De câte ori nu ne-am amuzat când, la seviciu, la vreo întâlnire, petrecere sau nunta, am zarit pe talpa pantofului o eticheta fosforescenta, de un verde ce aminteste de culorile vii ale desenelor copilariei, unde era notat un pret din multe cifre.
Glumele pornite de la nevinovata eticheta, îndreptate spre posesoarea pantofului, vreo Cenusareasa postmodernista, erau nenumarate, estimau bugetul, gusturile, talia, firmele, intentiile.
Eticheta numeste, individualizeaza, unicizeaza, scoate dintr-un anonimat mercatil un obiect. Suntem atrasi de rezonante confirmate, de asocieri între creatori si produsele sau productiile lor, uitând uneori ca esentialul e cum le expunem, cum le integram în tinuta, cum le vedem în armonie cu noi. (Excludem din discutie zapaceala de neadmis! când purtam ceva cu pretul afisat aiurea, într-un colt, pe care am uitat sa-l aruncam.)
Remarcabile sunt piesele de vestimentatie, altminteri nu ni le-am cumpara, dar fara viata.
Însufletirea le-o dam noi, linia o primim din croiala, din combinatiile materialelor. Mersul manechinelor la prezentarile de moda fac spectacolul rafinat, unitatea fiinta-rochie, costum, pantaloni etc. se fabrica subtil, dar împreuna. E sublima aceasta dinamica, mai ales pentru aceia care o orchestreaza si stiu ca în spate este o întreaga etica, ce nu admite compromisul pentru a rezista.
Privim lumea si o judecam si dupa haine, nu degeaba românul are atâtea vorbe de duh despre… haine (Hanele te fac domn, sufletul – om!, de exemplu).

Gabriel Liiceanu, rememorând anii de studentie, îsi elogia profesorul, întrebându-se daca atunci când el e în fata noastra suntem atenti la cele spuse de acesta, la gesturile, mimica sau intonatia lui. Oare nu si la hainele lui, m-as întreba cu umilinta de a aseza întrebarea alaturi de cele ale marelui filosof.
Ne mai asteptam sa revedem umilul dascal cu haina roasa pe la mâneci? Sau ne-am pregatit sa vedem omul elegant, cu echilibrul dat de o haina purtata cu respect pentru sine, pentru institutia în care intra. Vrem fusta scurta, tricoul botit, camasa impecabila, rochia feminina? Nu stiu! Un lucru e cert; vulgaritatea este data, în primul rând, de felul cum ne înfatisam, pentru ca încearca sa mascheze o absenta, de cele mai multe ori, intelectuala, spirituala, pe care ne amagim ca o ascundem!
Nu ne spunem mai bine rolul, oriunde ne-am afla, daca uitam pe talpa pantofului eticheta!

Ana Koman – Editor online