Recent, am cunoscut o doamnă care avea tot ce şi-ar putea dori o femeie: o frumuseţe fizică uluitoare, un loc de muncă bine plătit, un soţ bun, un copil sănătos, o casă minunată. Din primele minunte ale întrevederii noastre am descoperit că nimic din tot ceea ce obţinuse de la viaţă nu o mulţumea. Analizându-mă, din cap până în picioare, m-a întrebat destul de neîncrezătoare:
“- Cum să mă vindec de nemulţumire? Când ceva nu funcţionează aşa cum ne dorim, credeţi că se impune o redirecţionare a vieţii?”
“- Nu neapărat. Depinde ce nu funcţionează, din cauza cui nu funcţionează şi ce vă doriţi dumneavoastră cu adevărat. Din punctul meu de vedere, redirecţionarea poate deveni necesară doar atunci când nu mai există nicio altă soluţie.”
Nu se aştepta deloc la un asemenea răspuns, dar a continuat, vădit nemulţumită:
“- Nemulţumirea cu care mă confrunt a devenit o insatisfacţie permanentă. De molipsit, cred că m-am molipsit de la soţul meu. După ce a cumpărat un apartament cu patru camere, a devenit tare nemulţumit şi a dorit o casă. Ne-am apucat de construirea unei case şi ne-am înglodat în datorii, pe care nu le-am achitat nici până astăzi. Apoi a dorit să-i fac un copil. Am îndurat şapte ani de tratamente, pe care dumneavoastră nici nu vi le puteţi imagina, dar a fost cu folos. Avem un băieţel superb şi deştept ca nimeni altul la vârsta lui, de care mă ocup numai eu. Ascultaţi-mă, nu tot ceea ce străluceşte e diamant! În primul rând, sunt nemulţumită pentru că mă simt dată la o parte. Nu mai sunt inclusă în niciun plan de viitor, în niciun vis pe care soţul meu doreşte să-l realizeze. Simt că el nu-mi mai aparţine 100% şi asta mă pune pe gânduri. Despre ceea ce-mi doresc eu, nici nu se mai pune problema… Recunosc, marile realizări implica anumite riscuri, însă nu-mi asum şi riscul de a mă îmbolnăvi de nemulţumire! Într-o zi, l-am întrebat câte femei a avut înaintea mea. M-a privit ironic şi mi-a răspuns “Tu ar trebui să fii mulţumită că ai ajuns în finală!” şi a trântit uşa nervos.”
“- Dar la capitolul reproşuri cum staţi?” am întrebat-o bănuitor.
“- La capitolul reproşuri suntem într-o competiţie mai ca la Formula 1! Şi din acest motiv sunt tare nemulţumită, reproşurile lui sunt mult mai dureroase decât ale mele.
Chiar şi de prestaţia dumneavoastră sunt nemulţumită. De ce mă tot întrebaţi şi nu-mi daţi odată soluţii? Cum de nu mă judecaţi?”
“- Eu nu judec pe nimeni şi pentru că am observat că fiecare persoană (pe care o cunosc) duce o luptă despre care nu se ştie nimic până în momentul în care îşi găseşte curajul să vorbească despre ea. Vă asigur că am înţeles tot ce aţi dorit să-mi spuneţi, însă aş dori să vă mai explic câte ceva.
Momentele de criză într-un cuplu apar mai ales atunci când cei implicaţi descoperă elemente cu totul noi despre celălalt partener. Când nemulţumirea iniţială nu este clarificată, se nasc reproşurile, la care oamenii fie că reacţionează, fie că se închid în ei. Reproşul este o imputare, o mustrare, o învinuire care poate da naştere la frustrări. Bărbatul ideal nu înşeală, nu stă cu o femeie şi se gândeşte la alta, nu minte, nu bea, nu înjură, eu cred că nici nu există. Nici femeia ideală nu există, însă, atât unii cât şi ceilalţi, au mari aşteptări de la cel iubit, care odată neîmplinite, conduc la tot felul de nemulţumiri.
Eu cred că vă puteţi vindeca de nemulţumire încercând să nu mai aveţi pretenţii atât de mari. Luaţi lucrurile aşa cum sunt şi bucuraţi-vă de tot ceea ce este bun şi frumos în viaţă pe care o aveţi.
Un proverb românesc spune “Nemulţumitului i se ia darul”. Este o avertizare dură, pe care evit să o reamintesc celor care apelează la consiliere. Prefer poveştile terapeutice şi dacă permiteţi, vă voi relata o astfel de poveste în sensul celor discutate până acum.
Se spune că un împărat s-a îmbolnăvit de o boală necunoscută care i-a afectat grav picioarele. Au fost aduşi tot felul de doctori, s-au promis recompense serioase, dar nimeni nu a reuşit să-l ajute cu nimic. Într-o noapte, împăratul a visat că se va vindeca dacă va încalţa, doar pentru câteva clipe, încălţările unui om fericit.
La curte au venit sute de oameni care se declarau fericiţi şi care afirmau cu tărie că încălţările lor l-ar putea vindeca. Au fost încercate toate încălţările aduse, însă împăratul tot nu s-a vindecat.
Obosit de atâta suferinţă şi de atâtea încercări nereuşite, împăratul a dorit să fie izolat de tot ceea ce îl nemulţumea şi a cerut să fie dus, pentru câteva ore, în pădurea aflată în apropierea castelului. La un moment dat, a zărit într-un luminiş o căsuţă modestă. Înăuntru a descoperit un bătrân a cărei figura radia de fericire. Întrebat ce-l face atât de fericit, i s-a răspuns “La vârsta mea, atâta timp cât mai prind o zi lăsată de dragul nostru de Dumnezeu, nu pot decât să mă bucur!”
Amintind-şi imediat visul, împăratul i-a cerut imediat încălţările, sperând că, doar încălţându-le, se va vindeca. Spre surprinderea sa, a aflat că bătrânul care radia de fericire, nu mai avea demult… încălţări.
Morala: Se poate avea aproape totul şi de fapt, nimic… totuşi, există persoane care nu au nimic, dar au învăţat să trăiască ca şi cum ar avea totul.”

Înainte de a pleca, doamna care venise pentru consiliere a plâns cum nu am văzut pe nimeni altcineva. Nu mi-a spus din ce cauză, nici nu mi-a telefonat să-mi spună cum stă cu nemulţumirea.
Sper că discuţia noastră i-a fost de folos. O fi reuşit să se vindece? Dumneavoastră ce credeţi?

Mihaela-Theodora Popescu – Editor principal
Co-autor a Editei de colectie: “Intre psihologie si parapsihologie” – click aici