În ziua de azi ne confruntăm cu o stare de nemulțumire generală, vizând o mulțime de aspecte, îndeosebi economice și sociale.
Pe mine mă îngrijorează și nemulțumirea pe care unii copii o manifestă față de proprii părinți. Îngrijorător de mulți, își manifestă obrăznicia, disprețul și neascultarea povestind despre incapacitatea părinților de a le oferi tot ce le trece lor prin cap: telefoane mobile performante, haine de firmă, biciclete scumpe, etc. Părinții sunt considerați depășiți și incapabili de a înțelege frumusețea lumii moderne și democratice. Multora le este rușine atunci când nu sunt aduși la școală cu autoturismul părinților, sau când părinții lor nu sunt tineri, frumoși și îmbrăcați după ultima modă. Recent am fost martoră la un asemenea moment, de-a dreptul șocant. O fetiță, elevă la școala primară, și-a gonit mama din curtea școlii pe motiv că nu era asortată și că avea pantofi urâți. Doamna a plecat întristată și înlăcrimată, încercând din răsputeri să nu-și supere odrasla …
Respectul față de părinți se poate învăța și de la orele de religie, însă astfel de învățături se prind, de unii, ca apa de gâscă.
“Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta ca să-ți fie bine și să trăiești ani mulți pe pământul pe care Domnul Dumnezeul tău ți-l va da ție” este cea de cincea poruncă din Decalog. Este singura poruncă însoțită de o promisiune, lucru care sugerează clar importanța respectării acesteia.
Toată lumea știe că cinstirea aduce cinstire. “Ca să-ți fie bine și să trăiești ani mulți” înseamnă longevitate, iar că să fii longeviv trebuie să fii sănătos. Asta nu se prea înțelege … Poate și din acest motiv, acest îndemn a fost transmis sub formă de Poruncă. Dumnezeu a intuit că poate fi greu de aplicat, mai ales de catre cei care înțeleg mai greu…
Adulții pot fi la fel de nemulțumiți ca și copiii. De câte ori am auzit plângeri de genul “părinții nu mi-au dat’’, “părinții nu mi-au făcut”, încât nici nu vreau să mă gândesc! Chiar și după ce se stabilesc la casa lor, unii așteaptă ajutorul părinților, neconștientizând cât este de rușinos.
“Dacă m-au făcut, sunt obligați să mă ajute!” afirma enervat (la consiliere) un bărbat care avea pretenție că el este un bărbat adevărat.
“Îmi dau seama cât le datorez părinților de când am propriul meu copil” mi-a mărturisit o bună prietenă care a fost o veritabilă rebelă, dar s-a schimbat la 180 de grade după ce a devenit mamă. O prețuiam și înainte, însă vorbele sale legate de datoria pe care o simte față de părinții săi, m-au făcut să o prețuiesc și mai mult.
Efortul de a fi purtat în pântece nouă luni, nașterea în chinuri, nopțile nedormite, eforturile de a ne învăța să mergem, să vorbim, drumurile zilnice la și de la școală, precum și efortul de a dobândi un comportament adecvat pentru a interacționa corect cu ceilați, sunt motive cât se poate de serioase pentru a ne onora părinții, indiferent dacă mai sunt în viață sau nu.
De ce este importantă cinstirea părinților? Pentru că este o modalitate de a ne demonstra recunoștința, de a ne exprima sentimentele frumoase, numai așa putând fi un exemplu de urmat pentru cei tineri, cam debusolați de democrația prost înțeleasă.
Cunoscutul actor Florin Piersic a fost întrebat ce l-a atras la actuala soție și ce l-a determinat să se căsătorească pentru a treia oară. A răspuns fără să stea pe gânduri “Felul în care își respecta și cinstea părinții!”. Un astfel de răspuns ar trebui să dea multora de gândit, știind că anii trec și ne răpesc mereu câte ceva.
În concluzie, îl citez pe celebrul scriitor Oscar Wilde “Copiii încep prin a-și adora părinții. După o vreme îi judecă și sfârșesc prin a-i ierta”.
Cred că este cel mai potrivit final de articol, mai ales dacă există ceva ce trebuie iertat.

Mihaela-Theodora Popescu – Editor principal
Co-autor a Editiei de colectie: “Intre psihologie si parapsihologie” – click aici