Ce „visează” în realitate

Caracterul schimbător, plin de incertitudini şi nehotărâri, face ca nativii Gemeni să nu poată fi caracterizaţi cu precizie; de regulă, sunt persoane care au caracter dual ca şi zodia lor. Oricum, „visele” din realitate ale nativului Gemeni sunt nonconformiste pentru că îi place tot ce-i stimulează curiozitatea. Mercur îi stimulează intelectul şi spiritul, în acelaşi timp planeta îl face dispus la visare. Spiritul său, foarte dezvoltat pentru adaptare, îl face să „viseze” la multe lucruri: actorie, oratorie şi multe altele înrudite; dar este inconstant, tot ce durează mult timp e prea mult pentru el; va „visa” în continuare la cu totul altceva.

Ce visează în oniric

Altfel stau lucrurile cu visele nativilor Gemeni din perioada REM. În general, nativul Gemeni are vise confuze, neinteligibile, ca expresie a dorinţelor lui refulate. Trăieşte şi în vis stări anxioase, ca şi în viaţa reală. Visele lui sunt mai mult ideatice decât de acţiune. Psihologia viselor lui relevă un intreg univers de stări şi trăiri emoţionale, mai mult decât simple elemente de vis simbolice. Spre deosebire de real, în care este mereu în mişcare, în vise este static, dar trăieşte spaime de neîmplinire generate de curiozitatea sa fără margini, din real. Dar coşmarurile sale sunt, de cele mai multe ori, rezultatul unor stări anxioase sau rezultatul unor cauze organice.

Reacţia la coşmaruri

Nativul Gemeni reacţionează negativ la coşmaruri, care sunt catastrofice şi despre care nu admite că pot fi cauzate de disfuncţionalităţi organice.

Visele care se adeveresc

Există posibilitatea ca visele din noaptea zilei de Miercuri să se adeverească. Ziua de Miercuri este patronată de Mercur şi de cifra 4 care presupune muncă şi progres stabil; visele acestei nopţi sunt vestitoare de noutăţi în viaţa reală, îndeosebi în activităţile de comerţ şi cele înrudite cu acesta.

Numărul ocult al viselor

Nativul Gemeni are ca număr ocult al viselor numărul 3, Triada, numărul perfect; visele nopţii simbolizează artele, buna comunicare, bucuria de a trăi şi uşurinţa în exprimare.

Alb-negru sau color

Nativul are vise color 48% şi 52% visează alb-negru.

Amintirea viselor

În primele trei ore de la trezire nativul Gemeni reţine cam 70% din visele nopţii, apoi începe să le „împodobească” şi le face de nerecunoscut chiar şi pentru el. Este prea agitat şi prea superficial ca să ţină un „jurnal de vise”; de altfel, nici nu-i vede rostul, nici nu-i simte lipsa.

Fragment din cartea “Noul tău dicţionar de vise – Enciclopedia viselor pe înţelesul tuturor”
autor: Radu Botez (parapsiholog) – disponibila aici.