Deși despre gelozie s-a scris mult, abordările fiind mai ales din punct de vedere medical, am hotărât să scriu despre gelozie deoarece am observat că majoritatea dintre cei care o manifestă, nu conștientizează cât este de supărătoare.
Geloși pot fi atât femeile cât și bărbații, indiferent de vârsta pe care o au. Esența este aceeași, doar manifestările variază: suspiciuni, acuze, ton ridicat, reproșuri, violență verbală și nu numai.
Indiferent cât ar fi de frumoși și de drăgălași, atunci când sunt geloși, copiii sunt greu de suportat. Pe cine pot fi geloși? Pe frații și surorile mai mici, pe mamă, pe tată, pe bunici, pe anumiți cunoscuți, fiind afectați de faptul că nu mai primesc atenția cu care au fost obișnuiți. Când în familie mai apare un copil, ei înțeleg foarte greu (sau deloc) de ce nu mai sunt centrul atenției. Foarte puțini copii își privesc cu dragoste și responsabilitate frații/surorile mai mici. Reușesc doar aceia care se nasc înțelepți sau care se maturizează prematur, devenind cu timpul, dar pentru tot restul vieții, niște adevărați îngeri păzitori.
Gelozia adulților este cu mult mai gravă. În primul rând, poate fi teama de a pierde o relație importantă. Dragostea poate să nu fie direct proporțională cu teama. De obicei, este direct proporțională cu sentimentul proprietății asupra celuilalt. Este corect spus sentimentul proprietății, deși nu mai suntem în sclavagism. Este vorba doar de un sclavagism imaginar (se poate ca acuzatorii să fi fost proprietari de sclavi într-o viață anterioară), moment pe care cei geloși nejustificat îl reactivează în mințile lor. N-ați auzit expresii precum “femeia mea”, “omul meu” utilizate intenționat în locul expresiilor “soția/soțul meu”? Tragic este că, din gelozie, se nasc adevărate tragedii, nu numai bătăi dar și omoruri, lăsând în urmă suflete distruse de durere, copii orfani marcați pe viață, persoane în vârstă rămase la bătrânețe fără niciun sprijin.
Gelozia la persoanele în vârstă ne poate face să zâmbim, însă poate fi la fel de gravă. Pe lângă teama de pierdere, gelozia la persoanele în vârstă poate sugera o carență semnificativă în ceea ce privește maturizarea mentală. Idei delirante de gelozie apar și în demență. Am cunoscut un domn care pentru câteva ore nu-și amintea să-și fi văzut soția, deși era internată cu dânsul în spital, ca însoțitor. Într-un astfel de delir, afirma că dansa a plecat cu un iubit. Pentru a se liniști, medicul psihiatru a trebuit să-i administreze o anume medicație, altfel totul s-ar fi transformat într-un scandal extrem de neplăcut.
Pot spune că am întâlnit mulți oameni geloși. I-am studiat atent nu pentru că i-aș fi considerat interesanți, ci pentru că am fost foarte impresionată de suferința emoțională pe care o pot produce. Ce anume o poate declanșa? Suspiciunile nefondate, supravegherea fiecărei acțiuni inițiate de celălalt, căutatul în telefonul mobil, în haine, în actele personale, replicile tăioase și acuzatoare, jignirile repetate.
“De ce ești atât de gelos când nu ți-am dat niciodată ocazia?” spunea hohotind de plâns o vecină soțului său, un om de-a dreptul bolnav de gelozie. Acesta a motivat că este gelos pe timpul pe care îl petrece cu alții/altele și că suspectează că prieteniile ei ar putea deveni sexuale, nu numai platonice. Eu am mai descoperit și altceva. Respectivul era gelos pe inteligența ei, pe felul în care dânsa evoluase profesional și social. Nu-i reproșa, însă vorbele grele aruncate cu multă răutate, sugerau dorința lui de a o intimida, de a o face dependentă financiar de el și de a o coborî la nivelul său.
Ce mai arată gelozia la adulți? Arată o lipsă de încredere. Cum se poate explica? Se poate să fi existat un precedent în sensul că într-o relație precedentă, cel care acuză să fi fost trădat sau rănit.
Balzac scria într-unul dintre romanele sale “Gelozia dovedește o dragoste violentă”. Am reținut ideea și am studiat comportamentul celor care o manifestă permanent, în orice împrejurare. Din observații, dar și din povestirile celor intervievați, am descoperit că afirmația celebrului Balzac este cât se poate de adevărată. Felul în care geloșii își manifestă afecțiunea poate fi cât se poate de violent, mai ales în intimitate, dând dovadă nu numai de violență fizică, dar și de egoism.
