De pe la plajă…
Deși brozul nu mai e la modă, cum am auzit într-o intervenție a unui specialist ce avertiza mai ales asupra pericolului cancerului de piele, cauzat de expunerea la orele amiezii la soarele arzător, îmi place să-mi petrec puținele zile de concediul la… soare. Multă lume, în funcție de zi, de lucru sau de weekend, de soare, de vânt. Câteodată ești nevoită să ceri voie spre a viețui preț de câteva ore pe o scândură, lângă cineva mai harnic ca tine prin faptul că s-a trezit devreme și a mai… prins un loc pe plajă. Aceste ore devin un bun context ce favorizează confesiunile, dialogurile, uneori monologurile. Lumea noastră este una vorbitoare, extrem de nerăbdătoare pentru a povesti, a da sfaturi, a bârfi, a actualiza roluri dintr-o secvență de viață aproape vecină cu prezentul. Așa am aflat…
O cană cu apă fierbinte
O domnișoară citea lângă mine un roman în limba franceză, n-am putut să-i văd titlul, până când prietena sa a întrerupt-o, rugând-o să se întoarcă cu fața la soare, pentru bronz, evident. Fata a refuzat pentru nu avea crema de protecție la ea. De protecție maximă, spunea ea, deoarece pe fața avea o arsură veche ce-i făcea chipul asimetric dezvoltat, neștirbindu-i însă din sclipirea de om deștept. Cu grijă i-am oferit-o eu, a primit-o și așa și-a început povestea. Îngrijindu-și cu ani în urmă sora mai mică, aducându-i cana cu ceai fierbinte, mezina a lovit-o din greșeală peste mână și licoarea clocotită i-a sărit pe față. Intervenția mamei nu a putut opri acțiunea apei fierbinți. Nu avea niciun fel de ură, își mângâia în vorbă sora cu toată dragostea care aduce iertarea. De soră!
Bună, Corina! La revedere, doamnă!
Plajă înseamnă și etalare de trupuri, de costume, de ochelari, de papuci, pălării… Corina, o vecină de… plajă, mulțumea pentru complimentele primite de la o tânără, ce-i admira felul în care arată. Curioasă tot întreba cum se întâmplă să fie aproape ca o adolescentă. Corinei îi veneau bine vorbele, răspunsurile, pe măsură: diete, sport. Fata a înțeles la un moment dat că e totuși dificil să ai așa mare grijă de tine, în condițiile în care Corina era și mămică, avea cu ea un copil de vreo 5 ani. Conversația se derula în banalul ei, cu schimburi de rețete de bronz, să te dai ba cu suc de morcovi, ba cu ulei de măsline, ba cu oțet și ulei de măsline etc. Sună telefonul, Corina dă indicații despre ordinea pe care și-o dorește în casă, când se va întoarce de la plajă. I se adresa fetei mai mari, de vreo 13 ani, mărturisi ea imediat după ce a încheiat convorbirea. Interlocutoarea s-a schimbat la față, când a aflat că cea de lângă ea mai are un copil. Și a prelungit mirarea până la despărțire, la ora înserării, când brusc Corina a devenit doamna Corina, înțelegând prin aceasta că cea cu trupul frumos are nevoie de maxim respect din partea ei și prin faptul că are doi copii!
M-am trezit la 22 de ani cu doi copii, mi-a spus femeie! Tare bun a fost soțul meu!
Mi-am iubit soțul enorm, îmi spunea o doamnă care se apropie de 90 de ani! Cred că n-am auzit de multă vreme o mărturisire atât de sinceră și profundă! Cu noblețea femeilor de odinioară, doamna impresiona prin cuvânt, prin blândețea și rafinamentul cu care mi se adresa. Se deplasa cam greu, dar purta frumusețea unui chip blând, cum rar mai vezi azi. Fusese contabilă la un restaurant, regreta că n-a avut o slujbă care să presupună și mișcare cum era cea a chelnerițelor, de exemplu, sedentarismul dictat de birou a făcut să o cam doară picioarele. A început să muncească după moartea soțului pentru trebuia să crească copii. Când, la puțin timp, după căsătorie s-a văzut cu doi copii pe care nu știa să-i crească, soțul i-a spus femeie, asta cam acum vreo 60 de ani. M-a iubit mult, m-a prețuit, era așa de bun, dar l-a luat Dumnezeu, așa se întâmplă cu cei buni, îmi spunea doamna. Iubirea lui m-a ținut până acum, mai am puțin și fac 90 de ani, adaugă imediat, mă mișc greu, dar mintea-mi merge ca-n tinerețe…
Admirație totală pentru doi oameni, unul prezent, unul absent, cărora dragostea le-a dat nemurirea!
Supă de roșii…
Împrumut vorbele unei doamne profesoare, ce se caracteriza ca fiind într-ale bucătăriei lipsită de talent, dar și de chemare, pentru a vă oferi secretul unei supe de roșii, aflat tot de la plajă.
Spre a fi delicioasă, după ce ați fiert legumele, ceapă, morcov, pătrunjel, țelină, dar și un ardei gras, supa acceptă doar un castron de roșii date prin mașina de tocat, pus cu trei minute înainte de a opri focul. N-am încercat, dar tot de la plajă am aflat că e mai bună caldă supa de roșii decât rece! Asta pentru a sfida, probabil, canicula.
Ana Koman – Editor online