Adevărurile Cosmice din spatele rugăciunii

Cea mai cunoscută şi iubita rugăciune a creştinilor este cea pe care Iisus Christos ne-a lăsat-o şi care ascunde în ea adevărurile cosmice, pe care cine oare le cunoaşte mai bine, decât Creatorul lor. Prin această rugăciune omul se înalţă, aspiră să se înalţe, aspira să-şi înalţe fiinţă către Divinitate. Trebuie să recunoaştem – însă – că rugăciunea este o formă de meditaţie şi, una cu o putere foarte mare de concentrare şi accedere la nivele superioare. Pentru a reuşi apropierea de fiinţa pură, omul primeşte ajutorul rugăciunii „Tatăl nostru”. Însă, Christos a avertizat asupra felului în care ne rugăm: „Când vă rugaţi, să nu bolborosiţi aceleaşi vorbe, că păgânii, cărora li se pare că, dacă spun o mulţime de vorbe, vor fi ascultaţi!” (Matei 6:7). Repetarea mecanică a rugăciunii (bolborosirea aceloraşi vorbe) nu poate să ne apropie de Dumnezeu. Este nevoie de înţelegerea noastră, mai mult, de contopirea noastră cu Spiritul acestei rugăciuni. În fiecare om trăieşte o picătură divină, iar când omul se roagă cu toată fiinţa sa, el ajunge la expresia cea mai profundă a naturii sale lăuntrice, acea picătură divină.

Întreaga natură umană, această minunată Creaţie a lui Dumnezeu, poartă în ea expresia Divinităţii. Referindu-se la natura umană, Rudolf Steiner vorbea despre „trinitatea superioară” şi cele „patru părţi inferioare” ca fiind întregul – Omul. În ceea ce priveşte trinitatea superioară, ea se exprimă în cele trei părţi superioare ale omului, care sunt de fapt cele trei părţi inferioare ale Divinităţii care ne-a dat picătura de suflet („Domnul Dumnezeu […] i-a suflat […] suflare de viaţă, şi omul s-a făcut astfel un suflet viu” Geneza 2:7). Principiile acestea pot fi exprimate în Manas, Budhi şi Atma; unde Atma reprezintă Omul-Spirit, Budhi este prefigurarea Spiritului de Viaţă, Manas – sinea spirituala; deci, în trinitatea superioară a omului primează Spiritul. După cum aceste trei părţi superioare ale naturii omeneşti pot fi considerate părţi ale Divinităţii, tot astfel, cele „patru părţi inferioare” sunt părţi ale Naturii divine. De altfel, Sfânta Scriptură – Biblia – ne spune foarte clar: „Nu ştiţi că voi sunteţi Templul lui Dumnezeu, şi că Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi?” (1Cor. 3:16); deci, corpul nostru este templul în care sălăşluieşte Spiritul. Cât despre cele patru părţi „naturale”, ele sunt: corpul fizic, corpul eteric, corpul astral şi Eu-l, componente de asemenea, dar umane.

Adevărul Divin al Creatorului despre natura Creaţiei este relevat în rugăciunea creştină „Tatăl nostru” care se referă la toate cele şapte părţi ale omului, pentru care se adresează cele şapte cereri-rugăminţi. Rugăciunea începe cu „Tatăl nostru care eşti în ceruri”, formula prin care omul recunoaşte măreţia Atotputernicului în împărăţia sa. Urmează cele trei rugăminţi, care se referă la cele trei părţi superioare, la ceea ce este Divin: „Sfinţească-se numele Tău (1), vie împărăţia Ta (2), Fie voia Ta (3)”. Trecerea de la împărăţia spirituală la cea pământească o găsim în „precum în cer aşa şi pe pământ”. Ultimele patru rugi se referă la cele patru componente inferioare; pentru corpul fizic, se roagă: „Pâinea noastră cea spre fiinţă, dă-ne-o nouă astăzi”(4). Când spunem „şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noastri”(5), cerem aplanarea greşelilor care se comit prin corpul eteric sau vital; „şi nu ne lasa pe noi în ispită” (6), ispita fiind cea a corpului astral, purtătorul pornirilor, pasiunilor, dorinţelor aprige; iar despre Eu, spunem „şi ne izbăveşte de cel rău” (7), căci răul prin natura sa încearcă să-şi facă loc în noi dimpreună cu partea Divină superioară. Rugăciunea se încheie: „Căci a Ta este împărăţia şi puterea şi slava în veci” ca recunoaştere a Celui ce a zidit împărăţia, Atotputernicul, pe care îl slăvim.
R. Steiner mai spune că „Tatăl nostru” este expresia înţelepciunii primordiale; şi precum lumina se exprimă prin şapte culori, sunetul fundamental – prin şapte sunete, tot astfel viaţa omenească, formată din şapte părţi, se ridică la Dumnezeul său prin cele şapte simţăminte înălţătoare, care se exprimă în cele şapte rugi conţinute în „Tatăl nostru”. Cele şapte rugi din „Tatăl nostru” nu sunt altceva decât expresia faptului că sufletul omenesc – dacă se înaltă cum trebuie către Divinitate, implora voinţă Divină să i se adune fiecare dintre „părţile”sale, într-o astfel de alcătuire-evoluţie, încât omul să-şi găsească Universul dumnezeiesc – calea cea dreaptă.
Dumnezeu nu lăsa nimic la voia întâmplării; când omul rosteşte rugăciunea „Tatăl nostru”, se roagă după îndrumarea cosmică a Divinităţii.

Radu Botez – parapsiholog
www.parapsiholog.ro
www.radubotez.ro
www.psychic-parapsychologist.com