Utilizarea adjectivului „diferit” sugerează că există ceva care deosebeşte, care face diferenţa. Poate fi exemplificat în mai multe feluri, neschimbată rămânând doar ideea de bază, aceea că un anumit element este deosebit, distinct, variat. Deosebirea poate fi percepută atât în sens bun, cât şi într-un sens mai puţin bun. Depinde şi de felul în care este percepută, atât de către cei implicaţi în mod direct, dar şi de către ceilalţi, aflaţi în rolul de spectatori.
Ce se poate întâmpla când sunteţi diferit? Contează mult în ce constă diferenţa. Ceva de ordin fizic atrage o altfel de percepţie, precum şi un anumit tip de manifestări, ca efect a celor constatate. Ceva de ordin cognitiv şi/sau intelectual, poate fi însoţit de cu totul altceva, posibil şi de invidie. Să vă exemplific cum. Nimeni nu poate invidia pe cineva că merge mai greu, dar întotdeauna se vor găsi nişte candidaţi dispuşi să conteste rezultatele, chiar dacă nu au nici cea mai vagă idee despre felul în care s-au obţinut.
Când sunteţi diferit, se mai poate întâmpla ceva. Puteţi fi un veritabil exemplu pentru cei aflaţi în aceeaşi situaţie şi nu numai. „Constatarea faptului că am devenit atât de diferită, din punct de vedere fizic, m-a făcut să mă prăbuşesc psihic. Nu pot ignora ceea ce am fost şi ce am ajuns!” mi-a mărturisit, destul de recent, o tânără grav rănită în urma unui accident de circulaţie. Întrebata ce crede că ar putea-o ajuta să devină mai optimistă, mi-a răspuns, fără a sta prea mult pe gânduri „Dacă aş şti că X mă poate accepta şi aşa, ar putea fi o schimbare…”.
Ştiam că atunci când eşti diferit, observi doar pe cei care nu te acceptă, iar comentarii de genul că s-ar putea găsi alte persoane care o acceptă necondiţionat, ar fi fost de prisos. Am recurs la o altă abordare a opţiunilor rămase, legându-mă doar de nevoia de acceptare. Nu este condamnabilă şi nici ruşinoasă, însă mulţi o ascund, închipuindu-şi că este principala cauză a suferinţei lor emoţionale. I-am explicat faptul că, nevoia de acceptare este o nevoie ca oricare alta. Există totuşi riscul de a fi orientată către persoane incapabile să răspundă în aceeaşi măsură. Se poate compara cu un dezastru? Uneori, deoarece lipsa unei reciprocităţi şi/sau a unei experienţe de viaţă, poate conduce la o asemenea concluzie. Ce soluţii s-ar putea găsi? Acceptarea schimbării intervenite, încercarea de a face tot ce se poate pentru o evoluţie benefică, fără a se avea mari pretenţii de la ceilalţi.
„Nimeni nu te poate face să te simţi inferior fără permisiunea ta” spunea Eleanor Roosevelt. Am insistat asupra acestei recomandări, precizând că vine din partea unei persoane deosebit de înţelepte care s-a confruntat cu dificultăţi din care, mereu, a învăţat câte ceva. Tânăra nu prea a fost de acord cu cele prezentate, însă, cred i-a dat de gândit…
Se mai poate întâmpla ceva deosebit atunci când sunteţi diferit?
Din păcate da. Se poate întâmpla să fiţi criticat, judecat, jignit, etichetat. Ori de câte ori am păţit-o, mai ales atunci când am fost criticată pentru „simplitatea” articolelor mele din care lipsesc termenii de specialitate, sau pentru pierderea simţului măsurii pentru simplul fapt că am oferit mai multe exemplificări decât s-ar fi aşteptat respectivul cititor, am răspuns (refuzând categoric ceartă), doar citându-l pe curajosul Nelson Mandela „Dacă vorbeşti unui om într-o limbă pe care o înţelege, cuvintele tale vor ajunge la mintea lui. Dacă îi vorbeşti în propria limbă, cuvintele ajung la inima lui”. Din păcate, „destinatarii” au înţeles numai ceea ce au vrut sau ce au putut…
În concluzie, dacă sunteţi diferiţi, într-un sens sau altul, se poate întâmpla să aveţi parte de mai multe dificultăţi. Ceea ce contează este să nu vă descurajaţi, să căutaţi continuu soluţii, precum şi resursele necesare pentru a merge mai departe, dovedind celor care s-au îndoit de calităţile dumneavoastră, cât de deosebiţi sunteţi…

Mihaela-Theodora Popescu – Editor principal
Co-autor a Editei de colectie: “Intre psihologie si parapsihologie” – click aici