Un psihiatru pe care-l cunosc de ceva timp, având în vedere cazurile întâlnite la propriul cabinet, consideră gelozia patologică semnul unei tulburări de personalitate. Cei afectați, se agață, efectiv de cealaltă persoană. Nu recunosc, însă au o stimă de sine foarte redusă, se tem în permanență de a nu fi abandonați și reacționează exagerat la orice posibil semn de trădare.
Cei care au o tulburare paranoidă sau antisocială sunt foarte suspicioși cu ceilalți, suspectând în permanență că sunt înșelați, fără niciun motiv real.
Gelozia patologică (patologic înseamnă provocat de o boală) poate fi semnul unei boli psihotice, în sensul că cel care o manifestă a pierdut complet legătura cu realitatea. Acest gen de tulburare delirantă poartă numele de sindrom Othello, după personajul principal al dramei scrisă de Shakespeare. Rețineți, într-o tulburare delirantă delirul este pură imaginație, neputându-se confirma suspiciunile. Se bănuiește că acest gen de delir se datorează unei perturbări a funcționării creierului care nu mai poate face diferența între informațiile utile și cele înșelătoare. Este deosebit de periculos, mai ales pentru cei acuzați pe nedrept.
Geloziile asociate cu violența domestică, pot trăda o tulburare de personalitate antisocială. Cel care lovește, prin furia care o manifestă, încercă a domina, numai așa consideră că partenerul poate rămâne fidel. Mulți nu se mulțumesc cu atât, loviturile pot fi urmate de viol, în cel mai sălbatic mod cu putință, marcând emoțional victima pentru tot restul vieții. Dacă cel abuzat scapă cu viață dintr-o asemenea situație și reușește să se despartă legal, va fi mereu urmărit și hărțuit de fostul partener. Din păcate, atât la TV cât și în ziare, sunt prezentate tot felul de cazuri în care astfel de nebuni își omoară fostele neveste, iubite, concubine, etc. invocând stresul sau șocul despărțirii. Polițiștii ar trebui mai bine instruiți pe acest segment și ar trebui să aibă permanent în vedere marele pericol în care se află persoana abuzată. Multe nenorociri s-au întâmplat tocmai din cauza nepăsării, ignoranței, insuficientei instruiri a polițiștilor, precum și insuficienței legislative privind astfel de cazuri.
Eu știu că gelozia nejustificată poate izvorî și din teama celui gelos că nu are valoare. Am reanalizat acest aspect și am constatat că majoritatea geloșilor, trăiesc cu impresia că, în ochii celuilalt partener, sunt lipsiți de valoare. Care ar fi pericolul? Simplu, acela de a fi înlocuiți cu cineva de un alt nivel și de aici poate începe circul.
“Nu sunt geloasă dacă îmi văd fostul iubit cu o altă femeie. Mama m-a învățat să împart jucăriile vechi copiilor mai puțin norocoși” spunea, cu deosebită ironie, celebra Coco Chanel. Se poate ca pe atunci să fi funcționat o astfel de atitudine, însă punerea ei în aplicare necesită foarte mult curaj, tupeu și o deosebită putere de detașare, cu care puține persoane din ziua de azi, se pot lăuda.
Gelozia nu se referă doar la o relație sexuală. Se poate manifesta și ca o rivalitate, lucru care mi s-a întâmplat și mie, atunci când mi s-a reproșat că am ajuns ceea ce sunt acum, deoarece am fost apreciată de cineva cunoscut care mi-a remarcat calitățile profesionale. Am fost foarte intrigată și supărată, mai ales că geloasa despre care vă vorbesc, a făcut o astfel de afirmație fără să mă fi cunoscut, fără să mă fi văzut și fără să-mi fi vorbit vreodată. Din fericire, am început să o iert, iar Divinitatea m-a recompensat din plin, facilitându-mi accesul la un material psihologic deosebit de subtil unde am citit “Să nu-i urăști pe cei care sunt geloși pe tine. Să le respecți gelozia. Sunt oameni care, în sufletul lor, știu că ești mai bun decât ei.”
În concluzie, gelozia poate duce la o mulțime de probleme. Păstrați-i în jur doar pe cei loiali, corecți, buni la suflet și viața dumneavoastră poate deveni mai simplă și mult mai plăcută.
Înconjurați de familie, de prietenii adevărați și dezinteresați, o zi proastă poate deveni frumoasă. Eforturile de adaptare la manifestările ciudate ale unor neadaptați, uneori, pot fi nejustificat de mari și credeți-mă pe cuvânt, nu merită.

Mihaela-Theodora Popescu – Editor principal
Co-autor a Editei de colectie: “Intre psihologie si parapsihologie” – click aici