Dificultatea de a lua decizii este un subiect delicat. Îl abordez numai la cerere și analizez numai dacă cei implicați, insistă. De ce? Pentru că dificultatea de a lua decizii este considerată o neputință, iar oamenilor nu le place să discute despre neputințele lor.
Instruirea pe care o am mi-a oferit posibilitatea de a discuta despre lucruri mai puțin plăcute într-o asemenea manieră, încât niciunul dintre interlocutorii mei să nu se simtă lezat. Poate și din acest motiv, au răbdare să mă asculte.
Cert este că o asemenea dificultate nu apare fără motiv, mai ales dacă provine din copilărie. Un copil care nu socializează sau care nu este lăsat să socializeze, va avea întotdeauna dificultăți pe acest segment. Întrebat ce și-ar dori să mănânce, va răspunde că nu știe. La fel va răspunde și când va fi întrebat ce jucărie sau ce joc preferă. Pentru el hotărârea nu va fi niciodată o alegere, va fi doar o comandă primită de la cei care-i îngrijesc.
Copiii “cocoloșiti” de părinți sau bunici, pe motiv că sunt prea mici și prea neajutorați pentru a avea orice fel de inițiativă legată de persoana lor, sunt mult mai expuși riscului de a dezvolta o astfel de dificultate. Am văzut copii, perfect sănătoși, cărora li se dădea să mănânce în gură, la vârsta de 7-8 ani, pe motiv că singuri nu ar mânca suficient. Am văzut și copii care la vârsta de 10-11 ani erau spălați, îmbrăcați, încălțați de adulții din familie, deși ar fi putut face toate cele enumerate, cu destulă ușurință. Cum să poată înțelege bieții copii ce înseamnă “a hotărî” și să aleagă între câteva posibilități?
Un caz aparte, îl constituie copiii marcați de evenimente traumatizante, cum ar fi: rănirea lor sau a altor copii, suportarea unor pedepse crunte pentru diverse pagube, precum și suportarea unor agresiuni repetate, asezonate cu jigniri de tot felul. Teama de a retrăi (sufletește și trupește) acele momente, le anihilează orice dorință de a decide ceva. Despre asumarea responsabilității, nici nu poate fi vorba. Dacă nu se intervine specializat asupra traumei/traumelor, capacitatea lor de a lua decizii, va fi iremediabil afectată.
Există și situația în care, din dorința de a avea copii excesiv de ascultători, unii părinți le inoculează ideea că este trebuie se lase conduși, suprimandu-le orice fel de inițiativă. Odată instalat un astfel de comportament, copiii vor crește fără a înțelege la ce le-ar putea folosi o atitudine personală. La maturitate, vor aștepta că alții să decidă în locul lor, considerând (cu o dezarmantă sinceritate) că asta nu e treaba lor.
La adulți, dificultatea de a lua decizii, poate fi consecința unor agresiuni din partea partenerilor de viață, posibil și a șefilor ierahici. Câte femei nu s-au iluzionat că și-au găsit dragostea vieții lor și s-au trezit pe post de slugă cu atribuții clare de procreere? Exemple de acest gen se întâlnesc din ce în ce mai des… și merită toată atenția.

“A ști să iei o hotărâre este o mare artă” a spus marele Stendhal. Da, poate fi important să iei decizia potrivită la timpul potrivit, însă numai înțelepciunea și experiența o pot ridica la rang de artă.

Ce se poate face?
– Gândiți-va bine înainte de a lua o decizie;
– Când este vorba de o decizie capitală, cel mai primejdios este să cereți sfatul; cei/cele care vă doresc numai binele, sunt foarte greu de găsit;
– Este mult mai ușor să iei o hotărâre decât s-o pui în practică, aveți în vedere și această posibilitate;
– Ca visele să devină realitate este nevoie de multă hotărâre, implicare și autodisciplină;
– Combateți cu hotărâre răul pentru că și în acest fel se poate înfăptui binele.

În concluzie, dificultatea de a lua decizii nu apare din senin. De cele mai multe ori, în afară de motiv există și un vinovat sau mai mulți. Cu ajutor specializat se pot descoperi cauzele. Există diverse metode terapeutice cu ajutorul cărora se poate acționa. Cu vinovatul/vinovații este ceva mai complicat, dar nu imposibil. Deciziile bune pot fi, cel puțin, salvatoare. Deciziile rele pot fi considerate adevărate lecții. Minunatul Dalai Lama a sugerat ceva mai mult “Drumul spre fericire presupune trei secrete: hotărâre, efort, timp.”
Cât timp mai avem nu putem ști, însă cred că efortul și hotărârea ar putea fi suficiente pentru a face din ce avem, un altceva mai frumos și mai bun.

Mihaela-Theodora Popescu – Editor principal
Co-autor a Editiei de colectie: “Intre psihologie si parapsihologie” – click aici