Dar, acest mod de a compara, spune Osho este foarte viclean – pentru că bărbatul este cel care nu poate da naştere, pe când femeia o poate face şi atunci responsabilitatea merge la cel superior.

Practic femeia renaşte dând naştere – actul în sine de a da viaţă fiind pentru aceasta ca o moarte, ca o trecere prin moarte, pentru ca mai apoi să fie implicată ani de zile în creşterea copilului.” De ce se insistă continuu că femeia e inferioară? Asta e politica. Este un joc al puterii.” Orice mecanism de declanşare a puterii te face politician – acest lucru fiind valabil în orice domeniu, chiar şi în religie. De fapt, toate religiile sunt împotriva femeii, nu pentru că ar „urî”  femeia, ci pentru că ea poate declanşa mintea subconştientă. Acea minte care este mereu tăcută şi cufundată în întuneric. Exemplul îl reprezintă călugării care trăiesc în castitate.

O altă barieră a cunoaşterii este însăşi „cunoaşterea”. Greu de crezut, însă cunoaşterea distanţează – pune bariere şi desparte întregul de „întreg”, deşi „individualitatea poate fi împarţită, însa asta numai cu scopul de a o înţelege; altfel nu există divizare.” Ea este posibilă, chiar dacă eşti orb – căci lumina se poate învaţa prin întunericul ochilor, însă ştiinta nu. Cunoaşterea crează eu şi tu, subiect şi obiect, cunoscătorul şi cunoscutul, observatorul şi observatul. Mintea noastră trebuie sa fie goală pentru a fi prezenţă pură, a fi în Dumnezeu. Cunoaşterea nu se înlocuieşte cu o alta pentru a fi  în „prezenţa pură”. În momentul în care mintea devine liberă, nu mai există conţinut – doar adevăr netulburat şi nedistorsionat. Omul nu trebuie să ramână în „pseudoexistenţă”, el trebuie să înţeleagă distanţa şi atunci va înţelege „meditaţia”.

Cauza de bază a prăbuşirii omului, logica, este total în sprijinul cunoaşterii. Osho spune că,  omul are nevoie să fie echilibrat de nebunie, sănătatea lui mentală are nevoie să fie echilibrată de nebunie, căci un om care este absolut logic-  absolut întreg la minte, mereu întreg la minte nu permite nimic ilogic in viaţa lui.

„Omul nu cunoaşte nimic. Esenţialul rămâne innaccesibil pentru noi.”

Dar omul poate crea un fals accesibil prin imaginaţie şi astfel iese din aici şi acum, se duce într-un vis îşi crează o halucinaţie. Nimeni nu se întreaba în vis, dacă a fost un vis, însă în realitate se poate îndoi de vis. Aşadar, când omul este înconjurat de halucinaţii, el crează în jurul lui propria realitate, punând astfel o altă barieră pentru intuiţie – cunoaştere.

Intelectul – prezentul – cel aflat în centrul conştientului, separă şi el omul de „întreg”. Toate şcolile, colegiile, universităţile, tot sistemul educaţional din întreaga lume, spune Osho nu fac decât să  „ascută” intelectul omului. Acelaşi lucru îl fac şi religiile cu instinctul, cel aflat în  centrul subconştientului. Intelectul este bun şi de folos pentru anumite situaţii – lăptarul din Dublin, care a scăpat din mâinile irlandezului care tocmai îi vopsise calul în verde. Din intelect trebuie să facem o „piatră de pus piciorul” şi nu o turbulenţă, pentru că el poate tulbura la infinit prin întrebări fară raspuns, adresându- se doar cunoscutului şi necunoscutului nu şi incognoscibilului.

În „Intuiţia- cunoaşterea dincolo de logică”, Osho propune omului să renunţe la mintea care gândeşte în proză, pentru că „Dumnezeu e un freamăt. Dacă eşti acordat la sunetul silenţios al existenţei, dacă eşti acordat la ceea ce misticii indieni au numit „anahat” – muzica supremă a existenţei – dacă eşti acordat la ceea ce este misterios, atunci ştii că numai Dumnezeu există, nimic altceva. Atunci Dumnezeu e sinonim cu existenţa.”

Dumnezeu este în eu sunt – „Când mă uit cu grijă/ Văd nazunia înflorind/ Lângă tufiş!” , nu în eu am – „Floare din zidul crăpat/ Te culeg din crăpături/ Te ţin aici, în mâna mea, cu tot cu rădăcină…” Basho versus Tennyson.

Propune omului să iasă din programe, spunând că numai cei lipsiţi de inteligenţa au un program şi să simtă zenul, care este întocmai meseriei de spărgător, arta nu ştiinţa, femininul (inima) nu masculinul (capul).

Cei trei “in”: intuiţia, intelectul, instinctul, toate vin din interior. Omul trebuie să meargă în interior pentru a face saltul din punctul A în punctul B, pentru a călători fără vehicul, spre a merge către incognoscibil – frumuseţea, sensul, aspiraţia, spre a ţine în mână „trandafirul mistic”, care este intuiţia.

Intuiţia este cea care poate conduce omul la extazul suprem, la viaţa nemuritoare. Pentru a trece de la intelect la intuiţie, omul ar trebui să îşi activeze simţurile fizice – simţuri fizice care au devenit corupte „reprimarea sexului a dus la pierderea simţului mirosului”, astfel Osho dezvăluie un prim strat din „foile” de „ceapă”. Al doilea strat este condiţionarea: socială, politică, religioasă, ideologică – sistemele de credinţă. Oamenii pot comunica între ei atâta vreme cât renunţă la “sistemele de credinţă”. „Rămâi permanent în starea de necunoaştere. Dacă se întâmplă să ştii ceva, nu face din asta o credinţă.” Raţionarea – al treilea strat „nu poţi deveni raţional prin acumulare de dovezi şi argumente împrumutate.” – adevărata raţiune apare numai atunci când eşti inteligent. De exemplu dacă Buddha spune ceva – oricine poate repeta, însa contextul va fi altul. Al patrulea strat este sentimentalismul, un fel de mult zgomot pentru nimic care este specific minţii femeieşti. Cel de-al cincilea strat, spune Osho, este specialitatea bărbatului, stratul instinctelor corupte, otrăvite – reprimarea. Intuiţia coruptă este cel de-al şaselea strat şi ultimul. Acea intuiţie care apare atunci când raţiunea dă greş. Multe genii şi oameni de ştiinţă au lăsat „intuiţia” să le “vorbească”, de la celebrul Arhimede la Albert Enstein la Buddha – care obosise să mai caute iluminarea/ „samadhi”  şi pe care a găsit-o, după ce a dormit o noapte întreagă sub un copac. Intuiţia este cea care funcţionează numai atunci când raţiunea este epuizată, este cea care nu cunoaşte nici un proces, care nu poate fi măsurată de aparate – ea este o „fulgerare”.

Intuiţia este cea care „ajută” omul să treacă de la instinct la supraconştient, de la o iubire care este doar o biochimie, la iubirea pură – universală. Intuiţia este cea care dă sens vieţii, splendoare şi bucurie. Cea pentru care nu trebuie să te duci nicăieri, ci doar să cobori în tine… pentru a da direcţia care vine din „trăirea acestui moment”, pentru a crea realul vieţii lăuntrice şi nu irealul.

Maranda Mihaela
» Editor Online