Obișnuim să cuantificăm valoarea în bani. “Costă …”, “Valorează …”, etc, cam asta ar fi formularea atunci când ne referim la valoarea pe care dorim să o comunicăm sau de care ne interesăm. Plătim, achiziționăm, plecăm, însă asta este doar la prima vedere.
Valoarea nu o pot da doar banii, valoarea o pot da și cuvintele, aspect pe care mulți nu-l conștientizează. Cuvintele urâte rănesc, lipsa cuvintelor de apreciere îndepărtează, cuvintele frumoase apropie și dau un plus de valoare celui care le utilizează.
Stuard Chase (1888-1985) a fost un celebru economist și scriitor american. S-a dovedit a fi un fin observator al naturii umane, dar și a puterii cuvintelor. A ajuns la o concluzie pe care a formulat-o genial “Trăim în mijlocul unui ocean de cuvinte, dar tocmai ca peștele în apă, de cele mai multe ori, nu înțelegem acest lucru”. M-am tot gândit de ce nu se înțelege acest lucru, deși, zi de zi, descoperim și înțelegem lucruri mult mai complicate de atât. Am ajuns la concluzia că nu înțelegem tocmai impactul pe care-l au cuvintele asupra celorlalți. Cuvintele pot face mult rău, pot jigni, îndurera, întrista, chiar distruge vieți. Pot face și mult bine, pot motiva, pot mobiliza, pot încuraja, pot schimba destine.
Povești nu v-am mai spus demult. De data asta vă voi spune o poveste adevărată, ca dovadă a puterii pe care o pot avea cuvintele.

A fost odată un băiețel pe nume Stevland și locuia în Statele Unite ale Americii. S-a născut prematur și datorită unor complicații generate de atmosfera bogată în oxigen din incubatorul spitalului, dezvoltatea ochilor a fost întreruptă, retina s-a desprins și a devenit orb. Deși era complet orb, mergea în fiecare zi la școală și se lupta cu limitările pe care i le aducea dizabilitatea. Într-o zi, un șoricel a început să alerge prin clasă. Spre uimirea tuturor, învățătoarea l-a rugat să-o ajute să-l prindă. El i-a reamintit că este orb și nu are cum s-a ajute. Doamna învățătoare observase că are un auz excepțional și l-a încurajat să-l folosească. În doar câteva secunde, micuțul Stevland a prins șoricelul. A fost pentru prima oară când cineva i-a apreciat auzul, a avut încredere și l-a încurajat să-și cultive acest dar. Pentru el, acea zi a marcat începutul unei vieți…de succes. La maturitate a câștigat un premiu Grammy, a vândut milioane de discuri, a produs și interpretat o mulțime de cântece pentru organizații de caritate în spirijinul celor cu dizabilități, SIDA, cancer, diabet, dar și foamete, abuz domestic, etc. Micuțul Stevland nu este altul decât celebrul Stevie Wonder care, și la cei 73 de ani ai săi, încântă o lume întreagă cu talentul și generozitatea sa. Totul a devenit posibil datorită învățătoarei sale, genială din punctul meu de vedere, care i-a insuflat convingerea că poate reuși, utilizând tocmai ceea ce îl facea special.

Bunica mea îmi spunea deseori că felul în care comunicăm definește exact cine suntem. Era foarte atentă la felul în care comunicam, dar și la cuvintele pe care le utilizăm. La început nu mi-a plăcut. Considerăm că este prea pretențioasă și chiar îi spuneam că nu intenționez să devin diplomat. Acum, îi datorez totul. Instruirea dânsei mă ajută continuu în comunicarea cu cei /cele pe care-i consiliez și nu numai. Mă ajută să-mi temperez nemulțumirile, dezamăgirile, nervii, dar și să-i învăț pe alții să o facă.

Mark Twain a spus cu mult timp în urmă “Pot trăi două luni de pe urma unui compliment bine-venit.” Eu nu am ajuns la o asemenea performanță, dar mă bucur mult când constat că eforturile mele sunt apreciate. Urmarea? Am mai multă inspirație și scriu cu mai mult drag…

Unora le vine mintea la cap la bătrânețe. Lasă la o parte orgoliile, numai de ei înțelese și nu mai țin la păstrare cuvintele frumoase pentru cei dragi. Se miră când cuvintele lor frumoase au un ecou și sunt de-a dreptul uluiți când constată că destinatarul le poate prețui pe parcursul întregii sale vieți. Poate este o greșeală să crezi că lumii, sau unora, le pasă de tine. Adresând numai cuvinte frumoase vă puteți demonstra clasa, dar și arăta, într-un fel cât se poate de discret, că vă pasă, în ciuda faptului că “fiecare om din viața noastră este un test, o pedeapsă, sau un cadou”.

Mihaela-Theodora Popescu – Editor principal
Co-autor a Editiei de colectie: “Intre psihologie si parapsihologie” – click aici