De cand cu infuzia de democratie in spiritele, mintile si sufletele romanilor, cineva a lansat o expresie care a fost luata de buna in sensul negativ de catre cei mai multi dintre noi: “Nu poti face lucruri mari avand asteptari mici”.
Dar oare cine a stabilit standardele? Ce inseamna “mare” sau “mic”? Ce inseamna de fapt viziunea, dorinta de mai mult, o viata implinita?
De cele mai multe ori suntem tentati sa-i judecam pe cei din jur in functie de dorintele noastre. Si asta chiar daca nu-i cunoastem pe oamenii respectivi, chiar daca nu i-am intrebat niciodata ce i-ar face fericiti, chiar daca nu am aratat niciodata un real interes fata de ei. Daca cineva, de exemplu, viseaza sa ajunga cel mai mare sofer de raliu din lume, si intalneste pe altcineva care vrea doar sa-si cumpere o masina modesta, in general soferul de raliu isi face o parere gresita si grabita, gandind ca omul nu are viziune, sau ca are asteptari prea mici…
Dar totusi…

Cine stabileste ce e normal sau nu?

Pentru unii dintre noi o mare provocare este sa ajunga politicieni, oameni de afaceri, vedete. In aceeasi masura, pentru altii dintre noi provocarea vietii poate fi gasirea unui loc de munca bun, intemeierea unei familii, cumpararea unei case. Altii vor, poate, sa calatoreasca in toata lumea, sa fie mereu activi, in miscare, pe cand o alta categorie vrea doar sa aiba un loc de munca stabil, cu program, si un locsor cald preferat de unde sa priveasca la televizor cand se intoarce de la serviciu. Insa intrebarea este: cine hotaraste ale cui asteptari sunt mai mici sau mai mari? Cine stabileste ce e normal sau nu?
Oare nu tine asta doar de ceea ce simte fiecare dintre noi? De ce de cele mai multe ori permitem celor din jurul nostru sa ne judece in functie de dorintele lor, fara ca macar sa ne intrebe care sunt ale noastre?
Poate pentru tine sau pentru altii dorinta cea mai mare, conform simtului si vocii interioare, poate fi o excursie la Paris. Pentru cei care au vazut deja Parisul, aceasta dorinta poate parea ridicola. Ei vor, poate, sa vada America. Aceasta ultima dorinta, din punctul de vedere al unuia care a vazut deja America, poate fi de asemenea ridicola. Cine este oare in masura sa ne judece dorintele? Traieste cineva in locul nostru?

Expresii care distrug vieti

De cate ori nu vi s-a intamplat sa le marturisiti prietenilor ca vreti sa faceti ceva. Iau un exemplu extrem: le spuneti amicilor ca vreti sa va cumparati un cal. Fara sa le cereti parerea. Ganditi-va care ar fi prima lor reactie… V-ar incuraja? V-ar sustine? Sau ar incerca sa va explice cate probleme creeaza cumpararea unui cal, cate ati putea face cu acei bani, v-ar spune ca v-ati pierdut mintile si ar incheia cu “Treaba ta, ai innebunit!”. Alegeti dumneavoastra raspunsul si vai!, cat de putini sunt cei care se pot mandri ca ar fi sustinuti.
Revin la primele randuri ale materialului : asteptarile mici nu duc la lucruri mari. Cuvinte spuse cu usurinta, pentru ca suna bine si se incadreaza perfect in viziunea unora despre perfectiune. Cuvinte care de multe ori distrug vieti, facandu-l pe cel care isi doreste altceva decat cer standardele omului modern sa fie frustrat, sa se simta mic, neputincios si, ca s-o spun de-a dreptul, prost.
Si, pentru a nu se indeparta de societate (care intre noi fie vorba, e corupta, falsa si superficiala), isi ridica standardele, uitand ca poate nu dispune de mijloacele si moralitatea care sa-i permita sa acceada in anumite cercuri care se incadreaza in snobismul decretat care te face sa fii un om cu viziune in ochii lor.
In incercarea de aliniere la standardele celor care le impun, omul nu face altceva decat sa uite de el, de sufletul lui, de ceea ce isi doreste cu adevarat. Devine altcineva, de multe ori meschin in atingerea acelor false standarde, iar cand si daca le atinge vreodata nu simte multumire, nu simte linistea pe care o astepta, ci simte ca a trait degeaba si practic o ia de la capat. Poate cel putin o data in viata ne-am pacalit cu totii asa, gandindu-ne si actionand in functie de crunta judecata a altora, de ce ar spune mama, tata sau chiar vecina.
Ambitia si lucrurile mari inseamna altceva pentru fiecare dintre noi. Important este ceea ce ne dorim noi, ceea ce ne aduce noua linistea, ceea ce ne da noua sentimentul de implinire. Noi suntem singurii nostri judecatori. Caci in cele din urma ne place sa credem ca traim pentru noi, nu pentru altii.
In orice caz, important este sa lupti pentru ceea ce-ti doresti, indiferent care este acel lucru. Indiferent care este parerea celorlalti despre el. Indiferent daca obtii acel lucru sau nu. Indiferent daca e greu sau usor. Numai tu stii ce e “mare” sau “mic”. Hotararea e a ta. Important e sa lupti pentru tine.

Cornelia A. Grofu