Rosu – energie psihica
Galben – energie solara

În acest articol vom vorbi despre cel mai importante culori în cromoterapie, roşu şi galben. Ne-am mai întrebat de ce ne simţim atraşi de o nuanţă în mod particular sau de o anumită culoare? Oare, în ce mod culorile reuşesc să influenţeze comportamentul uman?
A prefera o culoare în locul alteia nu este o alegere oarecare, cazuală, fiecare culoare creând în noi o anumită stare emoţională, ce poate fi simpatică sau antipatică. Când preferăm să ne înconjurăm de o anumită culoare, partea noastră raţională este pe moment dată “la o parte”, iar prin intermediul culorii este posibil să aducem “la suprafaţă” părţile ascunse din noi dar neuitând că aceste culori închid în ele o dublă semnificaţie, un conţinut ambivalent, ele transmiţând atât emoţii pozitive cât şi negative (ex: roşul arată energia psihică ce se manifestă atât prin vitalitate şi entuziasm cât şi prin agresivitate sau ură). Dar haideţi să intrăm în acest univers al culorilor şi să vedem în ce mod ne influenţează psihicul…

ROŞUL

Dumneavoastră ne-aţi spune că roşul este culoarea sângelui, a focului, vieţii şi vitalităţii, dar este şi culoarea ce reprezintă cel mai bine energia psihică în toate aspectele sale spirituale şi materiale.
Sângele este lichidul vital prin excelenţă ce efectuează calea dus-întors către inimă (aceasta fiind sediul sentimentelor), ea fiind “legată” de dragoste în special prin partea sa afectivă şi relaţională. Roşul deţine caracteristici duble ce conferă calităţi, particularităţi atât masculine cât şi feminine.
În trecut, roşul deschis cu tendinţe spre galben era atribuit divinităţii dragostei VENERE, dar şi arămii (metal maleabil, tenace, optim conductor de electricitate şi căldură). În momentul în care sentimentul şi pasiunea devin extreme, absolute, în acest moment se manifestă partea “negativă” a culorii (devenind roşu-carmin) ce exprimă turmentarea, sacrificiul, iar în situaţii extreme conducând chiar şi la martirizare.
Descoperirea focului a fost una dintre cele mai mari cuceriri ale omului: focul încălzeşte, luminează dar în special transformă. Culoarea roşie a focului este strâns legată de flacăra divină ce reprezintă experienţa fundamentală a omului cu Spiritul, cu propria spiritualitate, cu tot ceea ce se opune materiei, iar din această optică legătura simbolică între sânge şi foc este dată de imaginea barocă a inimii sfinte a lui Iisus Christos reprezentând o inimă roşie înconjurată de o flacără.

La nivel fiziologic roşul determină accelerarea respiraţiei, ritmului bătăilor cardiace, presiunii sangvinice şi excitării sexuale.
Cromoterapia foloseşte culoarea roşie în decongestionări, în stadii de depresii, dar şi în cazuri de impotenţă sexuală dând rezultate optime, roşul exprimând sexualitatea corporală şi erotică. În momentul în care intră în acţiune “polul negativ” a culorii roşii se manifestă componentele violente şi ostile ale psihicului, exprimate prin nervozitate, agresivitate şi furie… roşul în acest caz fiind asociat zeului războinic Marte (în mitologia romană), Morrigan (în mitologia celtică) şi Ogun (în teritoriul African).
O semnificaţie particulară s-a dat culorii roşu-purpuriu ce a desemnat întotdeauna puterea şi regalitatea, în Roma antică această culoare fiind folosită în exclusivitate de către generali, imperatori, magistraţi, iar Codul lui Iustinian (Codex Justinianus) condamna la moarte pe cei ce cumpărau sau vindeau stofe de această tonalitate a culorii roşu (roşu-purpuriu).
În concluzie, roşul ne readuce conceptul de energie psihică, atât în forma sa instinctivă (instinctuală) cât şi în cea spirituală; tonalităţile închise ale roşului carmin manifestând agresivitate, ură, dragoste carnală, furie, iar în tonalităţile deschise de roşu această energie se manifestă atât în formele pozitive al entuziasmului, dragostei, sentimentului de iubire şi al puterii (vezi nobilii).

