In cultura occidentala, termenul meditatie e folosit cu frecventa mare, deseori dand nastere unor confuzii. Esoterismul modern atribuie meditatiei sensuri diferite, fata de care este bine sa avem o intelegere deschisa si universala. Dincolo de nuantele personale ale unei scoli spirituale sau alta, meditatia reprezinta in orice situatie o stare care are legatura cu realitatile suprasensibile, oculte sau transcedentale, comuna atat religiilor orientale, cat si crestinismului occidental. In cadrul culturii crestine, cuvantul meditatie a fost folosit cu sensul de contemplare.
Pentru a intelege ce este meditatia dincolo de diverse doctrine spirituale, curente esoterice sau religii mai mari sau mai mici, trebuie sa ne apropiem de originile cuvantului meditatie si de ce presupune aceasta la nivel universal. In limbile occidentale, cuvantul meditatie (meditation – en., meditation – fr., Meditation – ge., etc.) provine din radacina latina mediatum – a fi intre, a fi in mijlocul. Meditatia insasi presupune in orice sistem de credinte, un antrenament, respectiv o stare de constienta – atunci cand antrenamentul a ajuns la rezultate – care ne mediaza accesul spre alte lumi. Uneori este vorba despre pasirea in stari de constienta care ne transpun in dualitatea cea mai frecventa, lumea noastra (lumea fizica) si lumea de dincolo, nediferentiata si cu un caracter spiritual general. In cazul unor culturi mai evoluate, cum sunt de pilda cultura hindusa sau cea egipteana, lumile nevazute sau superioare sunt mai bine cunoscute si diferentiate, astfel ca meditatia ne transpune pe rand in aceste noi universuri paralele.
Dincolo de rezultatul la care duce, aceea de a trai intre lumi (in limba sanscrita, de pilda, meditatia este numita dhyāna), meditatia reprezinta o practica, un antrenament sufletesc sau spiritual. In cadrul culturilor orientale, indiferent ca este vorba despre hinduism, daoism, budhism zen sau islamism, meditatia presupune un antrenament al sufletului pentru a se desprinde de realitatile lumii fizice pentru a deveni partas unor realitati superioare, care il transpun in stari superioare de constienta si beatitudine sau fericire. In cadrul culturilor spirituale europene, meditatia porneste de la contemplarea naturii, a armoniei si perfectiunii acesteia, transpunand discipolul spiritual in lumea spirituala a tiparelor care imprima naturii aceasta armonie.

Ce antrenam de fapt prin meditatie? Prin meditatie crestem fortele interioare din fiinta noastra reusind sa depasim conditionarile care ne limitau pana atunci, apropiindu-ne astfel de realitati si forte superioare. In diferite traditii spirituale sunt folosite antrenamente diferite, astfel ca se poate antrena vointa prin disciplinarea trupului, cale specifica artelor martiale, concentrarea si sensibilitatea, cum propune calea Zen, facultatile de clarvedere, cum propun unele cai yoga, s.a. Indiferent de calea prin care se lucreaza meditativ, nu se antreneaza prin meditatie capacitati care sunt legate de lumea fizica sau de abilitati fizice, ci se are mereu in vedere obtinerea unor performante sau capacitati sufletesti sau spirituale. Chiar daca in multe scoli spirituale antrenamentul pleaca de la o disciplina fizica, se urmareste mereu intarirea sau cultivarea unor forte interioare noi.
Ce presupune meditatia? Acesta este o intrebare la care vom incerca sa raspundem, desi in cazul multor miscari spirituale sau traditii esoterice situatiile au un caracter individual. Meditatia presupune mereu cel putin doua componente care nu pot lipsi niciodata. Prima componenta este reprezentata de un motiv, de un ideal pentru care se incepe o meditatie. Acest ideal motivator poate fi intalnirea cu fiinte spirituale, regasirea pacii in propria lume a Sinelui sau intalnirea cu Dumnezeu. Dincolo de prima componenta, existenta unei traditii, a unei serii de prescriptii sau indicatii cu caracter spiritual-esoteric este esentiala. In special in cadrul miscarilor cu caracter esoteric si care isi asuma – de drept sau pe nedrept – o traditie initiatica, au existat mereu indicatii pentru novice, pentru discipol, despre cum trebuie sa mediteze si care sunt pasii pe care trebuie sa-i urmeze in antrenamentul sau spiritual.
