Am ales acest subiect din dorința de a explica de ce avem nevoie de apreciere, nicidecum pentru a câștiga aprecierea cuiva. Mi s-a adresat o astfel de întrebare deseori, atât de copii cât și de adulți, aflați în diferite etape ale vieții lor. Le-am răspuns tuturor, adaptând conținutul răspunsului în funcție de vârstă și instruirea celui interesat. Vă ofer un răspuns scris pentru că am remarcat câtă suferință poate aduce neaprecierea, mai ales din partea celor cunoscuți. Sper că după lecturarea acestui nou articol, să nu mai simțiți că nu meritați să fiți apreciați.

A aprecia, ca verb, înseamnă a determina/estima prețul, respectiv valoarea unui bun. În funcție de context, a aprecia înseamnă a prețui pe cineva (sau ceva) pentru calitățile sale.
Despre nevoile umane s-au făcut numeroase studii, atât pentru a le explica, dar și pentru a demonstra importanța satisfacerii lor. Cea mai cunoscută teorie a nevoilor umane este cea a lui Abraham Maslow, cunoscută sub denumirea de Piramida lui Maslow. Baza piramidei este reprezentată de nevoile fizilogice (apă, hrană, odihnă), urcând spre nevoia de securitate, urmând nevoia de apartenență, cea de stimă de sine și la final, actualizarea de sine.
Nevoia de apreciere este o nevoie emoțională. Ea vine din nevoia de a simți că există o anumită valoare, că efortul făcut a fost observat. Cei care aveți Facebook știți foarte bine câtă nevoie au oamenii de apreciere. Pentru asta postează și se postează tot felul de idei, rețete, noutăți, reclame, recomandări, ținute, etc, astfel încât informarea utilizatorilor să fie cât mai …generalizată. Toți se bucură când primesc like-uri și/sau comentarii binevoitoare. Sunt și situații când neobținerea a ceea ce își doresc, supără atât de tare încât începe un adevărat război al cuvintelor jignitoare, al replicilor usturătoare, al răutăților, manifestate în fel și chip. Regretabil, dar este adevărat…
Cei romantici consideră aprecierea chiar un limbaj al iubirii, iar cei foarte respectuoși un limbaj al respectului deplin. La polul opus se situează cei excesiv de mândri, care consideră nevoia de apreciere o stare infantilă care nici măcar nu trebuie luată în seamă.

Un cunoscut manager din orașul în care locuiesc mi-a solicitat o discuție în legătură cu gestionarea și din punct de vedere emoțional, a exodului de personal cu care se confruntă. Solicitarea dânsului a sunat cam așa: “În scurt timp nu va mai avea cine să lucreze pentru mine. Vin destui, stau 2-3 luni și pleacă. Mă îngrijorez pentru că acum se pleacă în turmă. Ce aș putea face să opresc acest exod, mai ales al acelora instruiți pe banii mei?”

Răspuns:
Este des întâlnit anunțul “Ne mărim echipa”, dar nimeni dintre doritori nu se gândește că, de fapt, le-au plecat angajații, acesta fiind principalul motiv al noilor angajări. Motivele pot fi diverse, dar voi analiza doar lipsa de apreciere.
O astfel de nevoie nu este doar a adulților, este și a copiilor. Vă rog să vă amintiți comportamentul copiilor dumneavoastră, care făceau anumite lucruri, însă vă doreați mult mai mult. Cum procedați? Îi încurajați cu cuvinte frumoase, le acordați sprijinul, poate și ceva din experiența dumneavoastră de adult. Ce se întâmpla? Simțindu-se observați și apreciați, copiii prindeau curaj, vă includeau în activitățile lor, în anturajul lor, până la urmă reușind să ducă la bun sfârșit inițiative din ce în ce mai complexe.
Ați spus “acum pleacă în turmă”. Nu este doar un fel de a spune… În mintea dumneavoastră, ei sunt un fel de oi, iar dumneavoastră vă considerați cel mai în măsură să le dați direcția. Fiți un pic mai atent cu nevoile dânșilor. Aprecierea o puteti sugera și printr-un comportament apreciativ, însă nu slugarnic! Orientați-vă spre un limbaj mai prietenos și spre o abordare mai diplomatică a situațiilor care nu vă convin.
În legătură cu nevoia de apreciere, am învățat multe și de la un serial pe care-l urmăresc de câteva săptămâni. “De ce mergeți la firmă atât de devreme? Doar sunteți marele patron, ați putea ajunge la prânz și nimeni nu ar îndrăzni să comenteze!” l-a întrebat șoferul personal pe marele magnat.
“Pentru că trebuie să fiu un exemplu pentru toti angajații mei!” i-a răspuns magnatul, pe un ton cald și cât se poate de binevoitor.

