Secretele sunt ceea ce trebuie ţinut tăinuit, ascuns, ceea ce nu se difuzează în public. Pot fi gânduri, vorbe, fapte, acţiuni, evenimente, a căror importanţă poate fi covârşitoare şi care pot face diferenţa între bine şi rău.
Secrete au existat dintotdeauna şi nu cred să existe o persoană care să nu aibă secretul său. Cei care afirmă, cât mai teatral cu putinţă, „Eu nu am secrete, ce este în guşă este şi-n căpuşa!” este un mare mincinos şi vă sugerez să aveţi grijă când interacţionaţi.
Indiferent de mediul din care provin, dar şi de instruirea pe care o au, oamenii simt nevoia de a se face ascultaţi. În astfel de momente, unii recurg la prieteni, la colegi, la vecini, cam la toţi cei dispuşi să-i asculte şi foarte puţin la consiliere cu o persoană specializată. Principalul motiv care-i face să fie atât de reticenţi când este vorba de consiliere, este frica de a nu le fi descoperite secretele. Consilierea se confundă cu spovedania, canonul cu posibilele teme de gândire date de terapeut, iar Cabinetul în care se desfăşoară cu o posibilă sală de judecată.
Din punct de vedere medical, îndeosebi când este vorba de o afecţiune fizică, pentru a o trata corect trebuie descoperită cauza. Din punct de vedere psihologic, acest aspect poate fi abordat şi altfel. Depinde de terapeut, de metodele sale, de felul în care îşi organizează, structurează şi conduce terapia celui pe care îl tratează. Nu se intră cu bocancii în viaţa nimănui, nu se insistă asupra elementelor care aduc discomfort şi nici nu se emit judecaţi de valoare.
„Ce vrei să-ţi spun? Acum nu mai ştiu cu ce să încep…” mi se spune deseori.
Răspunsul meu este ceva de genul „Îmi spui ce crezi că este mai important pentru tine şi în ordinea pe care o preferi. Aş vrea să ştiu: ce te nelinişteşte, ce te face să te simţi rău, când te simţi rău, cum te simţi rău, ce simţi în acele momente şi cam ce crezi tu că te-ar putea ajuta că tot acest rău să se transforme în bine”.
Tot mai des mi se solicită să discutăm despre secrete şi importanţa lor. În cele ce urmează, vă voi prezenta câteva opinii ale unor persoane cu care am discutat recent, după care voi concluziona.

D-na C: „ Am venit la dumneavoastră din pură curiozitate ca să văd şi eu cum se poate linişti cineva, ajuns foarte neliniştit din cauza secretelor pe care le are. Eu am multe secrete şi chiar mă mândresc cu asta.
„O femeie fără secrete este ca o floare fără parfum” a spus cândva Maurice Chevalier. Am o mulţime, atât de unele cât şi de altele. Problema este că secretele mă apăsă, mă fac să devin bolnăvicios de suspicioasă, pe când parfumurile mă relaxează, mă detensionează. Din păcate, mă plictisesc cam repede, le tot schimb şi cheltuiesc o grămadă de bani. Credeţi că există vreo posibilitate (fără a vă divulga vreun secret) ca eu să fiu mai puţin suspicioasă, mai ancorată în prezent şi mai puţin legată de trecut?”

D-nul G: „Nu ştiu dacă ştiţi, dar atunci când forţezi pe cineva să-ţi dezvăluie secretele, acestea se transformă în minciună. Pe dumneavoastră nu vreau să vă mint, pe alţi terapeuţi i-am minţit de mă miram şi eu de ce sunt în stare! M-aţi primit, m-aţi tratat cu respect, cu bunăvoinţă şi faceţi o cafea extraordinară! Pe dânşii i-am minţit pentru că au încercat să-mi afle secretele. Mi-au pus întrebări de m-au ameţit, au pus presiune pe mine, insistând asupra cauzei şi nu asupra efectelor. M-a deranjat şi am ripostat în felul meu… prin minciuni. De la mama mea ştiu că secretul este o piatră aşezată pe suflet. Ei bine, eu am ajuns să nu-i mai pot suporta greutatea şi am venit să vă întreb cum am putea să o îndepărtăm fără a o analiza… prea mult.”

D-nul T: „Secretul decăderii mele profesionale este pierderea pasiunii de a mai lucra ceea ce îmi făcea plăcere şi care m-a scos din anonimat. N-am primit recunoaşterea pe care o speram şi încă ceva despre care nu doresc să discut. Îmi este teamă de ce aş putea deveni! Eu îl apreciez mult pe Voltaire, iar una dintre afirmaţiile sale, pentru mine, a devenit regula după care îmi conduc întrega existenţă: „A spune secretul altuia e trădare, a-l spune pe al tău este o prostie”.
Nu trădez şi nici nu îmi pun sufletul pe tavă, indiferent cine ar fi în faţa mea! Ce opţiuni aş mai putea avea de a redeveni ce am fost, de a recâştiga ce am avut, fără a-mi scormoni trecutul şi sufletul?”

