Supărarea poate avea mai multe înţelesuri: neplăcere, neajuns, necaz, greutate, lipsa etc., întotdeauna cu consecinţe neplăcute atât la nivel emoţional cât şi fiziologic. Poate determina suferinţa şi poate fi considerată un veritabil semnal că ceva important din existenţa cuiva, nu funcţionează aşa cum ar trebui.
Starea de supărare poate fi cauzată de persoane rău intenţionate, de activităţile/preocupările/comportamentul persoanelor din preajmă, de anumite convingeri inadecvate între care amintesc doar pretenţiile exagerate, învinovăţirea, autoînvinovăţirea, toleranţa redusă la frustrare.
Consecinţele stării de supărare pot fi diverse, atât pe termen lung cât şi pe termen scurt.
Cele mai cunoscute sunt consecinţele fiziologice: neliniştea, agitaţia, irascibilitatea, greaţa, durerile gastrice, creşterea tensiunii musculare, creşterea ritmului cardiac, respiraţia anormală, senzaţia de frică exagerată.
La nivel psihic, supărarea poate avea consecinţe atât la nivelul gândirii, cât şi în plan comportamental. Concret, în planul gândirii poate apărea a reducere a capacităţii de a înţelege un alt punct de vedere, dar şi o supraestimare a gradului de intenţionalitate a celui care o provoacă.
Consecinţe comportamentale ar fi: atacul verbal, atacul fizic, transferul atacului către altcineva, retragerea agresivă (se trânteşte, se sparge, se distruge etc.).
Studiile efectuate asupra unor persoane cu dese manifestări ale ostilităţii cu pierderea repetată a controlului, au evidenţiat o vulnerabilitate crescută a acestora la bolile cardiace coronariene. Studiile au fost extinse, iar specialiştii au concluzionat „supărarea nocivă produce boală, deoarece are o uimitoare forţă distructivă”.
Din punct de vedere esoteric, supărarea poate determina neplăceri atât în viaţa celui/celei pe care îl/o supăraţi, cât şi în propria viaţă. Conform legii bumerangului, nimeni nu poate face rău altuia fără să plătească… cândva. Marile supărări izvorăsc din nevoia de a domina şi controla pe altul/alţii, dar şi din lipsă de comunicare. Puţini oameni pot discuta deschis şi sincer despre supărările lor, mulţi se autoînvinovăţesc pentru ceea ce li se întâmplă, apoi se supără rău pe propria viaţă. Să nu-i judecaţi, poate că au ajuns la o limită peste care nu mai pot trece, cine mai ştie? Anumite lucruri nu se pot şti decât de către cei implicaţi în mod direct…
„Când filmez nu există boli sau supărări” a declarat, în urmă cu câţiva ani, marele nostru regizor Sergiu Nicolaescu. M-a impresionat foarte mult această declaraţie şi, la rându-mi, am încercat să trec peste destule supărări, făcând numai ceea ce mă pasionează, redirecţionându-mi gândurile şi ignorând suferinţa. Ştiu, acum la modă este cu totul altceva, vorba cântecului „supărarea când îmi vine, rup cămaşa de pe mine”, dar fiecare om este liber să aleagă ceea ce i se potriveşte.
În concluzie, la întrebarea „Ce se întâmplă cu oamenii când se supără?” se poate răspunde extrem de variat. Atunci când se supără, unii se îmbolnăvesc, alţii se despart irevocabil, alţii se răzbuna în fel şi chip reacţionând în funcţie de temperamentul, caracterul şi puterea pe care o au. Vă reamintesc îndemnul incredibilei scriitoare americane d-na Helen Adams Keller: „Deşi lumea este plină de suferinţă, există în acelaşi timp şi capacitatea de a trece peste această”.

Mihaela-Theodora Popescu – Editor principal
Co-autor a Editei de colectie: “Intre psihologie si parapsihologie” – click aici