Cineva cunoscut mi-a sugerat sa scriu si despre asteptarile neimplinite, argumentand rugamintea prin faptul ca a constat ca acestea pot fi motivul multor suparari ce afecteaza semnificativ viata personala. Mi-a spus cam asa “intreaga noastra viata este o permanenta investitie. Investim afectiv, financiar, material, sperand mereu ca va fi mai bine. Cand asteptarile nu se realizeaza, poate incepe prabusirea emotionala si atunci e dezastru!”
Cuvintele sale m-au pus pe ganduri. Intelegeam perfect ceea ce dorea sa-mi spuna, pentru ca si eu m-am confruntat cu o serie de asteptari neimplinite. Majoritatea m-au intristat, dar nu au reusit sa ma doboare pentru ca am avut sansa de a o avea alaturi pe bunica mea din partea mamei. Fiind un pedagog de exceptie, dansa a stiut sa-mi explice si sa-mi exemplifice la timp, ideea ca asteptarile neimplinite nu se datoreaza ambitiilor/viselor prea mari, ci oamenilor in care investim nemeritat de mult si care pot actiona de asa maniera incat, ceea ce ne dorim sa nu se mai realizeze.
Am ascultat cu atentie si rabdare tot ce avea de spus si am constatat, fara a fi deloc surprinsa, ca asteptarile celui care mi-a sugerat abordarea acestui subiect nu erau deloc exagerate, din contra, erau cat se poate de normale si de bun-simt. Ghinionul sau era ca persoanele cu care lucrase nu se ridicasera niciodata la nivelul sau. In mod direct nu puteam sa-i spun asta. Nu-mi place “sa arunc cu noroi” in nimeni, mai ales atunci cand nici nu cunosc personajele. I-am dat totusi un raspuns, exemplificandu-mi ideile cu un basm cunoscut de la bunica mea, basm pe care il repovestesc in cele ce urmeaza.
Demult traia un rege caruia ii placea tare mult sa viziteze pana si cele mai indepartate tinuturi ale regatului sau. Cum anii trecusera si nici dansul nu mai era tanar, ultima calatorie l-a obosit peste masura. Ignora faptul ca imbatranise si dadea vina doar pe calitatea drumurilor. In loc sa porunceasca refacerea acestora, a decis sa acopere cu piele fiecare drum al regatului sau. Decizia sa a surprins neplacut, dar numai un intelept de la curte a indraznit sa-i spuna adevarul “Marite, asa veti cheltui o avere si veti ucide mii de vite. Porunciti sa vi se faca alte incaltari si calatoriile vor fi mult mai usoare!” Surprins de curajul inteleptului, dar si de originalitatea raspunsului, regele a acceptat imediat. Solutia s-a dovedit cat se poate de potrivita, toata lumea a fost multumita, evitandu-se si macelul vitelor.
Morala ar fi urmatoarea: nu mai asteptati ca cei din preajma dumneavoastra sa se schimbe, uneori nici nu este posibil. Investind in propria schimbare/perfectionare veti putea gasi singuri solutiile la cele mai neasteptate incercari.
Ori de cate ori cineva imi vorbeste despre tristetea cauzata de asteptari neimplinite, imi amintesc raspunsul dat de Bruce Lee (actor, instructor de arte martiale, producator si regizor de fime de actiune) celor care incercau sa-i cuantifice capacitatea in functie de asteptarile lor: “Nu sunt in lumea asta pentru a ma ridica la nivelul asteptarilor voastre si nici voi nu sunteti in lumea asta pentru a va ridica la nivelul asteptarilor mele”.
Cateodata incerc sa-mi imaginez reactia celor care au primit acest raspuns, insa nu cred ca a fost mai mult decat o adanca tacere.
La randu-mi, am ambitii destul de mari, insa asteptarile pe care le am de la altii sunt foarte, foarte putine. Este o lectie pe care am invatat-o de la viata, din carti, din experienta si nu in ultimul rand, de la Bruce Lee.

Mihaela-Theodora Popescu – Editor principal
Co-autor a Editei de colectie: “Intre psihologie si parapsihologie” – click aici