Compromisul este un acord obținut prin concesie, prin învoială reciprocă. Abordarea compromisului ca temă de discuție, mai ales când e vorba de consiliere psihologică, poate crește, exponențial, durerea sufletească a celor consiliați. Psihologii evită să intre pe așa-zisul teren minat, lasă această opțiune la latitudinea celor cu care lucrează și intervin numai când este absolut necesar.

Când abordarea compromisului se face doar la propunerea celui consiliat, este o altă poveste. Este dovada conștientizării problemelor cu care se confruntă, dar și a dorinței de a le depăși.

Oamenii se tem îngrozitor să discute despre compromisurile pe care le-au făcut (sau încă le fac). Nu doresc să fie considerați slabi și nici ușor de manipulat. Povestesc trăirile lor doar atunci când durerea  atinge un anumit prag și când consecințele negative devin de nesuportat.

Un mic compromis nu este un rău atât de mare, dar poate fi un început pentru cele ce vor urma. Important este să nu devină o obișnuință deoarece riscurile pe termen lung sunt greu de anticipat, iar consecincele negative, dificil de rezolvat. Voi prezenta doar două exemple și le vom analiza.

D-nul I:

“- Pentru mine, viața este o continuă lecție de umilință. Am primit-o din fragedă copilărie, am fost copil sărac. Am reprimit lecția în tinerețe, deși m-am luptat mult cu sărăcia. Văzând că nu reușesc nimic, am devenit oportunist și am făcut numeroase compromisuri. Am încercat să fiu pe placul tuturor, îndeosebi al șefilor. Mi-am luat o soție bogată, frumoasă, dar proastă cât cuprinde. Șțiți cum se zice, am luat frumoasa și am rămas cu prosta. A fost un risc pe care mi l-am asumat, însă nu m-am gândit la consecințe. Sunt măcinat de regrete și stări anxioase. Nu știu cum să scap, nu știu unde să fug și nici la cine. Vă rog să-mi dați o sugestie.”

D-na S:

“- Am crezut că dacă voi face câteva compromisuri, voi fi fericită. Constat că nu sunt deloc, iar asta mă destabilizează complet. Nu am crezut în mine, nu am crezut că mă pot descurca. Am optat pentru o profesie bănoasă, care nu-mi place deloc. Am făcut câteva intervenții medicale estetice, la insistențele soțului, care ține foarte mult la aspectul meu fizic. Am făcut un asemenea compromis pentru a nu mă părăsi pentru una mai tânăra. Intervențiile nu au avut succes și acum suport consecințele: dureri mari și necesitatea de a se repara ce nu a reușit. Compromisuri am făcut și în relațiile de afaceri, de parteneriat. O spun cu regret, când mi-am pierdut independența financiară și am intrat într-o serie de încurcături, despre care nu doresc să vorbesc. Ce pot face pentru a suporta mai ușor consecințele acestor compromisuri ? ”

Tentații au existat mereu, începând cu Eva – marea pofticioasă la mărul nemuririi și până în zilele noastre. Din punctul meu de vedere, tentația de a face compromisuri este o tentație ca oricare alta, numai că riscurile trebuie analizate cu mare atenție. Intensitatea cu care se poate dori ceva, poate determina convingerea că niciun preț nu poate fi prea mare pentru a obține acel ceva. Este ca atunci când se solicită un mare credit bancar cu asumarea unor riscuri nebunești: ipotecarea acoperișului de deasupra capului, acceptarea unui angajament lunar peste posibilitățile reale de rambursare, implicarea unui număr mare de codebitori sau giranți, care nu conștientizează că nu mai pot obține un alt credit până când nu este achitat cel pentru care au girat.

Consecințele negative se resimt cu putere numai atunci când ceea ce a avut cândva o anume importanță, nu mai merge.

Domnul I. spunea că s-a căsătorit cu frumoasa și a rămas cu prosta, însă nu a vorbit despre confortul material de care s-a bucurat în timpul căsniciei. Căsătoria din interes fost un risc pe care și l-a asumat, însă prețul s-a dovedit a fi prea mare. I-am citat-o pe scriitoarea Maya Angelou care a afirmat mai demult  “Dacă nu-ți place un lucru, schimbă-l; dacă nu poți să-l schimbi, schimbă felul în care gândești despre el.” Pornind de la această idee, i-am sugerat domnului I. să nu-și mai privească soția ca pe o proastă, să o privească ca pe o veche parteneră de viață, mamă a copiilor săi, ca pe o alegere făcută cu mulți ani în urmă, cu riscul asumat de a nu o iubi. I-am recomandat să-și consume energia în alt fel, cu hobby-ul său cu diverse lucruri plăcute, utile, nu cu regrete tardive și inutile.

Doamna S. a afirmat că a făcut anumite compromisuri pentru a fi fericită. Dacă i-ar fi reușit asta, prețul nu i-ar fi părut atât de mare și nici regrete nu ar fi existat. Având în vedere complicațiile apărute după intervențiile chirurgicale, făcute la solicitarea soțului, i-am recomandat să acorde deosebită atenție stării sale de sănătate și să facă tot ce este necesar pentru a se vindeca. Cum compromisul nu este altceva decât un acord, o învoială, i-am amintit că prietenii și partenerii pot fi aleși, însă familia nu. Compromisul nu are ce căuta când e vorba de cinste și corectitudine, îndeosebi în afaceri. A fost de acord că trebuie evitat, mai ales că a văzut cum se poate ajunge la eșec și niciodată la fericire.

În concluzie, compromisuri se pot face la orice vârstă, în orice fel și în orice domeniu. Se pot face cu umilință, cu încrâncenare, dar și cu o ambiție dusă la extrem. Pot fi cauzatoare de mare suferință emoțională, pot declanșa anxietăți, depresii precum și alte tulburări. Eu nu-i resping pe cei care au tăria să recunoască că s-au înșelat utilizandu-le și nici nu-i judec. Este felul meu de a le fi alături și de a-i ajuta, în măsura în care se dorește.

 

Mihaela-Theodora Popescu – Editor principal
Co-autor a Editiei de colectie: “Intre psihologie si parapsihologie” – click aici