Elementul comun al tuturor exemplelor prezentate este secretul despre care niciunul nu a dorit să vorbească. Se pot găsi soluţii în astfel de cazuri?
Da, se pot găsi destule, important este să poţi accepta atitudinea dânşilor drept o provocare profesională, nicidecum că pe o uşă închisă de la bun început. Din punctul meu de vedere, uşile sufletului se pot deschide şi fără chei. Poate fi foarte greu, necesita mult timp, dar şi bucuria va fi pe măsură efortului depus!

Afirmaţia „O femeie fără secrete este ca o femeie fără parfum” a lui Maurice Chevalier este mult mai profundă decât a crezut doamna C. Am lăsat-o să facă conexiunea între secrete şi parfumuri pentru că am înţeles că parfumurile au un loc special în mintea sa. I-am sugerat să exerseze ideea că secretul pe care-l are nu este altceva decât un parfum vechi, de care îşi aminteşte, dar care nu se mai poartă, nemaifiind de actualitate. Am încurajat ideea de a încerca şi ceva nou, de a renunţa de comparaţii, amintiri şi regrete. I-am explicat că parfumurile foarte vechi nu se mai fabrică pentru că nimeni nu le mai foloseşte. Comparaţia a amuzat-o copios şi cred că după ce a plecat de la mine, s-a îndreptat spre cea mai apreciată parfumerie, lăsând în urma tristeţea secretului care o afecta de mult timp.”

D-lui G i-am explicat că nu am o problemă cu dorinţa dânsului de a îndepărta ceva fără a analiza temeinic felul în care a apărut.
În industrie, pentru aşa ceva există macarale. În psihologie, pentru a putea face ceva de acest gen este nevoie de: determinare, empatie şi înţelegere. Când i-am spus că nu mă interesează deloc secretul său, a râs neîncrezător.
„– Pentru că aţi aflat că cei curioşi mor mai repede sau de ce?” m-a întrebat cu tupeu.
„– Nu, deşi ştiu că lucrul ăsta e valabil şi în viaţa reală, nu numai în filme. Eu sunt genul de om care atunci când nu găsesc cheia (citiţi soluţia), dau uşa jos şi tot ies din situaţia respectivă.”
„– Şi dacă nu puteţi? Constituţia fizică, cam minionă, nu prea vă recomandă…”
„– În situaţii lumeşti (gen uşă sau poartă blocată, instalaţii sanitare, de gaz, etc) chem un specialist sau un prieten, în situaţii profesionale mă documentez, mă informez, caut până găsesc o soluţie care se merită încercată. În plus, mă rog cu smerenie ca Divinitatea să mă călăuzească şi chiar m-a ajutat de multe ori.”
Să ştiţi că pentru d-nul G am fost pe post de macara şi efortul semnificativ de a îndepărta greutatea (atât de secretă) a funcţionat.Cum am procedat? Am mers pe intuiţie, dar la final nu am uitat să mulţumesc Divinităţii pentru sprijin, pentru amândoi, convinsă fiind că pacientul meu nu o va face niciodată, dansul fiind ateu.

D-nului T i-am recomandat să ia o pauză şi i-am spus să încerce a nu mai aştepta nimic de la nimeni: nici apreciere, nici recunoştinţă, nici afecţiune, nici suport. În cele mai grele momente eşti mereu singur şi dacă ajungi să speri că nu va fi aşa, suferinţa va fi două ori mai mare!
L-am sfătuit să-l aprecieze în continuare pe Voltaire, să-şi pună tot sufletul în pasiunea extraordinară pe care o are, evitând pe toţi cei care l-au tratat ca pe… o ustensilă de unică folosinţă.
Riscul de a folosi tava de argint, nu prea se merită în ziua de azi, mai ales pentru cei orientaţi numai spre câştig şi mai puţin spre… corectitudine.

Sunt de acord că nimic nu împovărează mai tare decât secretele, însă pe unele dintre ele va trebui să le ţineţi doar pentru dumneavoastră. Pentru a putea merge (cu demnitate) mai departe şi a nu fi striviţi de greutatea lor, puneţi-le într-un sertar imaginar şi nu-l mai accesaţi, provocându-vă suferinţă.
Celebrul magician David Copperfield a afirmat într-un interviu „Secretul magiei stă în performanţă.”
Fiţi performanţi în sensul de a nu va mai hrăni secretul cu alte secrete şi nu pierdeţi din vedere că secretul unor relaţii bune, armonioase şi de lungă durată, constă numai în dragoste, respect dar mai ales, în sinceritate.

Mihaela-Theodora Popescu – Editor principal
Co-autor a Editei de colectie: “Intre psihologie si parapsihologie” – click aici