GALBENUL

Culoarea galbenă o asociem luminii, în special cea solară, conducându-ne la conceptul de lumină sau iluminare radiantă deoarece aspectul cel mai evident al luminii este acela de a se răspândi în toate direcţiile, încercând parcă o eliberare de ceva, o fugă sau ceva asemănător.
În fizică, corpurile de culoare galbenă sunt cele ce reflectă cel mai puternic lumina. Acestea, dacă rămân într-un anumit mod la suprafaţă, conferă obiectelor înconjurătoare un aspect amplu, mai luminos.
În momentul utilizării culorii galbene, aceasta ne “impune” şi imprimă un aspect voios şi plin de viaţă, parcă senină şi uşoară.
Energia galbenului transmite impulsuri puternice ce odată proiectate în “spaţiu şi viitor” rămân “indiferente” în legătura cu obiectivul, iar când fuga şi ruperea de la realitate sunt purtate până la extremitate, când energia fizică se împrăştie în toate direcţiile – atunci şi numai atunci – galbenul tinde spre verde activând partea obscură şi “negativă” a sa.
În ceea ce priveşte calitatea de iluminare a galbenului, ea poate fi reprezentată de numeroase divinităţi solare prezente în diverse mitologii: Helios în Grecia; Samas pentru babiloni; Vishnu şi Budha în India; şi zeul soare (Sol) la romani.

Folosind băile de lumină galbenă, cromoterapia creşte capacitatea de concentrare, de studiere şi învăţare, deci sporeşte activitatea intelectului. Nu putem uita şi faptul că prin yoga se descoperă cea de-a treia chakra (ce corespunde plexului solar). Simbolic, culoarea galbenă se asociază soarelui, anotimpului de vară, lanurilor aurii de grâu, purtându-ne cu gândul către aspiraţia noastră spre maturitate.
La un nivel superior de claritate, tonalităţile galbenului se deschid ulterior pentru a ne oferi o altă lumină, cea aurită… aurul fiind un metal stabil, rezistent, nealergic, nealterabil, nobil şi perfect prin excelenţă. În numeroase culturi el constituie “secretul” cel mai intim conţinut de către Pământ. Precum de la obscurul întuneric al nopţii se trece la un superb răsărit de soare (ce aduce cu el lumina şi căldură) aşa şi aurul iese din “pântecul” Terrei în toată splendoarea sa.
În momentul în care tonalitatea galbenului, roşie-aurie (cea a iluminării conştiinţei) se “mişcă” înspre tonalitatea galben-verde (în latină Luridus) a sulfului (un mineral ce arde fără flacără, deci o “falsă” flacără), a bilei sau a lămâiei, intră în acţiune “polul negativ” al culorii, devenind aspru, înţepător, acid şi bilios (în antichitate se considera că desele ieşiri din comportament “ieşiri din minţi” precum şi caracterele colerice au la baza schimbarea sau modificarea culorii bilei).
Până şi în dragoste aceasta tonalitate a culorii galbene provoacă invidie, ranchiună, gelozie, trădare… devenind şi mai “negativă” atunci când vorbim despre anumite boli, veninuri, provocând şi îngălbenirea pielii…
În concluzie, galbenul luminii ne conduce la conceptul de iluminare radiantă, iar pe partea galben-verde această iluminare se exprimă ca ceva fals, cu gust acid şi bilios, aproape bolnăvicios.
Până la următoarea noastră întâlnire vă doresc o zi plină cu… soare !

*Citeste şi “Ce spune despre tine culoarea preferată” aici dar şi “ROGVAIV-ul benefic” aici.

Gabi Mari – Consilier Online – Italia