În ultimul timp, despre talent se vorbeşte şi se scrie tot mai mult şi mai des. Presa abundă de ştiri despre copii cu talente deosebite, despre artişti sau vedete care de care mai talentate.
În dicţionarul limbii române talentul este definit ca o aptitudine deosebită cu care este înzestrat cineva, o măiestrie, o îndemânare. Descoperit la momentul potrivit şi mai ales de către cine trebuie, îţi poate aduce celebritatea. Talentul se dobândeşte nativ, dar şi după o muncă asiduă. Cel nativ este foarte important, dar scoaterea din anonimat este condiţionată de o mulţime de factori: un efort permanent de învăţare şi perfecţionare, o motivaţie puternică, o voinţă de fier şi nu în ultimul rând, de noroc.
Cu ani în urma celebra actriţă Sophia Loren spunea „să reuşeşti într-o profesie dificilă necesită o încredere oarbă în tine însuţi. Tocmai de aceea oameni aproape lipsiţi de talent, dar care cred în ei, ajung deseori mult mai departe decât cei care au talent, dar nu au încredere”.
Personal consider talentul nativ un dar divin. Mulţi oameni au un talent specific unui anumit domeniu, dar în viaţa intervin tot felul de situaţii şi conjuncturi încât multe talente se pierd. O posibilă cauză ar putea fi sărăcia şi faptul că majoritatea oamenilor sunt obişnuiţi să-i judece pe ceilalţi semeni ai lor după diferite criterii: dacă sunt frumoşi, dacă sunt sănătoşi, dacă sunt bogaţi, dacă au rude sus-puse, dacă au funcţii sau CV-uri impresionante, etc. Din păcate, la noi încă se judecă «marfa după ambalaj».

Fiecare om are un talent nebănuit

De exemplu o fată mai puţin atrăgătoare cu greu este percepută că o fată deşteaptă, un bărbat fără mari posibilităţi materiale cu greu este perceput ca un bărbat deştept şi ce să mai vorbim de cei cu deficienţe fizice vizibile care din start sunt percepuţi ca posibili retardaţi! Sunt cazuri şi cazuri, dar în numeroase situaţii s-a demonstrat exact contrariul. Demn de amintit este Theodore Roosvelt care a câştigat alegerile în Statele Unite fiind (temporar) într-un scaun cu rotile. Talentul de a-şi expune ideile i-a impresionat pe alegători într-o asemenea măsură, încât la acea vreme a câştigat alegerile, deşi nimeni nu-i dădea nici o şansă.

Cea mai frumoasă poveste pe care am citit-o despre talent denumeşte „Instrumentul ciudat”. Întrucât este în concordanţă cu subiectul acestui articol o voi povesti pe scurt, morală fiind de folos tuturor.
Pe peretele unui vechi castel era atârnat un instrument ciudat. Nimeni din cetate şi nici cei din castel nu ştiau să-l întrebuinţeze. Era plin de praf şi avea cordele rupte, datorită numeroaselor încercări la care fusese supus. Povestea ciudatului instrument era cunoscută peste mări şi tari, iar în ciuda recompenselor promise, nimeni nu reuşise să-i descifreze taina. Într-o zi la castel a venit un străin. Urâţel şi îmbrăcat sărăcăcios a cerut să fie condus în încăperea unde se afla instrumentul. Aspectul modest al călătorului i-a pus în dificultate pe cei care erau în măsură să hotărască, dar din moment ce se perindaseră pe acolo zeci de oameni, ce mai conta unul? Aşa că l-au condus în încăperea respectivă. Ajuns acolo, străinul, deşi era la capătul puterilor, l-a dat jos de pe perete, l-a curăţat, i-a reparat coardele şi apoi a început să cânte. În mâinile sale instrumentul scotea nişte sunete minunate. Frumuseţea muzicii i-a făcut pe cei care o ascultau, să-l privească cu alţi ochi pe cel care cântă. Dintr-un biet călător, slăbit şi sărac a devenit un minunat rapsod. Străinul nu era altcineva decât fostul stăpân al castelului care, învins într-o bătălie cu mulţi ani în urmă, fusese luat ca sclav. Era creatorul ciudatului instrument şi unicul deţinător al tainei utilizării acestuia.

Care este morala? Fiecare om are un talent nebănuit, care de cele mai multe ori este neglijat datorită greutăţilor prin care trece. Aşa că, vă rog să fiţi curioşi şi să descoperiţi singuri talentul pe care îl aveţi, indiferent care ar fi acesta. Nu oricine se poate face înţeles cu uşurinţă, nu oricine poate picta un tablou care să-ţi încânte sufletul, nu oricine poate monta o centrală termică, sau repara un mecanism complicat, ori efectua calcule complexe ţintuit pe scaun ore întregi între patru pereţi. Descoperiţi-vă talentul cu care v-aţi născut şi lucrul acesta vă va aduce, cu siguranţă, multă mulţumire sufletească!

Modestia – dubla ei semnificaţie

Am vorbit despre talent, dar de ce am amintit şi despre modestie? Pentru că modestia i-a însoţit întotdeauna pe adevăraţii oameni talentaţi. Celebrul savant Albert Einstein a spus cândva „eu nu am nici un talent anume, sunt doar curios”, iar aceste cuvinte reprezintă pentru mine cea mai frumoasă lecţie de modestie.
Din punct de vedere etimologic termenul provine de la cuvântul latin „modestia”. De-a lungul timpului filosofii au denumit-o „fundaţia solidă a tuturor virtuţilor”, „citadela frumuseţii” şi enumerarea ar mai putea continua. Dar astăzi? Mai este modestia o calitate? Îţi mai poţi permite să fii modest într-o lume în care competiţia este aşa de mare? Am observat cu tristeţe că modestia poate fi prost înţeleasă şi astfel se pot rata şanse extraordinare. Destul de mulţi oameni consideră modestia un veritabil defect şi tot mai puţini oameni sunt într-adevăr modeşti. A fi modest este una dintre cele mai importante calităţi, mai ales atunci când acel cineva ajunge un om valoros şi chiar a înfăptuit lucruri mari. Adevăratele valori nu se pierd pe măsura trecerii timpului.
Se poate afirma că modestia a căpătat o dublă semnificaţie: una pozitivă – modestia ca virtute şi una negativă – modestia percepută că lipsa unor calităţi.
Consider că modestia este cea care dă strălucire talentului, iar un om talentat şi modest este un veritabil exemplu pentru ceilalţi. Scriitorul meu preferat Liviu Rebreanu, referindu-se la modestie a spus „modestia nu e dezinteres, ci o atitudine”.
Oamenii modeşti aşteaptă ca ceilalţi să-i aprecieze, dar se întâmplă din ce în ce mai rar acest lucru. Important este să ne apreciem corect valoarea şi la nevoie să luptăm pentru recunoaşterea ei. Curajul şi adevărată valoare sunt o combinaţie imposibil de învins.

Mihaela-Theodora Popescu – Editor principal
Co-autor a Editei de colectie: “Intre psihologie si parapsihologie” – click aici