Ne place sau nu, a venit toamna cu toate noutatile ei: alte culori, mirosuri, alte temperaturi, alte indeletniciri, mai ales pentru cei care vor incepe scoala.
Recent am fost vizitata de o fosta colega, care a venit la mine insotita de fiul sau. Cu niste insistente la care nu m-as fi asteptat vreodata, mi s-a cerut sa gasesc un argument pentru invatare, suficient de puternic pentru a motiva pe scolarul de numai 8 ani, sa invete mult mai mult si mai bine in noul an scolar. Rugamintea ei a fost o veritabila premiera din toate punctele de vedere. Noutatea solicitarii nu m-a descurajat si am inceput sa caut o solutie. Din primele minute ale intalnirii noastre am constat ca pustiul era foarte istet, dar incapatanat si rasfatat peste masura. Cum tot se juca cu o lumanare decorativa, pe care a luat-o fara nicio retinere (si fara a cere permisiunea) de pe unul dintre rafturile bibliotecii mele, m-am gandit sa-i activez motivatia de a invata spunandu-i “Povestea unei lumanari”. Zis si facut.
A fost odata o printesa, pe care o vrajitoare invidioasa a transformat-o intr-o lumanare. Zeci de ani lumanarea a fost tinuta la loc de cinste, fara ca nimeni s-o aprinda. Se stia ca nu este doar o simpla lumanare si o multime de magi, chiar de peste mari si tari, au incercat (fara succes) dezlegarea cumplitei vraji. Anii au trecut si noului rege i s-a nascut un baietel. Copilul era frumos, destept, dar foarte neastamparat si nu-i placea deloc sa invete. Regele era disperat. Stia ca un regat atat de mare si de bogat nu va putea prospera daca va fi condus de un rege care fuge de invatatura. A incercat fel si fel de metode, fara a obtine un rezultat multumitor.
Intr-o zi, in joaca, printisorul a aprins pretioasa lumanare si, spre surprinderea tuturor, aceasta a inceput sa vorbeasca cu glas de om:
– Sunt o lumanare deloc suparata pentru ca m-ai aprins. Chiar daca arzand devin tot mai mica, acum am un rost… acela de a raspandi lumina si putina caldura. Chiar daca suntem atat de diferiti si voi oamenii sunteti la fel. Daca daruiti lumina, aveti un sens; nu conteaza cat va este dat sa o faceti. Incercati mereu sa raspanditi lumina, chiar invatand…!
Jucausul printisor a ascultat cu mare atentie cele auzite de la inteleapta lumanare si, din acel moment, s-a schimbat. A inceput sa invete cu o perseverenta nemaivazuta in acel tinut, iar prin priceperea pe care le-a dobandit invatand, a raspundit multa bucurie in viata celor pe care i-a condus o multime de ani. De atunci lumanarile sunt tare pretuite si multi dintre cei care se bucura astazi de lumina lor speciala, cunosc aceasta straveche poveste.
Din fericire, mesajul povestii a fost inteles. Copilul mi-a promis ca, in noul an scolar va invata mult mai bine, comparandu-se permanent cu micutul print. De cerut mi-a cerut si lumanarea decorativa, pe care
i-am daruit-o fara niciun regret, specificandu-i ca nu este una fermecata, ci una obisnuita cumparata mai demult de la un magazin local.
Repovestind acea poveste, nu am intentionat doar sa fac un copil destept dar peste masura de comod, sa invete cu mai multa staruinta. Pentru adulti morala ar fi urmatoarea: nu toti oamenii au destinul de a fi asemeni unei lumanari, daruindu-se pe sine spre binele celorlalti. Prin tot ceea ce faceti, ganditi-va ca, la un moment dat, ati putea fi comparati cu o simpla lumanare aprinsa, care pentru a raspandi lumina, mai accepta si cate un sacrificiu.

Mihaela-Theodora Popescu – Editor principal
Co-autor a Editei de colectie: “Intre psihologie si parapsihologie” – click aici