Oferiți-le un feedback pozitiv și veți avea numai de câștigat. Fiți ferm, dar nu foarte sever. Unii oameni când se supără rău, pun punct, nu virgulă, nici măcar punct și virgulă… indiferent care ar fi poziția lor. Cam așa sunt eu, nu mă mândresc cu asta, dar știu foarte bine cum se ia o astfel de hotărâre. Rupeți monotonia, spargeți tristețea! Lipsa de concentrare, de productivitate a unora dintre angajați se poate datora unor probleme personale cum ar fi: sunt bolnavi, au pe cineva bolnav în familie, au mari datorii prin bănci care îi disperă sau dificultăți de relaționare și conviețuire cu cineva.
Pentru mine, un model pozitiv în acest sens a fost bunica mea. Le arăta apreciere până și oamenilor care ridicau gunoiul de la casa în care locuiam. Indiferent de anotimp, dânsa ieșea din casă și după ce terminau ce aveau de făcut, îi servea cu ceva de mâncare și băut (deși la vremea aceea unele alimente erau pe cartelă). Chiar în ziua în care a murit, echipa de la salubritate a venit să ia gunoiul menajer. Deși eram îndurerată până la Dumnezeu și înapoi, i-am servit cu cele obișnuite. Mi-au mulțumit, dar dânșii voiau să vină Doamna. Când le-am spus că Doamna a murit și nu va mai putea veni să-i întâmpine, cu toții au plâns în hohote. De la acele lacrimi de durere sinceră, am învățat ce înseamnă o apreciere adevărată!
Dacă vi se pare înjositor să vă exprimați aprecierea, găsiți alte moduri prin care să vă arătați bunăvoința. Salariul poate fi un criteriu de alegere a locului de muncă, dar nu suficient pentru a rămâne acolo. Încercați să aveți o discuție sinceră cu cei pe care nu doriți să-i pierdeți. Puteți să-l citați pe scriitorul american Dale Carnegie care a spus “Oamenii muncesc pe bani, însă dau cel mai bun din ei pentru recunoaștere și apreciere”. Vorbiți-le despre calitățile pe care le-ați remarcat la dânșii și amintiți momentele critice pe care le-ați depășit împreună. Dacă și în aceste condiții vor pleca, formați o nouă echipă cu care să munciți cot la cot și țineți cont de ce v-am spus. Lăsați pe cei care v-au influențat negativ de o parte, nu pot fi de niciun ajutor, ba din contră!
Unde duce lipsa de apreciere? Te face să te simți că nu ești suficient. Apar doar două posibilități: șeful este de vină sau eu sunt de vină pentru că nu merit să fiu apreciat. Creați amintiri plăcute, nu cicatrici emoționale!
Eu cred că aveți priceperea necesară de a gestiona bine situația. V-am vorbit despre nevoia de apreciere în termeni cam duri, însă sper că veți extrage din cele prezentate, soluția salvatoare. Dacă-mi apreciați sinceritatea, eu vă mulțumesc! Dacă nu, aveți în vedere că sinceritatea răspunsului meu poate fi și o subtilă formă… de apreciere și respect.

Mihaela-Theodora Popescu – Editor principal
Co-autor a Editiei de colectie: “Intre psihologie si parapsihologie” – click aici