“Epidemia de răutate” este cel mai recent articol pe care l-am scris și publicat. A avut un număr impresionant de cititori, peste așteptări. Câțiva dintre dânșii/dânsele m-au contactat și mi-au solicitat un articol–continuare, referitor la ce se află în mintea unui om rău. Răspund cu plăcere la astfel de solicitări, mai ales că, recent, am avut ghinionul să întâlnesc, nu unul ci mai multe astfel de personaje. Chiar dacă pe moment m-au supărat rău, încerc să transform răul în ceva bun și să iau în calcul doar partea plină a paharului. Răutatea pe care au afișat-o fără pic rușine, m-a îndemnat la dezvoltarea ideii de a mă informa și într-un alt domeniu, diferit de cel al consilierii psihologice.
Când învățam la cursul de Psihologie judiciară am descoperit un vechi proverb și anume “Omul bun trebuie cunoscut, omul rău recunoscut”. Proverbul este cât se poate de potrivit pentru a vă ajuta să-i identificați, motiv pentru care, în cele ce urmează, voi prezenta o analiză referitoare la gândirea, comportamentul și atitudinea celor care sunt, prin definiție, niște oameni răi. Mă refer la cei a căror răutate nu este boală psihică, ci doar o înclinare de a face rău altora, cu intenție. Cei a căror răutate este patologică, rezultat al unei boli psihice diagnosticate, sunt permanent studiați de către medicii psihiatrii și nu voi intra pe acest segment.

Deci, cum poate fi recunoscut un om rău?
Omul rău este frustrat. Nu suportă ca cineva să aibă mai mult decât el, nu suportă pe cei care sunt mai sus decât el, din toate punctele de vedere.
O altă trăsătură a omului rău este invidia. Pentru un astfel de personaj, cine are mai mult decât el, îi trezește întrebări de genul “de unde are?”, “de ce are?”, “de la cine are?”, etc. Pe cei care sunt sub nivelul său material și financiar îi desconsideră profund.
În ceea ce privește comportamentul, persoanele rele se disting prin agresivitate, îndeosebi verbală. Dacă le contraziceți sau aveți o altă opinie decât a lor, ați încurcat-o! Agresivitatea combinată cu lipsa de educație, prin gura lor, poate da naștere la jigniri și tensiuni greu de suportat.
Cum mai poate fi recunoscut un om rău? Prin faptul că singurele fapte bune, le face numai interesat “Mă ajuți, te ajut”, “Mă servești, te servesc”, acestea fiind singurele sale alternative.
O altă trăsătură, negativă, este lipsa empatiei. Suferința fizică, psihică, greutățile, nici măcar lacrimile celor greu încercați de viață, nu le produce vreo emoție. Niciodată nu va întinde mâna, fără a avea un interes anume…
Atitudinea celui rău este arogantă și de foarte multe ori, ostilă. Se consideră greu de cucerit și de abordat, însă nu-și pune problema cine și-ar dori să-l cucerească, dacă are un asemenea caracter…

Oamenilor răi le place foarte mult să dea ordine și nu suportă să li se dea ordine. Sunt aproape imposibil de corectat, însă am întâlnit și câteva excepții. Pe unul l-a “corectat” o boală foarte gravă, pe altul revenirea la credință, pe altul niște bătăi încasate în mod repetat de la niște tipi mult mai puternici decât el…
Genialul nostru savant Nicolae Iorga a concluzionat cândva “Om bun, om rău – aceeași cenușă, dar nu aceeași flacără.” Profunzimea acestei concluzii mă duce cu gândul la copilărie și la o situație pe care nu o pot uita. Aveam doi vecini. Din punct de vedere biologic, aceeași specie, aceeași “cenușe”. Unul era bunătatea întruchipată, celălalt de o răutate greu de descris. Cel bun a suferit un accident de muncă și a rămas cu un defect vizibil la un picior. Continua să lucreze, să stea la cozi de zeci de persoane (era înainte de Revoluție), să-și intrețină familia cu o demnitate pe care rar am întâlnit-o. Vecinul cel rău era vânzător la un chioșc alimentar de pe strada noastră. De când șchiopăta, vecinul cel bun nu mai avea nume, nici prenume. Cel rău i se adresa doar cu apelativul Șchiopule. Cel jignit nu i-a răspuns niciodată, deși constituția fizică robustă, i-ar fi permis aplicarea câtorva pumni celui care nu se mai potolea. Situația de care v-am povestit-o a durat mult timp. Eram foarte intrigată, niciun adult din cartierul nostru nu intervenea pentru a stopa acele jigniri. Imediat după Revoluție, vecinul cel rău a suferit un accident vascular cerebral și a rămas paralizat de la gât în jos. Chinul său a durat mai mult de zece ani, ajunsese piele si os, dar se pare că a înțeles unde a greșit. Nu a putut muri până când nu și-a cerut iertare de la cel pe care-l jignise atâta amar de vreme…Credeți că dacă își revenea din acea paralizie generalizată, s-ar fi purtat mai frumos? Nu cred, era atât de înveninat încât răutatea i se vedea în privire.

Ce mai există în mintea omului rău? Planuri diabolice, gânduri negative, pretenții exagerate de la alții, dar nu și de la sine.
Ce puteți face dacă aveți neșansa să aveți în preajmă o astfel de persoană?
În primul rând, țineți-o la distanță. Nu-i acordați atenție, nici credibilitate și ignorați-o, mai ales dacă vă vorbește de rău. Nu intrați în anturajul său și feriți-vă atunci când vă îndeamnă la o acțiune în care el/ea nu riscă nimic. Mintea omului rău funcționează asemeni unei pepiniere, în care se cultivă și se dezvoltă numai răul!
Epidemia de răutate le-a alimentat lăcomia, duplicitatea, invidia și cred eu, le-a dat mai mult curaj. Pentru cei răi, în adevăratul sens al cuvântului, bunătatea nu este antidotul, este doar o slăbiciune pe care le face o deosebită plăcere s-o…zdrobească. Îngrijorător, dar cât se poate de adevărat…din păcate!

Mihaela-Theodora Popescu – Editor principal
Co-autor a Editiei de colectie: “Intre psihologie si parapsihologie” – click aici