Deunăzi într-un context ce excludea formalismul am auzit o frază rostită de o fată, care-i povestea unei colege despre ce mai învaţă ea pe la şcoală: “Ştii am învăţat despre vectori, despre sistemul osos şi despre propoziţii!” Curioasă, interlocutoarea a cerut detalii: “Despre propoziţii, ce?” Şcolăriţa, ce părea foarte conştiincioasă şi motivată a adăugat: “Despre propoziţii îngrăşate!” – ascultând, am crezut că e o glumă! – “da, despre propoziţii îngrăşate, ai auzit bine!” Nici fata nu prea înţelesese, insistând să mai primească ceva repere. “Da, propoziţii care vin din nişte părţi de propoziţii ce se îngrăşă, aşa ne-a spus doamna!” Şi aşa a rămas! Discuţia dintre fete s-a oprit, s-a mutat spre alte evenimente… mai la modă, mai slăbuţe!

Am rămas fixată pe afirmaţia copilei, gândindu-mă că orice obiect de pe lumea asta are o formă sonoră care cere o semnificaţie! Ce-o fi vrut să spună doamna despre propoziţii grase şi probabil slabe, nu ştiu, cert este faptul că fără respectarea proprietăţii termenilor şansele de a confunda realităţile sunt foarte mari. Dacă aşa se consumă pentru doamna o demonstraţie ştiinţifică e un semn al unei crize de popularitate, care nu se câştigă oricum. Pentru un vorbitor autorizat de limba română accesarea unui asemenea cod constituie un act de trădare! Ce-ar însemna dacă am aplica tiparul doamnei şi am porni o gonflare a celor din jur? Dacă bucuriile s-ar umfla într-atât încât nu le-am mai putea ţine în frâu, dacă tristeţile ne-ar ocupa tot spaţiul personal, dacă pixul din mână ar deveni, în sens propriu, un par? Cum le-ar descrie, doamna? S-ar sparge graniţele verbului, falia în care am cădea, fabuloasă, desigur, ne-ar scoate în faţă o imagine a realului care oricum n-avea nevoie de cosmetizări hiperbolice. Furnizăm celor din faţa noastră reprezentări false, fie ele şi la nivelul limbajului, facem confuzii, urmărind ce? Explicaţiile aproximative sunt de blamat, niciodată nu vor fi benefice!

Ana Koman – Editor online