Pentru ca exista multiple tehnici de meditatie, putem sa le clasificam in functie de doua perspective. Pe de o parte, daca privim meditatia din perspectiva procesului interior, putem vorbi despre meditatia activa si despre meditatia pasiva. Meditatia activa presupune o activitate interioara, un antrenament dinamic, ca cel din tehnicile propuse de majoritatea scolilor de initiere. Meditatia pasiva se apropie uneori de misticism, caci ea presupune nu un antrenament activ, ci o pasivitate a eului, care devine martor la modul in care diferiti stimuli exteriori actioneaza asupra fiintei sale, care primeste in mod pasiv aceste influente. Meditatia de tip pasiv este prezenta, spre exemplu, in scolile spirituale unde se lucreaza cu simboluri care actioneaza asupra discipolilor, care le primesc efectele in mod pasiv, deseori fara constienta.
Din perspectiva continuturilor meditatiei, avem o sfera larga a tipurilor de meditatie, astfel incat putem vorbi despre meditatia mantrica, meditatia pe imagini, pe sunete, meditatia introspectiva, s.a. Meditatia mantrica este cea mai veche, fiind cel mai raspandita in cadrul culturii indiene, in toate etapele acesteia. La inceput au existat mantre simple, de regula monosilabice, cum este mult folosita mantra AUM, silaba primordiala rostita de Brahma pentru a crea lumea. In perioada post-vedica, mantrele au inceput sa primeasca diferite continuturi filosofice si descriptive, astfel ca in hinduismul actual si in budhism intalnim mantre lungi, cu mai multe strofe. In cursul secolului al XIX-lea s-a incercat traducerea mantrelor indiene in limbi europene. Teosofia a militat la inceput pentru pastrarea lor in limba sanscrita, pentru a le conserva forta, dar ulterior s-au folosit traduceri. Antroposofia a adus in cultua occidentala o serie mare de mantre europene, cu continuturi care nu mai reprezentau traduceri, ci invataturi directe ale stiintei spiritului. Diverse scoli spirituale din S.U.A. au tradus in limba engleza la inceputul secolului XX mantre din spatiul Indiei si Tibetului. Din alta categorie, meditatiile pe imagini sau sunete au un caracter deosebit, caci ele se apropie mai mult de aspectul contemplativ al meditatiei. Meditatia pe simboluri are rolul de a transpune discipolul spiritual in realitatea care corespunde la nivel esoteric unui anumit simbol. Meditatia bazata pe introspectie pune baza cunoasterii spirituale pe corespondenta microcosmos-macrocosmos, cautand sa descopere in interiorul omului intregul univers, cu fiintele, fortele si lumile sale.
Dincolo de misticismul care invaluie deseori termenul (desi meditatia este o practica opusa misticismului, dupa cum vom arata intr-un articol viitor), meditatia este in fond o practica de dezvoltare personala si spirituala, cu caractere diferite in functie de scopul pentru care este practicat acest antrenament. Acest specific al multiplelor tipuri de meditatie tine de religie, traditie esoterica sau scoala de initiere, care, in conformitate cu telurile propuse, doresc sa dezvolte in discipolii lor diferite calitati sau abilitati sufletesti si spirituale. Omul modern, cu o viziune deschisa spre universal si cosmic, eliberat de dogmatismul care a caracterizat o epoca veche a inchistarii in nationalism si traditional, poate gasi in orice religie si in orice curent spiritual autentic indicatii despre meditatie care ii pot folosi in viata sa cotidiana. Consideram ca pentru omul modern, orice meditatie trebuie sa fie un antrenament care sa ne aduca mai aproape de noi insine, in armonie cu gandurile, sentimentele si vointa noastra si in buna comuniune cu natura si cu cei din jur. Meditatia ne poate oferi mijloace prin care sa le cultivam, indiferent de convingerile noastre religios-spirituale personale.
Nu trebuie sa credem ca meditatia este o practica rezervata initiatilor, desi unele curente spirituale invechite doresc sa puna un val de esoterism peste meditatie. Meditatia este o practica de care fiecare om are nevoie. Chiar daca nu ne propunem sa obtinem prin meditatie rezultate spirituale deosebite, totusi meditatia ne poate aduce mai multa liniste interioara, un echilibru in suflet si poate dezvolta abilitati sociale si personale noi. In acest sens putem spune ca meditatia este necesara oricarui om care doreste o sanatate sufleteasca, indiferent de conceptiile sau convingerile sale religios spirituale. Cand meditatia devine o stare de constienta si un antrenament permanent, ne apropiem tot mai mult de idealul de Om.

Prof.dr. Sebastian Stănculescu