A subestima înseamnă a subaprecia, a subevalua, a atribui unei fiinţe, unui lucru, unei împrejurări, o valoare mai mică decât cea reală. Vom discuta despre subestimare sub trei aspecte principale: a dumneavoastră, a partenerului/partenerilor şi a adversarului/adversarilor.
Riscurile confruntării cu subestimarea pot fi deosebit de serioase, deşi la început, s-ar părea că nu este chiar aşa.
Subestimarea poate duce la abandon, la despărţire, la sentimente de goliciune sufletească, la depresie, la dependenţe de tot felul şi nu rareori, la comportamente periculoase.
Un alt risc major ar fi că subestimarea poate aduce pierderi. Vă asigur, nu este nici o tragedie dacă o persoană nu vă apreciază şi dacă nu vă recompensează în nici un fel pentru eforturile deosebite pe care le faceţi. În cazul în care dumneavoastră sunteţi cei subestimaţi, veţi „pierde” doar o perioadă definită de timp. Când veţi înţelege cam cum stau lucrurile, situaţia se va schimba. Privind mai atent în jur, veţi putea observa că puteţi avea şi altceva la dispoziţie. Dacă cea de-a doua alegere se dovedeşte a fi benefică, pierderea pe care aţi avut-o poate înceta, iar de pierdut ceva, va pierde numai cel/cea care v-a subestimat.
Când ajung la consiliere, persoanele ajunse în pragul disperării datorită subestimărilor repetate, întreabă până la epuizare: „De ce nu mă ajuţi mai repede să scap de aşa ceva?”. În ciuda eforturilor de a fi de ajutor, starea unora poate începe să se deterioreze. Ceea ce eu consider a fi surprinzător este că ceea ce poate fi o abordare eşuată pe termen scurt, se dovedeşte a avea un rezultat eficient pe termen lung. Având în vedere acest lucru, ofer posibilitatea celor care apelează la mine de a conduce procesul terapeutic numai până la nivelul întrebărilor. Celor care regretă timpul pierdut până la conştientizarea problemei, dar şi eventualele pierderi, le recomand: să nu dea dreptate celor care-i subestimează, să nu renunţe la primul insucces, să nu se plafoneze, să nu renunţe la lupta de a-şi da singuri valoare, să nu uite cine sunt cu adevărat, din punctul de vedere al capacităţilor personale.
Subestimarea partenerului de viaţă, de muncă sau chiar de afaceri, este un al doilea aspect, foarte discutat atunci când se ajunge la consiliere. Cei care promovează şi exersează subestimarea partenerului nu conştientizează gravitatea atitudinii lor până când nu le-o spun direct în faţă. Este cam dur, dar are numai efecte pozitive.
Celor care refuzau să înţeleagă unde greşesc, savanul Albert Einstein le spunea ceva de genul „Orice prost poate şti, scopul este să înţelegi!”, însă când este vorba de consiliere, nu merge aşa. Recunosc, poate fi dificil să rămâi politicos, dar categoric cu cineva care a făcut din subestimarea partenerului un motiv de laudă. În astfel de situaţii, riscul de a întâmpina ostilitate este major, însă, dacă se reuşeşte la timp înţelegerea consecinţelor unui asemenea comportament abuziv, se mai poate schimba ceva. Voi reda, pe scurt, ceea ce i-am spus unui asemenea client:
„– Încerc să comunic cu tine, însă tu te opui şi îngreunezi permanent tot acest efort. Vorbeşti urât despre partenera ta, nimic nu te mulţumeşte, ai tot felul de revendicări şi eşti foarte jignitor. Pe ceilalţi, poate că reuşeşti să-i păcăleşti, pe mine nu ai reuşit! Încerci să-mi declanşezi ostilitatea, însă furia ta nu este decât un mod de a-ţi manifesta invidia, depresia şi insecuritatea. Felul în care te comporţi acum, stă în calea muncii noastre, dar şi în calea rezolvării problemei tale. Dacă nu mă ajuţi, nici eu nu voi continua să încerc să te ajut pe acest segment… nici nu mă interesează dacă mă vei subestima vreodată, sau nu.”

Acum ne ajutăm reciproc, el să se schimbe, eu să-l fac să înţeleagă de ce este bine să se schimbe, prin modificarea atitudinii sale arogante de „fiinţă superioară”. Cred că a înţeles destul de bine că cei care exploatează efortul celorlalţi, care nu ştiu să dăruiască, rămân întotdeauna singuri, indiferent de calităţile şi/sau banii cu care au fost înzestraţi.
Subestimarea adversarului/adversarilor nu este un aspect analizat (şi preferat) doar de către cei implicaţi în activităţi sportive. Este un aspect adus în discuţie, mai ales de cei care ocupa funcţii importante, care, pe lângă grijile afacerilor, mai au şi grijă adversarilor. Se ştie că „nici un luptător înţelept nu-şi subestimează duşmanul”, însă acest adevăr nu este valabil doar într-o confruntare corp la corp, este valabil pe toate planurile şi în toate domeniile. Un prieten, bun practicant al artelor marţiale, mi-a povestit, foarte necăjit, cum a pierdut un meci important tocmai pentru că şi-a subestimat adversarul. L-am calmat cu o singură replică „Ai pierdut o luptă, dar cred că ai câştigat ceva folositor din asta…”. Nu a fost nevoie de mai multe cuvinte. Pur şi simplu, uitase că, pentru a câştiga o luptă dreaptă nu este nevoie doar de o anumită tehnică dusă la perfecţiune, ci şi de puţină înţelepciune…
În concluzie, ce s-ar mai putea spune despre riscurile pe care le implică subestimarea? Vă las să vă mai gândiţi. Sunt sigură că mai există şi alte riscuri despre care am mai putea discuta. Până când voi relua acest subiect, vă rog să nu acceptaţi subestimarea, să vă demonstraţi permanent valoarea, ocupând, fără nici o sfială, locul pe care-l meritaţi.

Mihaela-Theodora Popescu – Editor principal
Co-autor a Editei de colectie: “Intre psihologie si parapsihologie” – click aici