Cu toţii ştim că viaţa nu este şi nici nu poate fi, doar lapte şi miere. Indiferent de cine suntem sau cu ce ne ocupăm, fiecare dintre noi avem grijile şi problemele noastre. Profesia de psiholog, pe care mi-am ales-o din pasiune şi nu ca o altă posibilă alternativă pentru a-mi câştiga pâinea, mă obligă să fiu din ce în ce mai atentă, dar şi mai empatică cu suferinţele oamenilor. Spre deosebire de alţi psihologi, eu am ales să şi scriu despre cazurile cu care m-am confruntat, încercând să fiu de ajutor acelora care nu au timpul necesar pentru a apela la o consiliere de acest gen. Cei care s-au simţit ajutaţi mi-au mulţumit şi chiar au dat like articolelor mele postate pe Internet. Cum nu pot fi pe placul tuturor, alţii mi-au reproşat că scriu numai despre lucruri grave şi triste care-i împinge la o adâncă reflecţie. Ce nu se cunoaşte este că la consiliere, uneori şi la terapie, în afară metodelor terapeutice speciale, pe lângă pilde, proverbe, exemplificări se mai utilizează şi bancuri.
Credeţi că vine cineva la psiholog de bine ce-i este? Vă asigur că nu, tocmai de aceea, vă voi prezenta două situaţii când se poate apela şi la bancuri pentru a detensiona atmosfera.

Într-o zi un domn excesiv de zgârcit, mi-a fost adus la consiliere de către soţia sa. Vorbea mult, se agita inutil, nu conştientiza că zgârcenia sa este excesivă şi o condamna pe biata femeie că face, permanent, risipă. În zadar am încercat să-i explic că atitudinea sa nu este tocmai potrivită. Nu reuşeam să mă fac ascultată şi a trebuit să găsesc o altă soluţie. I-am relatat un banc, fiind singura posibilitate de a-i capta atenţia şi de a-l ţine pe loc.

„Un zgârcit sună la linia erotică. Răspunde o voce pasională:
– Ce bine îmi pare că ai sunat, fac orice pentru tine.
– Chiar orice?
– Bineînţeles, te ascult şi mă supun.
– Atunci notează numărul şi sună-mă înapoi.”

A râs minute în şir, apoi a recunoscut că asta şi face… dar nu la linia erotică, ci cu toţi prietenii, cunoscuţii, chiar şi cu nevasta. A reuşit să-şi conştientizeze problema şi a promis să-şi schimbe atitudinea. Nu ştiu dacă a reuşit, dar după câteva zile a trecut pe la mine şi mi-a adus, în dar, trei garoafe. Eu am înţeles. A fost felul dânsului de a-mi mulţumi şi de a demonstra că bancul pe care i l-am spus, i-a dat de gândit că ceva, în ceea ce-l priveşte, nu este tocmai în regulă.

În urmă cu puţin timp, o prietenă mi s-a plâns că între ea şi soţul sau nu prea mai există comunicare. Nu am lăsat-o să intre în detalii, dar i-am sugerat o posibilă soluţie relatându-i un banc. I-a plăcut atât de mult, încât întrega acţiune a pus-o în practică, personalizat.

„Soţul, venind seara obosit de la serviciu, este întâmpinat de soţie cu o hârtie mare în mâna pe care scria cu majuscule NU VREAU SĂ VORBESC CU TINE! Trece pe lângă ea, se duce la frigider, îşi ia o bere, se aşează în fotoliu şi da drumul la televizor. După câteva minute, soţia se postează în faţa televizorului, ţinând o altă coală de hârtie pe care scrisese NU VREI SĂ ŞTII DE CE?”

Ideea bancului a funcţionat, a urmat un râs general, dar şi o clarificare a tuturor problemelor. De atunci, ori de câte ori nu-şi mai vorbesc, se pune în scena bancul relatat de mine, protagonişti fiind când unul când celălalt. La final, întotdeauna, mi se telefonează şi mi se raportează finalul… fericit.

În concluzie, consilierea psihologică presupune mult mai mult decât utilizarea unor metode specifice. Este necesară informarea continuă, nu numai pe linie profesională, dar şi pe alte segmente, legate de viaţă de zi cu zi.
Pildele, poveştile, bancurile pot nuanţa mult procesul terapeutic, aducând acea doză de optimism fără de care nu se poate obţine vindecarea. Vă mărturisesc, bancurile nu au fost niciodată punctul meu forte, dar a trebuit să învăţ. Uşor nu mi-a fost, dar când am observat rezultatele, atunci le-am înţeles frumuseţea.

Mihaela-Theodora Popescu – Editor principal
Co-autor a Editei de colectie: “Intre psihologie si parapsihologie” – click aici