Actul de casatorie nu mai este interesant

O stire de presa, intens exploatata de ziarele cotidiene si nu numai, ne spunea speriata ca Romania are cu 1,7 milioane de locuitori mai putin. Vai, vai, ne pleaca tinerii, vom fi o populatie imbatranita, ce ne facem? Pai, ce sa facem? Nimic! Ca de obicei.

Haideti s-o luam de la capat: am intrebat doi (atat aveam in preajma) tineri ce cred ei despre casatorie si copii; primul a spus ca nici nu se poate gandi, ca i-ar trebui o locuinta si un salariu „ca lumea” pentru asta; al doilea a spus ca nu este necesara casatoria (hartia nu este interesanta), iar in privinta copiilor mai bine ar adopta unul dintre orfanii amarati. Nu prea am inteles si am continuat…

Astfel, am aflat ca „prima de casatorie” este de 200 euro. Dar cea mai modesta nunta, chiar foarte modesta, costa mult peste puterile financiare ale tinerilor. Si atunci, mi-am amintit ca am vazut un sat intreg de romi care, in sfarsit, s-au dus sa faca prima casatorie toti: bunicii care convietuisera 40-50 de ani necasatoriti, parintii – la fel, si nepotii, pentru cei 200 euro/cuplu. De ce face Statul o astfel de risipa? Drept este sa-i dam doar tinerilor, ca sa-i tinem in tara. Iar aceasta suma derizorie sa se mareasca. Apoi, se pune mereu pe tapet problema construirii de locuinte in regie proprie de catre tineri. Pe ce teren? Pe ala de cca. 2000 de euro? Se poate replica faptul ca Statul ofera subventii de 7 mii de euro pentru aceste constructii; buni ar fi, dar numai daca tinerii ar avea salarii care sa le permita o astfel de constructie si, cum am spus, ar trebui sa aiba inainte bani pentru teren. S-a vorbit si se mai vorbeste despre facilitati oferite tinerilor prin constructiile ANL-ului. Care tineri? Ai mei? Ai dvs.?

Casatoria si copiii – problema tinerilor?

De la fereastra etajului VI dintr-un bloc de pe Macaralei (bucurestenii stiu; pentru ceilalti: este o strada in cartierul Titan-Bucuresti), s-a putut vedea, acum 5-6 ani, cum se ridica un cochet „parc” de locuinte ANL pentru tineri. Din curiozitate am cercetat si am aflat ca acolo cumparasera locuinte primarul, arhitectul-sef si inca vreo cativa lucratori din primaria de atunci. N-am aflat si n-o sa aflu niciodata cati tineri fara rude in „staff”, fara rude politicieni, cati tineri care, din salariul lor, si-au achizitionat acolo o locuinta. Nici macar daca au fost cu adevarat tineri…

Am aflat insa despre un program al primariei unui oras de pe malul marii, care are doua obiective: unul, sa subventioneze 50% din valoarea dobanzii la creditele tinerilor pentru o locuinta ieftina (deci mai modesta) de 100 mii euro. Desi este vorba doar de jumatate din dobanda, este un ajutor: atat pot, atat fac. Dar dau ceva celor cinstiti care nu-si fac vila ci LOCUINTA. Al doilea obiectiv este construirea de apartamente pentru tineri la pret de productie. Asta, daca se realizeaza, este foarte bine. Sa nu se incurce, insa, la repartizarea lor si sa ajunga tot la cei „cu bani” si rude sau cunostinte, ori cu parinti posesori de 2-3 imobile! Chiar faptul ca primaria ofera „dar de nunta” tinerilor insuratei un televizor si un frigider sau o masina de spalat si tot e ceva. Dar tinerii despre care vorbeam, inca locuiesc cu parintii…

Se vorbeste despre o criza demografica in Romania. La ce se refera ea, cand stie o tara intreaga ca exista segmente de populatie care „face” copii „fara numar… fara numar…” doar pentru a beneficia de alocatiile acestora si de ajutoarele sociale pe care Statul le acorda fara nici un discernamant; despre intelepciunea Statului in privinta gestionarii banilor fiind greu de vorbit, pentru ca ea nu exista. Si, m-am exprimat eufemistic, cand am zis „intelepciune”.

Tinerii de acum sunt fiii si fiicele acelor tineri-parinti care au primit locuinte cu chirie, pe vremuri… (si, pe care, le-au cumparat dupa ’89), deoarece, la randul lor, locuisera cu parintii, de multe ori „cu chirie” sau in case vechi „pe pamant” care nici ele nu erau ale lor; sa nu uitam ca nu toti au avut ce sa ceara spre retrocedare. Ce sa facem cu acesti tineri? Despre copii nici nu este decent sa le pomenesti, ca se uita mirati la tine. Si, mi se pare firesc. In Romania, doi tineri de 25-30 de ani, cu salariile lor, pot doar sa stea cu chirie (si ce chirie!). Atat. Si, pe urma?… Nici o speranta!..

Olivia Vâtcă – consilier online – aapes.ro