Lumea emoțiilor poate părea destul de înspăimântătoare pentru cei care nu o înțeleg. Tocmai de aceea, pentru a răspunde, cu sinceritate, la întrebarea “Avem nevoie de empatie?” mai întâi trebuie înțeles despre ce este vorba.
Empatia este abilitatea de a înțelege, percepe și simți emoțiile altei persoane. Este abilitatea de a te transpune în pielea cuiva, de a recunoaște emoțiile celuilalt, de a înțelege ce simte acea persoană.
Mai simplu și mai pe românește spus, a simți empatie înseamnă să fii în “papucii” celuilalt, fără să judeci și fără intenția de a-l schimba.
Precursorul conceptului de empatie a fost lansat de filozoful german Robert Vischer care a denumit fenomenul simpatie estetică. Cel care a introdus termenul în practică medicală, preluându-l din estetică, a fost psihoterapeutul Carl Rogers (1902-1987), care a afirmat și demonstrat terapeutic că “empatia este un mod special de a cunoaște pe ceilalți și pe noi înșine”.
În continuare, nu vă voi povesti despre evoluția conceptului, nici despre cele patru feluri ale acesteia și nici despre stadiile dezvoltării empatiei. De aceste aspecte mă voi ocupa pe viitor, într-un articol mai amplu, destinat acelora care își doresc să aprofundeze și nu doar să se informeze.
Intenția mea este de a vă prezenta empatia ca abilitate și nu ca pe o slăbiciune pe care am putea-o manifesta în relațiile de comunicare. Empatia ne ghidează în comunicarea cu ceilalți și ne ajută să reacționăm benefic, atât pentru noi cât și pe cei din preajma noastră.
Poate fi definită în multe feluri, însă esența rămâne aceeași. Psihologii o consideră o formă de cunoaștere a altuia, apropiată de intuiție, este o transpunere, o identificare afectivă, constând în identificarea subiectului cu obiectul cunoașterii.
Empatia de învață și prin puterea exemplului. Dacă sunteți răbdători, persoana pe care o învățați ce este răbdarea, va deveni mai răbdătoare decât a fost. Puțini știu că empatia este strâns legată de inteligența emoțională. Oamenii pot deveni inteligenți din punct de vedere emoțional și dacă sunt înțeleși, validați, iubiți.
Cât de fericită am fost când o elevă venită la consiliere a exclamat “m-ați făcut să mă simt ascultată, acceptată și asta mi-a adus bucurie!”
Empatia nu înseamnă doar o abilitate, o capacitate, o formă de cunoaștere. Este o formă de manifestare a omeniei, a solidarității în față unor nenorociri gen atacuri armate, cutremure, etc.
Celebrul psihoterapeut Daniel Goleman a concluzionat “o condiție prealabilă de empatie este pur și simplu să se acorde atenție persoanei care suferă”. Și cât de liniștitoare poate fi o asemenea atenție, mai ales dacă vine din partea cui nu te aștepți!
Ceea ce contează este și mecanismul din spatele comportamentului. Una este să simți empatie, dar să nu o arăți și alta e să simți empatie și să te manifești corespunzător.
La întrebarea “Avem nevoie de empatie?” toate persoanele cu care am discutat au răspuns cu cel mai categoriac DA pe care l-am auzit. De ce? Pentru că empatia înseamnă să pășești în lumea interioară a celuilalt, fără nicio evaluare.
Se spune că empatia se dezvoltă de la o vârstă fragedă. O fi, însă eu cunosc persoane care au devenit empatice abia după ce au fost tratate cu empatie, în cele mai grele momente ale vieții lor.
Cred că omul care înțelege empatia își poate gestiona mai ușor durerea și suferința. De reținut ar fi că empatia mu înseamnă milă și nici compasiune. Avem nevoie de ea pentru că orice om, indiferent cât de încăpățânat ar fi, se bucură atunci când i se oferă suport și mai ales, înțelegere.
Sper că m-am făcut înțeleasă și tare m-aș bucura dacă, după citirea acestui articol, veți deveni mai empatici decât ați fost!

Mihaela-Theodora Popescu – Editor principal
Co-autor a Editiei de colectie: “Intre psihologie si parapsihologie” – click aici