Adevărul din spatele depresiei ascunse
Despre persoanele care suferă de depresie se spune că pot fi uşor de observat. Tristeţea persistentă, apatia, adaptabilitatea redusă, pot fi semnale importante, însă nu suficiente pentru o diagnosticare corectă.
Din nefericire, sunt multe persoane care suferă de depresie, dar o pot ascunde… aproape perfect. Între imaginea pe care şi-o afişează şi ceea ce se întâmplă în mintea lor, poate fi un puternic contrast. Vă voi explica cum, ce anume li se întâmplă şi cum pot fi ajutaţi.
Pentru a-şi ascunde starea rea cu care se confruntă, unele persoane se prefac că totul este în regulă, arătându-se vesele şi sociabile. Vorbesc suficient de mult şi fac eforturi mari pentru a fi considerate o prezenţă plăcută.
Motivele declanşării unei astfel depresii pot fi diverse: dezamăgirea sub toate aspectele, frica de eşec, frica de a nu fi acceptate, de a fi mereu judecate, marginalizate, precum şi atitudinea critică a anumitor persoane din anturajul lor.
Studiile efectuate în ultimii ani au demonstrat că toţi cei afectaţi de acest tip de depresie vorbesc despre lipsa de entuziasm cu privire la toate activităţile care le făceau plăcere. Lipsa de entuziasm şi-o explică printr-o lipsă a motivaţiei, motivul real fiind doar marcajul unui episod dureros din viaţa lor.
Prezenţa depresiei ascunse poate fi sugerată şi de schimbarea obiceiurilor alimentare. Expresia „mănânc la nervi şi nu pentru că îmi este foame” poate trăda instalarea unei tulburări de alimentaţie. Declanşarea unui astfel de comportament alimentar, însoţită de creşterea rapidă a greutăţii corporale, este un semnalul clar că ceva rău, se întâmplă.
Furia, în episoade repetitive, poate fi mai sugestivă decât plânsul fără motiv. Şi într-un caz şi în celălalt, prin plâns sau ţipete, subiectul nu face altceva decât să scoată afară ce nu mai are loc… înăuntru.
Un alt indicator al prezenţei depresiei ascunse ar fi problemele de somn. Unii acuza insomnii, alţii se plâng de nevoia de a dormi cât mai mult. Insomnia nu este altceva decât manifestarea fricii de a nu pierde controlul asupra ceva ce trebuie, obligatoriu, ţinut sub control.
Somnul în exces nu este altceva decât o evadare temporară din lumea pe care nu o mai preferă şi nici nu o mai iubeşte.
Persoanele care ajung să sufere de depresie ascunsă, nu au pasiuni, pentru nimic şi pentru nimeni. Retragerea socială o motivează prin dorinţa de a se feri de noi dezamăgiri, dar şi că pe o formă de apărare.
Întrebaţi ce i-ar putea face fericiţi, depresivii ascunşi nu pot oferi un răspuns clar.
Bănuiţi cum se poate ajunge într-o astfel de stare? Adevăratul motiv este o gravă traumă emoţională, nevindecată, despre care sunt ferm hotărâţi să nu vorbească, indiferent de situaţie.
Sunt pacienţi foarte dificili, încăpăţânaţi, dar nu prin gravitatea diagnosticului, ci prin felul în care ajung să-ţi trăiască viaţa, cu zâmbetul pe buze, dar cu sufletul… praf!
Terapeuţii care se ocupă de tratarea şi vindecarea persoanelor afectate de o depresie ascunsă, au o misiune foarte grea. Pe lângă faptul că acceptă o muncă asiduă şi de lungă durată, abordarea problemelor trebuie făcută cu delicateţe dar şi cu o mare precizie, care, pe mine, mă face să mă gândesc la munca şlefuitorilor de diamante. De ce? Pentru că mie îmi place să compar sufletul omenesc cu un diamant: bine ascuns, neştiut, uneori bănuit, posibil foarte preţios, dorit spre cunoaştere, căruia i se poate distruge atât frumuseţea cât şi unicitatea, doar în fracţiuni de secundă!
Nu este suficient să fim nişte buni ascultători şi nici să empatizam. Apelarea la ajutorul unor persoane specializate poate fi esenţială, deoarece netratarea la timp poate duce la suicid. Nu de puţine ori, am auzit la ştiri „Era o persoană atât de sociabilă, atât de cuminte, atât de politicoasă, avea o viaţă întreagă înainte! Nu-mi pot explica gestul pe care l-a făcut şi cred că nimeni nu poate!”
Ei bine, am scris acest articol tocmai pentru a vă explica că se poate face ceva salvator şi în asfel de situaţii. Aveţi în vedere că o boală cu cât este mai veche cu atât este mai greu vindecabilă.
Tocmai de aceea nu amânaţi, nu ezitaţi, ajutaţi chiar cu o simplă informaţie, pe toţi cei bănuiţi că şi-ar ascunde suferinţă în tăcere.
Mihaela-Theodora Popescu – Editor principal
Co-autor a Ediţiei de colecţie: “Între psihologie şi parapsihologie” – click aici