Se spune despre fiecare om că are locul lui în lume. Problema este că unii oameni sunt nemulțumiți de locul pe care sunt în stare să-l ocupe și atunci se ocupă (în sens negativ) de cei care le sunt, într-adevăr, superiori.
Pentru catalogarea unor astfel de oameni, există un adjectiv “invidios, invidioasă” care, în traducerea dicționarului explicativ român, înseamnă: care simte invidie, stăpânit de invidie, care trădează invidia, pizmaș, pizmuitor.
Permanenta competiție în care am ajuns să trăim, le-a dat invidioșilor un tupeu fantastic și o nebănuită putere.
Din punctul meu de vedere, invidia este o mare pedeapsă pentru suflet, o pedeapsă a lăcomiei, dar și a nemulțumirii de sine. Pentru invidioși, banii au o strălucire aparte, fiind considerați unicul criteriu al valorii. Omul invidios nu are liniște sufletească, este veșnic agitat, nemulțumit, mereu în alertă. Răutatea și falsitatea de care dă dovadă nu sunt altceva decât exprimarea propriilor frustrări și a propriei neputințe.
Există două categorii de invidioși: prima categorie vrea tot ce ai tu și a doua categorie vrea că tu să nu ai nimic.
Când un invidios vrea cam tot ce aveți dumneavoastră, își începe atacul prin denigrare, continuă cu minciuni și dacă nu reușeste, recurge la diverse mârșevii. Când un invidios dorește ca dumneavoastră să nu mai aveți nimic, sare peste etapele de denigrare și minciuni și trece direct la acțiunile de distrugere. Uneori, acțiunile sale sunt prost gândite și prost puse în acțiune. Așa se explică de ce unele persoane reușesc să scape, nevătămate, de uneltirile lor.
Înainte de a deveni psiholog, invidioșii erau pentru mine niște persoane pe care le detestam din tot sufletul. Le comparam cu niște insecte murdare și enervante care îmi produceau o scârbă infinită. După ce am devenit psiholog, am început să le studiez cu mare atenție și chiar să le compătimesc. Am ajuns la concluzia că invidia se naște din răutate, prostie, inferioritate și frustrare. Cum să iasă ceva bun din atâtea răutăți combinate? Nu are cum…
Despre invidie marele filosof Socrate spunea că este “o rugină a sufletului”. Cât este de adevărat! Se confirmă după sute de ani, iar lucrul acesta este demonstrat de toți cei care apelează la ajutor terapeutic pentru a atenua sau înlătura gravele consecințe ale atacurilor la care au fost supuși.
Papa Francisc a spus despre cei care au neapărată nevoie să vorbească de rău pe alții, că nu fac altceva decât să arate o stimă de sine redusă. Concluzia la care a ajuns, explică de ce invidioșii în loc să se ridice, să progreseze, preferă să-i tragă în jos tocmai pe aceia care s-au ridicat mai sus decât ei.
Am fost deseori întrebată cum reacționez atunci când sunt apostrofată de o persoană invidioasă. Răspunsul nu este simplu, ci personalizat. Mai întâi, mă gândesc “atât de mare este frustrarea acestei persoane?”, după care, rapid, stabilesc un profil psihologic. Dacă sunt în public sau este vorba de o persoană violentă, o ignor total. Dacă este vorba de o persoană săracă emoțional, dar cu suficientă minte încât să înțelegă la ce mă refer, îi răspund “dacă eu nu mă supăr, tu de ce te superi că mie nu-mi pasă?”. Dacă e foarte modestă la minte, nu mai recurg la cuvinte. O privesc senin și îi zâmbesc cu gura până la urechi, arătându-i ostentativ că nimic din răul produs nu m-a atins. Am renunțat definitiv la comentarii. De când? Din momentul în care bunica m-a sfătuit “Nu te pune cu prostul că are mintea odihnită”.
Referitor la invidie și invidioși, scriitoarea Irina Binder in cartea “Insomnii” spunea “Ceea ce mă amuză la unii oameni este că deși mă detestă, și-ar dori să fie ca mine”. Mi-a plăcut mult eleganța, dar și subtilitatea cele afirmate. Este un adevăr la care puțini ne-am fi gândit, însă este de actualitate.
În concluzie, cei care ajung într-o poziție înaltă, dar și cei care manifestă un talent deosebit, pot deveni ținta invidioșilor. Ideal ar fi să-i ignorați. Cu timpul, se vor plictisi și își vor căuta o nouă țintă. Specialiștii cred că antidotul poate fi doar succesul masiv. Dumneavoastră ce credeți?

Mihaela-Theodora Popescu – Editor principal
Co-autor a Editiei de colectie: “Intre psihologie si parapsihologie” – click aici
Mihaela-Theodora Popescu